text Poezii crestine

Revenirea Mirelui

de Ion Popescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ion Popescu

Când va venii pe nori al nostru Mire
Şi trâmbiţa din nou va răsuna
O lume-ntreagă va cădea-n uimire
Iar sfinţii Lui cuprinşi de nemurire
Spre bolta Slavei se vor inălţa

Dar, înaintea lor o altă ceată
A sfinţilor ce l-au urmat pe El
Ei au trăit o viaţă fără pată
Şi au iubit cu dragoste curată
Iar la sfârşit au adormit în El

O întâlnire nemaipomenită
Între răscumpăraţi din orice veac
Formează acum mireasa Lui iubită
Şi pentru ceruri gata pregătită
Să-i fie Mirelui pe plac

Atâta măreţie şi splendoare
Atâţia sfinţi răscumpăraţi, prin har
Pamântu-ntreg şi cerul laolaltă
Nu vor putea vreodată să priceapă
Ce Dumnezeu făcut-a la Calvar

Ne-a pus pecetea moştenirii sfinte
Ne-a îmbrăcat în haine de împărat
Ne-a dat arvuna Duhului cel veşnic
Şi ne veghează zilnic ca un sfeşnic
Să ne păstreze sufletul curat

Sfinţiţi prin adevărul Lui cel veşnic
Legaţi într-un buchet inmaculat
Vom raspândi parfumul de iubire
Născut din jertfă, fapte şi trăire
Spre lauda celui Sfânt şi minunat

Căci sa sfârşit a vieţii alergare
Sa terminat cu orişice suspin
Cununa slavei cea nepieritoare
Ce Domnul ne va da la fiecare
După atatea suferinţi si chin

Vom moşteni cu El neputrezirea
Locaşul ce Isus ne-a pregătit
Căci a întărit in veşnicii zidirea
A biruit prin moarte nemurirea
Ne-a câştigat un loc preafericit

Putem intra în noua existenţă
Trecând prin poarta de mărgăritar
Păşind pe străzi de aur in cadenţă
Şi însoţiţi de Sfânta Lui prezenţă
Vom termina al vieţii greu amar

Şi va începe nunta mult visată
Eveniment de veacuri aşteptat
Când Mirele ne va servi la masă
Cinstind deplin mireasa Lui aleasă
Ce prin iubire El a câştigat

Şi în iubirea Lui cea sfântă şi curată
Uniţi noi vom rămâne pe vecii
Înmănunchiați în dragostea de Tată
Uimiţi de bunătatea sa bogată
În veci de veci pe El îl vom Slăvi

















Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cea mai scurtă poveste din Biblie"
Categorie: Invataturi biblice  Poate n-ai auzit niciodată această poveste, dar are un mesaj foarte important.4 minute · Ann Steiner Îngropată adânc în prima carte a Cronicilor, întrerup...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Învață din trecut!"
Categorie: Invataturi biblice  Când văd cum reacțiile mele „normale” negative nu mi-au adus nimic bun în trecut, primesc o dorință de a face lucrurile diferit.5 minute · David Owens La...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O mântuire așa de mare!"
Categorie: Mantuire Ce conține, de fapt, mântuirea cu care a venit Isus?6 minute · Sigurd Bratlie Viața de creștin înseamnă mântuire. Dar ne-am gândit vreodată ce conține aceasta?„… cum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Apostolul Pavel: admirator sau urmaș?"
Categorie: Personaje biblice Când apostolul Pavel scrie, „Urmaţi-mă pe mine aşa cum eu urmez pe Hristos.”, ce putem urma atunci? Noi trebuie să găsim care a fost punctul principal în viața lui.4...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum iau rob fiecare gând?"
Categorie: Invataturi biblice  Ce fac cu gândurile care nu sunt plăcute lui Dumnezeu?5 minute · Steve Lenk Am o șansă să fac ceva cu toate gândurile care nu sunt plăcute lui Dumnezeu, î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Îl cunoști pe Isus în felul acesta?"
Categorie: Invataturi biblice  Este doar o cale de a-L cunoaște cu adevărat pe Isus.6 minute · Janne Epland Nu există „10 pași către Isus” sau un ghid de citit către Biblie. Este o invi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ești chemat la libertate față de păcat"
Categorie: Pacatul Chemarea noastră ca ucenici ai lui Isus este de a trăi o viață biruitoare în care stăpânești peste păcat.4 minute · Kaare J. Smith Chemarea noastră ca ucenici ai lui Isus...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Relația mea cu Isus"
Categorie: Invataturi biblice  Cum să-L ai pe Isus ca prieten și Mântuitor în viața zilnică.10 minute · Barry Couts Barry Couts ne spune cum el L-a cunoscut pe Isus ca un prieten și Sal...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poftele tinereții: Cum poți face diferența între ispită și păcat?"
Categorie: Pacatul Este o diferență mare și foarte semnificativă.10 minute · David Risa Este vital să știi diferența dintre ispită și păcat pentru a putea ajunge la o viață de biruință. În s...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce am nevoie de Duhul Sfânt?"
Categorie: Duhul Sfant Mai întâi de toate, răspunsul este: putere.5 minute · Rob Cheetham Mai întâi de toate, răspunsul este: putere.Limitele propriiNu are importanță cât de bune sunt intenț...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise