text Poezii crestine

Sa-nvatam ascultarea

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
SA-NVATAM ASCULTAREA


Minunat chip am primit şi un dar preţios;
O viaţă-n Paradis şi din Dumnezeu suflare.
O grădină scăldată toată-n lumină, duios,
Cu pomi plini de roade, care mai de care.

Toate roadele mi-au fost date, ca rod săţios,
Doar unul era interzis, eu n-am dat ascultare.
Rodul cunoştinţei binelui şi răului nesăţios,
Am înţeles târziu, pentru mine moarte are.

Viaţa, un dar esenţial, avea scut ascultarea,
N-am preţuit darul, ce l-am primit din iubire.
Şoapta unui şarpe viclean, mi-a fost pierzarea.
Şi din Eden, am ajuns pe pământ în nenorocire.

Trăim pe pământul acesta din moşi strămoşi,
Să învăţăm permanent, ce-nseamnă ascultarea.
Să ştim pentru Dumnezeu, cât suntem de preţioşi,
Cât ne-a iubit şi cum ne-a pregătit El salvarea.

Prin Fiul Lui, Prea Iubit, în toate cele ascultător,
A făcut un plan, dar de izbăvire, pentru omenire.
A dat unicul Său Fiu, să moară, Cel Prea Îndurător,
Ca prin jertfa pe cruce, să avem şi eu şi tu izbăvire.

Isus Hristos mi-a dăruit, ce era cel mai preţios;
În locul meu a murit, să-mi dea viaţă veşnică.
M-a smuls din întunericul infernal şi nesăţios,
Să mă pună pe temelia vieţii, vie şi puternică,

Prin credinţa ce trece peste al nemărginirii hotare.
Viaţa un dar preţios, a sfărmat zidul de despărţire,
Pe care-l zidise al nostru păcat, din neascultare.
Şi ne-a-ntocmit un act de-nfiere, actul Mântuire.

Urcăm treaptă cu treaptă pe credinţa, ce duce-n cer,
Având încredinţarea că fericirea nu-i un mister.
Și dragoste emanată din inimă pentru semenul tău,
E binele ce-l poţi face, pentru cel ce-ţi face rău.

E gând şi faptă îmbinate cu iubirea-n sfântă armonie,
Este calea în viaţă, când la greu sau bine dai bucurie,
În lupte cu pierderi de valori materiale, eşti puternic.
Şi-n examenele grele ale vieţii, eşti tot mai cucernic.

Când gândul tău, lasă loc gândurilor Lui Dumnezeu,
Dragostea Lui îndelung răbdătoare supune al tău eu.
Când glasul tău se transformă-n glas blând şi duios.
Şi nu mai răspunde loviturilor, cu un ton mânios.
Intonaţia vocii, măsoară ramurile uscate din fire.
De se mai găseşte câte unul crud, să-ţi dea de ştire,
N-ai atins acea treaptă a vieţii veşnice, numită iubire.
Strigă către Domnul, să-ţi facă Dumnezeiască fire.

Să-ţi dea putere, legătura de viaţă pentru veşnicie,
Să-ţi facă limba o unealtă, folosită cu vrednicie:
În bunătate, îngăduinţă, dragoste, blândeţe şi dărnicie...
Să-ţi fie limba o fibră divină, în a rugăciunii energie.

Viaţa-i un dar sfânt de la Dumnezeu, o putere divină.
Nu ne datora nimic, dar El ne-a dăruit toată iubirea.
Şi ne-mbracă zi de zi-neprihănire, până are să vină,
Ne poartă paşii pe calea, ce-şi are sfârşit mântuirea.

Amin

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise