Sodoma şi Gomora

SODOMA ŞI GOMORA

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Casa lui era frumoasă; Lot prin casă mai priveşte,
Atunci îngerul îi spune: "Omule, ce stai? Grăbeşte!
Scapă-ţi viaţa! Fugi la munţi de pedeapsa care vine!
Nu mai zăbovi! Ce stai? Cheamă-i şi pe-ai tăi cu tine!

Căci vom pedepsi cu foc locul unde ai trăit!
Chiar şi casa ta va arde, şi tot ce-ai agonisit!"
Şi luându-l ei de braţ, l-au desprins de bogăţie,
Lot şi cele două fete şi sărmana lui soţie.

Patru inşi din tot ţinutul, au pornit în zori cu frică,
Ca să-şi izbăvească viaţa în Ţoar, cetatea mică.
Dacă are importanţă numărul, atunci priviţi:
Opt în arcă, iar din flăcări numai patru izbăviţi.

Ceialalţi şi celelalte ca să creadă n-au voit,
Gineri, fetele rămase, în Sodoma au pierit.
Biata mamă, pentru fete se făcuse stâlp de sare,
Lot le-a zis: "Vă cheamă Domnul!"dar l-au râs, n-au dat crezare.

De la Marea Moartă iată, întâmplări adevărate,
Amintiri din vechea lume, şi din veacuri depărtate.
Vatra care astăzi doarme somnul apelor sărate,
A fost altădată raiul marilor cetăţi uitate.

Ca şi Ţara de pe Nil, ca şi Valea Eufrat,
Locul unde-a fost Sodoma, era un pământ bogat.
Ţărmuri binecuvântate cu climat mediteran.
Unde se vărsa belşugul apelor de la Iordan.

Pe aceste vechi meleaguri se născură naţiuni,
Ţări întregi cu mari tradiţii şi cu multe acţiuni,
Împăraţi cu mult renume şi cu multe bogăţii,
Având aur şi podoabe, şi cu turme pe câmpii.

Dar şi oameni plini de geamăt şi de strigăte la cer,
Apăsaţi sub pumnul groaznic al "Imperiului de fier".
Nu e scris cu de amănuntul despre faptele murdare,
Una ştim, că în Sodoma, răutatea era mare.

Mare până-n vârf de stele, până-n vârf de apogeu,
Strigătele răzbunării s-au suit la Dumnezeu.
Atunci ca să se convingă, trei persoane au venit,
Ca să cerceteze locul gata pentru pedepsit.

Avraam le-a dat bineţe, făr'a şti că ei sunt îngeri,
Şi că au cu ei răspunsul la atâtea grele plângeri.
După ce serviră masa sub stejarul răcoros,
Cele trei persoane sfinte au pornit pe drum în jos.

Avraam să-i însoţească, până-n câmp cu ei s-a dus,
Atunci unul dintre oaspeţi, taina lui Avraam i-a spus;
Scopul pentru care solii au venit să pedepsească;
Atunci Avraam cu milă, începu să mijlocească:

"Doamne, dacă în cetate vor fi şi slujbaşi de-ai Tăi,
Vor pieri şi ei în focul şi pedeapsa celor răi?
Nu aş vrea să număr ţara, nici să-i apăr pe învinşi,
Poate că vor fi acolo credincioşi, cincizeci de inşi... "

Şi păşind din treaptă-n treaptă, a vorbit de şase ori:
"Poate că vor fi acolo numai zece slujitori"...
"Nu voi nimici ţinutul!"- Domnul i-a răspuns duios,
Dar Sodoma şi Gomora n-aveau nici un credincios.

Lot străinul şi sărmanul, sufletul şi-l chinuia,
Numai el slujea pe Domnul în aceea lume rea.
Numai el spre-întâmpinarea oaspeţilor a ieşit,
Făr'a şti că ei sunt îngeri, Lot le zise: "Bun venit!"

Ceialalţi orbiţi de patimi, mizerabile dorinţi,
Sodomiţii întrebară: "Unde-s oamenii cei sfinţi?"
Vrând să-i tragă în mocirlă, în sodomicul păcat,
Urâciuni nemaivăzute, şi cu caracter ciudat.

Prin aceasta dovediră că paharul era plin,
Şi urma apoi pedeapsa Dumnezeului Divin.
Lot îi mustră şi îi ceartă pentru fapta lor scârboasă,
Atunci ei au dat năvală, vrând să intre toţi în casă.

Dar solia îngerească când văzură năvălirea,
I-a lovit pe toţi deodată cu blestemul, cu orbirea.
"Na păcate! Na Sodoma! Ticăloşi îngrozitori!"
Orbii au rămas afară toată noaptea, până-n zori.

Lot s-a dus ca să le spună la ai lui că nu e joc:
"Mâine va pieri cetatea, şi veţi arde toţi în foc!"
Ginerii zâmbeau ironic, fetele nu l-au crezut:
"Tată, ce-ai visat? Ce îngeri te-au trezit din aşternut?"

"Dragii mei nu-i vis, nu-i glumă! pentru lumea păcătoasă
Mâine va veni sfârşitul! Domnul e la noi acasă!"
Ei au râs şi mai ironic: "Tată, oare ce-ai păţit?"
Şi în sinea lor gândiră: "Bietul om a-mbătrânit... "

Ah, dar mai târziu văzură adevărul împlinit;
"Tată, tu ne-ai spus aseară, iar noi te-am dispreţuit! ... "
"Unde-i tata? Unde-i mama? fetele lui Lot plângeau,
Căci Sodoma şi Gomora, marile cetăţi, ardeau.

