Chiar marea El va despica

Chiar marea El va despica
Exod 14.

In grea robie au trait
Vechii evrei, odinioara,
Dar Domnul nu i-a parasit
Nici in Egipt, cand viata-amara

Aveau. Ei caramizi din lut
Faceau si inaltau palate.
Chiar piramide au facut
Caci de atunci dainuie toate.

Strigatul asupririi lor
Pana la ceruri se urcase.
Dar Domnul, de al Sau popor
Cu siguranta, nu uitase!

Lui Moise i-a vorbit din rug,
L-a invatat, i-a dat putere
Sa-i scoata pe evrei din jug,
Sa-i duca-n tara unde miere

Si lapte curge ne-ncetat.
Cu minuni mari si brate-ntinse,
Intreg poporu-a fost salvat
De Iehova, si-asa ajunse

Condus de-un nor, din loc in loc
Ziua, ca sa-l calauzeasca,
Iar noaptea, de un stalp de foc
Sa-l lumineze si-ncalzeasca,

Pan\' la al Marii Rosii tarm.
Acolo, s-au oprit cu totii.
Dar ce mai spaima, ce vacarm,
A fost, cand iata, calaretii

Si carele lui Faraon
In urma lor, ca o furtuna
Veneau toti la Baal-Tefon,
Manati de ura lor nebuna.

Caci faraonul s-a gandit
Ca inapoi sa ii intoarca.
Cu-armata mare a venit.
Cine sa scape mai incearca?

In fata-marea, cat privesti!
In spate-oastea egipteana!
Cum oare poti sa linistesti
Poporul ingrozit de teama?

Dar Domnul nu i-a parasit,
Caci El pe nimeni, niciodata
Nu a lasat dezamagit
Din cei cu inima curata!

Lui Moise-i spuse Dumnezeu:
\"Stati fara teama, linistiti!
Cu egiptenii Ma lupt Eu,
Vor fi de Mine biruiti!

Tu linisteste-i pe evrei
Si-ntinde mana inspre mare.
Veti trece prin mijlocul ei
Caci marea, cat e ea de mare,

In doua se va despica.
Si va voi face drum prin mare.
N-aveti decat a Ma urma,
Apele nu va vor sta-n cale!\"

Moise, cu sufletul smerit,
Intinse mana catre mare
Si-un vant , venit din rasarit
Batu, facandu-le carare

Caci apele s-au despartit
Stand zid, de-o parte si de alta
Si toti evreii au pasit
Pe-o cale, cum n-a mai fost alta!

Dar Faraon, cu-armata sa,
Osteni calari si mii de care
S-au repezit spre-ai captura,
Dar au fost inghititi de mare.

Caci iarasi, la un semn facut
De Moise, cand Domnul ii spuse,
Zidul de ape-a navalit
Peste armata si-o distruse.

Nimic n-a mai ramas din ea!
Nici cai, nici calareti, nici care!
In urma lor, se mai vedea
Doar cerul, oglindit in mare.

Si dintr-o data, s-a facut
Liniste mare, nefireasca.
Atunci, poporul a vazut
Ca nimeni n-o sa-l asupreasca.

Si deodata-au izbucnit
In strigate si in urale,
Pe Dumnezeu l-au proslavit
In cantece si osanale.

Sareau, jucau...S-a bucurat
Asa, un milion de oameni!
Ca nimanui nu s-a-ntamplat
Minune, cu a lor asemeni!

Dar Dumnezeu, acelasi e
Si azi, ca si odinioara!
Cel care viata-i daruie
Domnului, in veci n-o sa moara!

Orice-ar veni-mpotriva ta:
Ostiri de rele, mari necazuri,
Chiar marea El va despica
Si linistit, printre talazuri

Vei trece, ca pe-un neted drum,
Nimic rau nu te va atinge!
Deci crede-n El si nicidecum
Vrajmasul nu te va invinge!

De ai credinta-n Dumnezeu,
Ca si evreilor, odata,
Si tie-ti spune: \"Ma lupt Eu,
Tu stai in pacea minunata

Pe care doar Eu o pot da,
Acelor care Ma urmeaza.\"
Tu zi-i: \"Fa si cu mine-asa,
Doamne, ma binecuvinteaza!\"

8 ian.2009