Plagiatorul...

M-am frământat o vreme, când am văzut persoane,
Ce-mi plagiază versul, ce îmi imită gândul,
M-am tot gândit la asta...Ce-aud ei la amvoane?
Şi când citesc Scriptura, cum înţeleg Cuvântul?

Citind diverse versuri, îmi văd ideea luată,
Mă-ncearcă răzvrătirea, mă lupt să stau în pace,
Întoarsă mi-e povestea, adesea scâlciată,
Contrafăcută-i marca şi asta nu îmi place.

Aplaudat e scrisul, ideea e frumoasă
Şi mult, mult se înalţă, acel ce se semnează...
Poate dormi în pace, mustrarea nu-i acasă,
Nu are remuşcare, nimeni n-apostrofează.

Dar eu văd mai departe, eu nu-mi caut înălţarea,
Îmi spun că dacă muza-i lipseşte-l las să scrie,
Atâta timp cât omul nu-şi preamăreşte starea
Şi îşi centrează gândul pe cer, pe veşnicie.

Mă bucur, nu mi-e ciudă, chiar dacă mai există,
Un sâmbur de obidă că versul mi se fură,
Mai bine ca să scrie! Nu o să-mi fac o listă,
Cu ce s-a luat...Slăvească pe Domnul, a mea gură!

Slăvit să fie Domnul! Cât mai există vrere,
Să preamărească-naltul, să pună-n stih Cuvântul,
E semn că are-n suflet şi crez, dar şi putere,
Chiar dacă-n duh conduce adeseori "pământul".

Nu-mi place dar, ideea, că mi se plagiază,
Nu doar un vers, o strofă, ci-ntreaga-mi poezie!...
Ca bun creştin, spun: "Doamne, ne iartă şi veghează,
Ca-ntregul merit, cinstea, să-Ţi fie-adusă Ţie!"

Când cineva doreşte să-şi facă un renume,
Călcând peste principii, pe etica creştină,
Să-şi cerceteze starea, slăvească-un singur Nume,
Pe Dumnezeu-Yehova şi pronia divină!

07/06/14, Barcelona