text Poezii crestine

Crucea

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
A fost odată un creştin, om plin de pietate,
Dar se plângea de viaţa lui, spunea că nu mai poate,
Pe unde paşii îl duceau, găsea de cuviinţă,
Să spună că e crucea grea, că n-are biruinţă.

Şi nu era o zi de sus să nu îşi plângă traiul,
Uită de harul lui Isus, ce-i promisese raiul,
Se poticnea şi murmura şi n-avea bucurie,
Spunea acestea mai mereu, ca şi-alţii să le ştie.

Veni o zi când după rugi 'nălţate-n seri arzânde,
În vis, îi spuse Dumnezeu în câteva cuvinte:
"De crucea ta îţi pare grea, te du în locu-n care
Te voi trimite. Poţi s-o schimbi, căci nu e supărare!"

Şi bucuros, când se trezi, se duse cu grăbire,
Să caute locul minunat. Aruncă o privire,
Intră-n locaşul cel visat şi vede cruci mulţime,
De multe feluri şi pe-ales, de orişice mărime.

Se-apropie de una el, nici mare, dar nici mică,
Însă rămâne consternat atunci când o ridică,
E crucea prietenului său, o lasă şi se-apleacă
Să ia o alta, dar cu gând, desigur, ca să-i placă.

O luă pe cea mai mică dar, când se uită ce scrie,
Văzu al său nume gravat, frumos, pe o tăblie,
Privi în jur uimit apoi, când se-aplecă spre cruce
Se ruşină căci o putea uşor să o apuce.

Îngenunchie să ceară milă lui Dumnezeu Preasfântul,
Să-l ierte pentru răzvrătire! Şi preamărind Cuvântul,
Ţinându-şi crucea strâns la piept, cânta o melodie:
Slăvit să fie Domnul meu, acum şi-n veşnicie!

Morala: Prieten, nu cârti de ce-ţi stă pe cărare,
Poate când dai de greu, te plângi, îţi spui că-i crucea mare,
Dar nu uita, Isus Cristos a acceptat să moară,
Doar gându-acesta-ar trebui pe tine să te doară.

Povara crucii Lui a fost povara lumii-aceste,
S-a plâns Isus că-I este greu? Din sferele celeste,
El te priveşte iubitor, cu milă şi-ndurare,
Mai poţi să spui că-i crucea grea? E binecuvântare! 23/06/14, Barcelona

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Îmbrăcăminte şi podoabe (partea 2)"
Categorie:  Invataturi biblice  III. PRINCIPII BIBLICE PENTRU ÎMBRĂCĂMINTE ŞI PODOABEOrice om ce a studiat acest domeniu va putea afirma că hainele sunt reprezentative pentru o persoană...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îmbrăcăminte şi podoabe (partea 1)"
Categorie:  Invataturi biblice  Încă din Grădina Eden, odată cu căderea în păcat, atât omul cât şi Dumnezeu (în mod diferit) au recurs la acoperirea trupului uman. Pe parcursul istoriei...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sărbătorirea zilelor onomastice şi a zilelor de naştere"
Categorie:  Invataturi biblice  Pentru fericirea oamenilor creaţi după chipul şi asemănarea Sa, Dumnezeu a rânduit zile speciale, încă de la începutul istoriei. Domnul Hristos spunea: „...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcatul reţelelor sociale virtuale"
Categorie:  Doctrine biblice Dacă în perioada Vechiului Testament, problema numărul unu între capetele de acuzare a Israelului a fost idolatria, situaţia s-a schimbat în perioada venirii Dom...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Legea lui Dumnezeu"
Categorie:  Invataturi biblice  „Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată”(Isaia 42:21). La început, când Dumnezeu a aşezat pe om în grădina Edenul...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Idolatria în creştinism"
Categorie:  Invataturi biblice  În Vechiul Testament, vinovăţia cea mai mare a evreilor, fapt pentru care au fost alungaţi din ţara făgăduinţei şi binecuvântărilor a fost închinarea la...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cădere și apostazie (partea 2)"
Categorie: Pacatul În analiza „căderii şi apostaziei” trebuie să facem conexiunea cu ceea ce Biblia numeşte „păcatul cu voia”. În Numeri 15:22-31 scrie: „Dacă păcătuiţi fără voie, şi nu păziţi to...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cădere și apostazie (partea 1)"
Categorie: Pacatul Este incontestabil faptul că nu toţi oamenii vor fi mântuiţi, dar întrebarea problematică este: cei ce au fost mântuiţi în prima fază (în sensul de iertaţi, născuţi din nou) ma...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Crăciunul, Pomul de Crăciun şi Moş Crăciun"
Categorie:  Invataturi biblice Crăciunul (expresia consacrată sărbătorii „Naşterea Domnului”), nu era o sărbătoare în vremea apostolilor. Părinţii apostolici şi apologeţii (primele două seco...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Clasificarea îngerilor"
Categorie:  Invataturi biblice  Clasificarea primară în îngeri căzuţi (răi) şi îngeri aleşi (buni) este larg recunoscută, dar în cadrul îngerilor rămaşi fideli lui Dumnezeu există poziţ...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise