text Poezii crestine

Rugăciunea Împăratului Iosfat

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Rugăciunea Împăratului Iosafat

(Cuprinde 2 Cron. 6-12.)

Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri!
Nu eşti Tu, Dumnezeul, în ceruri sus?
Şi nu stăpâneşti peste toate-mpărăţiile
Neamurilor, dela răsărit şi pân-l-apus?

Oare, n-ai Tu în mână tăria şi puterea,
Aşa că nimeni nu ţi se poate-mpotrivi?
Şi n-ai izgonit Tu, Dumnezeul nostru,
Pe locuitorii acestei ţări, spre-ai risipi,

Din-naintea poporului Tău ales, Israel?
Nu le-ai dat Tu ţara, pentru totdeauna,
De moştenire, … seminţiei lui Avraam,
Care Te iubea şi Te preamărea întruna?

Ei au locuit-o, şi Ţi-au construit în ea
Un Templu sfânt pentru Numele Tău,
Zicându-Ţi: " Dacă va veni peste noi
Nenorocirea, - sau vreun alt lucru rău,

Sabia şi judecata, ciuma sau foametea,
Şi-n casa aceasta, vom veni în suspine,
Şi înaintea Ta, - căci Numele Tău este
În locul acesta, şi-om striga către Tine,

Din mijlocul strâmtorărilor apăsătoare,
Tu ne vei asculta, şi Tu ne vei mântui!
Acum iată, fiii lui Amon şi ai lui Moab,
Şi cei din muntele Seir vor a ne chinui-

La care n-ai îngăduit lui Israel să intre
Când venea pe drum din ţara Egiptului,
Căci s-a abătut dela ei şi nu i-a nimicit,
Şi ne răsplătesc pentru zilele trecutului,

Vrând să ne alunge din moştenirea Ta,
Pe care ne-ai dat-o de veci în stăpânire.
Oh, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca
Tu pe ei? Căci noi suntem fără-ntărire,

În faţa acestei mari mulţimi de oameni
Care împotriva noastră cu iuţeală vine,
Şi nu ştim ce să facem; dar ochii noştri,
Sunt îndreptaţi în siguranţă către Tine!”

Flavius Laurian Duverna
09 martie 2010

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise