text Poezii crestine

Aproape de Dumnezeu,

de Doina Ketterer
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Doina Ketterer


Aproape de Dumnezeu,

Îndemnul sfânt pe care-L pui în noi,
El vine numai de la Tine Isuse drag,
Tu,d-ai puteri,ne-ajuţi în mari nevoi,
Şi stai în încercări prezent..., în prag.

În orice luptă cu vrăjmaşul rău,
Tu...,vii cu cuvinte care-s blânde,
Ne-ajuţi să stăm lângă Tine mereu,
De vrem pe cale,s-avem izbânde.

Să stăm mai mult, lângă Dumnezeu ,
Înseamnă cercetare,milă,multă curăţire,
În fapte de vrem să semănăm cu Fiul Său,
Oricând să dăruim iertare,dragoste,iubire.

Prin chemarea Ta, la pocăinţă,
Ajută-ne doar voia Ta s-o împlinim,
Măreşte-ne a Ta, Doamne Credinţă,
Smeriţi ,curaţi în faţa Ta,să stăruim.

Mai aproape de Tine,e bine să fim,
Ca să-nţelegem strigarea oricând,
Iar fapte pe cale,la toţi să-mpărţim,
Ca nimeni,să stea singuri plângând.

Isuse, cu putere Te vom Glorifica,
Pentru Sfânta Bunătatea Ta,
Şi Numele, într-una Ţi-l vom striga,
De-acum şi până-n veci pururea .



Amin,Amin !

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ce vrea să spună Biblia prin „a crede”?"
Categorie: Invataturi biblice A crede înseamnă mai mult a recunoaște că Biblia este adevărată.4 minute · Doug Lowery Când crezi cu adevărat în Biblie, aceasta te va conduce la acțiune! Credi...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"De ce nu pot lucrurile merge în felul meu?"
Categorie: Invataturi biblice  De fapt, ce înseamnă „felul meu” și unde se încadrează acesta în slujba mea înaintea lui Dumnezeu?5 minute · Nellie Owens De fapt, ce înseamnă „felul meu”...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"ESTE nădejde pentru mine"
Categorie: Invataturi biblice  Carol Pembleton, acum cu o vârstă de peste 70 de ani, vorbește despre lupta și călătoria ei afară din depresia recidivistă.5 minute · Laura Petkau „Nu ave...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Trage Isus de corzile inimii tale?"
Categorie: Invataturi biblice  Niciodată nu voi uita vara în care nu mi-am dat inima lui Isus.4 minute · Brittany Lyon „Astăzi dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.”Niciodat...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știu care este planul lui Dumnezeu pentru mine?"
Categorie: Invataturi biblice  Eu eram sigură despre credința mea, dar absolut deloc sigură despre viitorul meu…5 minute · Janne Epland Mi-a fost greu să aleg profesia pe care să o stud...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Îl cunoști pe Dumnezeu sau doar ai auzit de El?"
Categorie: Invataturi biblice  Este posibil să-L cunoști pe Dumenzeu personal?6 minute · Heather Crawford Dacă nu-L cunoști pe Dumnezeu, El poate părea distant și indiferent, sau chiar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
„În sfârșit am început să cred că era ceva de valoare în mine”
Categorie: Invataturi biblice  Ruth Kloosterman a avut probleme cu respectul de sine, dar cu ajutor din Cuvântul lui Dumnezeu, această fată nesigură a început să creadă în sine.8 minute · Ru...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Rugăciuni cu cereri și mulțumiri"
Categorie: Rugaciune Sunt rugăciunile tale în conformitate cu ce spune Biblia?5 minute · Aksel J. Smith Mulți oameni care se roagă au de-a face cu boală sau alte nevoi umane. Dar nevoia pent...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum te afectează rugăciunea „Tatăl Nostru”?"
Categorie: Rugaciunea Pentru mulți oameni, rugăciunea „Tatăl Nostru” a devenit o mantra căreia nu i se mai acordă multă atenție.5 minute · Jan-Hein Staal Rugăciunea „Tatăl Nostru” este unul...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Prietenul meu cel mai bun!"
Categorie: Invataturi biblice  Toți oamenii au nevoie de prieteni buni, și mulți afirmă că acest lucru este absolut necesar pentru a trăi o viață bună.5 minute · C. Fossnes Toți oamenii...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise