text Poezii crestine

Opreşte-te o clipă!

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Opreşte-te o clipă!

Opreşte-ţi alergarea, prietene, o clipă,
Te-ntreabă spre ce oare te-ndrepţi aşa grăbit?
Viaţa-i trecătoare, e-o zbatere de-aripă,
Se-apropie finalul, eşti oare pregătit?

Eu ştiu că existenţa e-un dar! Divinitatea,
A modelat ţărâna, ne-a dea un chip şi-un duh,
A vrut ca paşii noştri să guste libertatea
Şi să aleagă singuri traiectul spre văzduh.

De ce nu simt frustrare când lanţurile gliei,
Mă strâng, mă-ncorsetează mai mult ca orişicând?
E pentru că în suflet am dorul veşniciei
Şi grijurile vieţii, le-alung din al meu gând!

Nu că n-ar fi probleme! Când vine-ngrijorarea,
Citesc Cuvântul care îmi spune înţelept,
S-aşez la cruce greul iar binecuvântarea,
Nu-ntârzie s-apară, căci Dumnezeu e drept!

De ce să port ocale-n desaga mea, iar truda
De ce s-oprească zborul dorit, spre înălţimi?
Nu vreau să-mi plâng de milă, nici să ajung ca Iuda,
Ci vreau o înălţare pe-aripi de heruvimi.

Opreşte-ţi alergarea, prietene, o clipă,
Te-ntreabă spre ce oare te-ndrepţi aşa grăbit?
Viaţa-i trecătoare, e-o zbatere de-aripă,
Se-apropie finalul, eşti oare pregătit?

Chiar dac-ades urcuşul e greu, priveşte cerul!
Alege cât ai viaţă să fii cu Dumnezeu,
Cu El ai veşnicia, cu lumea, efemerul,
Isus dă mântuirea doar dacă-I Domnul tău!

15/07/14, Barcelona

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Fortăreaţa deschisă"
Categorie:  Editoriale crestine  Am folosit un termen militar - fortăreaţă1 - pentru că starea spirituală a bisericii în lume este descrisă foarte viu, prin război. Domnul Hristos a spu...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Destăinuiri şi avertizări"
Categorie:  Editoriale crestine  Mi-am amintit de stră-străbunicii mei, care aveau o gospodărie foarte frumoasă şi trăiau amândoi fericiţi, dar, într-o zi, cineva le-a propus o afacere...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Alege-ți Dumnezeul !"
Categorie:  Editoriale crestine   „ ... Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: «Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după E...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
„Biruitorii fiarei”
Categorie:  Editoriale crestine  În ultima vreme, se face referire la slujitorii care, din diverse motive şi „slăbiciuni”, au colaborat cu Securitatea. Noi nu ne-am propus să ne constit...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îmbrăcăminte şi podoabe (partea 2)"
Categorie:  Invataturi biblice  III. PRINCIPII BIBLICE PENTRU ÎMBRĂCĂMINTE ŞI PODOABEOrice om ce a studiat acest domeniu va putea afirma că hainele sunt reprezentative pentru o persoană...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îmbrăcăminte şi podoabe (partea 1)"
Categorie:  Invataturi biblice  Încă din Grădina Eden, odată cu căderea în păcat, atât omul cât şi Dumnezeu (în mod diferit) au recurs la acoperirea trupului uman. Pe parcursul istoriei...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sărbătorirea zilelor onomastice şi a zilelor de naştere"
Categorie:  Invataturi biblice  Pentru fericirea oamenilor creaţi după chipul şi asemănarea Sa, Dumnezeu a rânduit zile speciale, încă de la începutul istoriei. Domnul Hristos spunea: „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcatul reţelelor sociale virtuale"
Categorie:  Doctrine biblice Dacă în perioada Vechiului Testament, problema numărul unu între capetele de acuzare a Israelului a fost idolatria, situaţia s-a schimbat în perioada venirii Dom...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Legea lui Dumnezeu"
Categorie:  Invataturi biblice  „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată”(Isaia 42:21). La început, când Dumnezeu a aşezat pe om în grădina Edenul...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Idolatria în creştinism"
Categorie:  Invataturi biblice  În Vechiul Testament, vinovăţia cea mai mare a evreilor, fapt pentru care au fost alungaţi din ţara făgăduinţei şi binecuvântărilor a fost închinarea la...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise