text Poezii crestine

Ridică-ți ochii

de Dany Căpătan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dany Căpătan
Ia-ți ochii din pământ, iubita Mea mireasă,
Căci vremea e mai scurtă decât crezi.
Curând Mă voi întoarce ca să te iau acasă,
În glorii și splendori ce tu nici nu visezi.

Ce lucru te mai ține strâns legat de glie?
Sau pentru ce îți bate inima cu dor?
Ești tu în totul credincioasă numai Mie,
Sau mai tănjești la tot ce-i trecător?

Ce poate să-ți mai placă-n astă lume,
Unde-i doar ură, chinuri și durere?
Când mulți aleargă doar să-și facă nume,
Și totul vor doar pentru propria plăcere.

O, de-ai trăi în totul numai pentru Mine,
Și-ai pune azi la inimă Cuvântul Sfânt;
Nu ar mai fi nimic în lume pentru tine,
Care să te mai țină pe pământ.

Dezleagă-te, fii liberă, privește-n zare;
E totul pregătit pentru mireasa Mea.
Păstrează-te curată, stai în așteptare,
Fii gata pentru a Mă-ntâmpina.

Dany Căpătan

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Poate un creștin să-și piardă mântuirea?"
Categorie: Mantuire Când devii un creștin, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă că primești o nouă gândire – o gândire de a sluji lui Dumnezeu. Acesta este începutul mântuirii. Dar poate ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este importanța botezului creștin?"
Categorie: Invataturi biblice  Înseamnă botezul doar iertare a păcatelor – sau este ceva mai mult?5 minute · Steve Lenk Sunt multe istorii în Biblie despre oameni care s-au botezat. Dar...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Mai este azi creștinismul relevant?"
Categorie: Invataturi biblice  Și-a pierdut creștinismul coloana vertebrală și a devenit irelevant? Cum rămâne cu creștinismul descris de Biblie?6 minute · Amy Thomas Și-a pierdut creșt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poate un Dumnezeu iubitor să trimită oameni în iad?"
Categorie: Invataturi biblice  Dumnezeu este dragoste, deci cum poate El să permit ca cineva să sufere veșnic?7 minute · David Risa Nu este nicio îndoială că iadul există. Isus îl menți...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va încărca mașina de spălat vase?"
Categorie: Invataturi biblice  Eu nu pot ajunge la o viață în Hristos cu efort minim!6 minute · Maggie Pope Uneori, viața poate fi agitată, stresantă și apăsătoare. Dar, diferența în mo...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fiecare situație este o oportunitate"
Categorie: Invataturi biblice  Fiind o mamă a unei familii mari, am fost întrebată multe întrebări.6 minute · Della Weston Fiind o mamă a unei familii mari, am fost întrebată multe într...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum să faci progrese rapide în viața ta de creștin?"
Categorie: Invataturi biblice  Ai mai auzit expresia: „folosește prezentul?”4 minute · Elias Aslaksen „Mă pot ruga mai târziu. Sunt sigur că voi avea ceva timp să-mi citesc biblia la un...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Simțuri vs. păcat – știi diferența?"
Categorie: Pacatul Este important să diferențiezi între a păcătui și a fi ispitit să păcătuiești.6 minute · Ann Steiner Am luat decizia că vreau să fiu un ucenic al lui Isus și știu că aceas...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este rezultatul mântuirii?"
Categorie: Mantuire Știi care sunt rezultatele fantastice ale mântuirii?6 minute · CreștinismActiv Apostolul Pavel ne spune: „Lucrați la mântuirea [noastră] cu frică și cutremur.” ...

Vezi toate resursele creștine scrise