Lot cu celelalte fete şi soţia au ieşit,
Din cetatea blestemată, care-n flăcări s-a topit,
Îngerii l-au prins de mână şi l-au scos în zori forţat,
Căci şi Lot de bogăţie oarecum era legat.

Aur, turme şi palate, rădăcini adânci şi tari,
Cum să pleci? ... să laşi să ardă bogăţii atât de mari?
După ce ai strâns atâtea, să te duci cu pumnii goi?
Lot mai zăbovea prin casă cum mai zăbovim şi noi.

Cât pe-aici ca să renunţe, pentru cele pământeşti,
La Ţoarul izbăvirii, şi la tainele cereşti.
Ordinul era: să ardă tot ce-i negru, blestemat,
Dar întâi cel alb la suflet, trebuia din foc salvat.

Apoi va urma urgia, după clipele răpirii,
După ce intra-vor sfinţii în cetatea izbăvirii.
"Trebuie ca să plecaţi! - le-au zis îngerii cei doi -
Dacă veţi rămâne, iată, veţi pieri în foc şi voi!"

În Ţoar, cetatea mică, Lot cu fetele s-a dus,
Iar în urma lor deodată, focul a căzut de sus.
Nu era o jucărie acel tragic dramatism,
Căci Sodoma şi Gomora s-au topit în cataclism.

S-a topit şi cărămida, pietrele au explodat,
Cine mai putea să scape din acel cuptor ciudat?
Căci din cele două maluri, şi din văi, în jurul lor,
Se-nălţa un fum de groază, ca un uriaş cuptor.

Avraam de la distanţă, s-a-ngrozit şi el în zori,
Când şi-a îndreptat privirea spre acei fantastici nori.
Gloria de altădată, ce sfârşit! Ce tristă soartă!
Dintr-un paradis cu zâmbet, deveni o mare moartă.

Strigătul din nou se suie înaintea Celui Sfânt,
Oamenii umplură cupa cu păcate, pe pământ.
Tu Sodomă, tu Gomoră, care culminezi parada,
Uită-te spre cele două, Semipalatins, Nevada,

Solii cei trimişi aşteaptă ca să deie lumii foc,
Pentru marea răutate pe pământ, în orice loc.
Astăzi roagă-te mămică, pentru cei ce nu-s cu noi,
Căci în ziua ceea mare, în zadar te uiţi-napoi...

Frate, Dumnezeu te cheamă să-ţi ridici în sus privirea,
Bogăţiile vor arde, nu-i departe pedepsirea!
Voi copii, şi voi, copile, care-aţi fost avertizaţi
Să vă-ntoarceţi din pierzare, până când mai amânaţi?

Fraţi, surori din adunare, gineri, fetele lui Lot,
Nu vă îndoiţi de vestea anunţată peste tot!
Dumnezeul Sfânt vă cheamă, zorile curând răsar!
Pregătiţi-vă de zborul înspre veşnicul Ţoar!

Despre Lot aşa se spune: că a fost neprihănit;
Iată care-i calitatea ca să fii la cer răpit;
Căci pe porţile cetăţii Veşnicului împărat,
În împărăţia Sfântă, nu se intră cu păcat.

Păcătoşii vor rămâne în eterne suferinţi,
Dacă nu se-ntorc la Domnul, chiar de-şi au părinţii sfinţi.
Mântuirea-i personală; de aceea să ieşim
Din Sodoma şi Gomora, astăzi să ne pocăim!

Dacă ieri au fost păcate, astăzi şi mai multe sunt,
Căci Sodoma şi Gomora vezi şi prin poporul sfânt.
Dacă răii din Sodoma au pierit atunci în foc,
Patimile de-altă dată printre noi îşi caută loc.

Grâu, neghină, împreună; oi şi capre, ce să spui?
Veţi vedea deosebirea când va fi venirea Lui.
După cum e scris în Carte: "cine-i sfânt, mai mult să fie!"
Cine stă pe loc sau doarme, a uitat de veşnicie.

Cine cumpără şi vinde, şi sădeşte, şi zideşte,
În aceste vremuri grele, pentru foc se pregăteşte.
Nu descurajăm progresul, vrem să spunem ce ne-a spus
Despre zilele din urmă, Domnul nostru Sfânt, Isus.

Câte vile, câte case, şi pe-atunci neterminate,
Toate-au ars, chiar dacă au ajuns la jumătate.
Câte planuri răsturnate! Câte oare s-au oprit? ! ...
Căci în zorii zilei, focul le-a scurtat şi le-a sfârşit.

Câte nu vor fi şi-n ziua când Isus Hristos apare,
Bieţii miri o să rămână fără nunţi în adunare...
Vor rămâne cu carnetul CEC-ului de amintire,
Banii, bogăţii, onoruri, până-n ziua de răpire.

Căci atâţia fraţi prin casă, vor privi în sus şi-n jos,
Bine-ar fi să-i ia de mână solii Lui Isus Hristos!
Dar mă tem că mulţi vor plânge şi s-or tângui amar,
Când cei botezaţi de Domnul se vor duce în Ţoar.

Amânarea e fatală, a respinge glasul sfânt,
Este cea mai tristă soartă dintre toate pe pământ.
De aceea, până când ni se spune astăzi, fraţi,
Să ne pocăim cu toţii, ca să fim din foc salvaţi!

Amin