text Poezii crestine

Înălțarea Domnului

de Daniel Hozan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Daniel Hozan


De multe ori în patru zeci de zile
Mântuitorul după ce-înviase,
Să le-ntărească fințele fragile
Facându-le puternice, stabile,
La ucenicii Lui se arătase

Făcând să ardă-n inima lor dorul
Le-a dat dovezi, le-a arătat în față
Că El e Unsul și Mântuitorul
Cerescul Fiu și Răscumpărătorul
Că jertfa Lui aduce lumii viață

Spunându-le să nu se depărteze
Ci împreună întru-n gând sublim
Să-aștepte, să se roage, să vegheze
Și-a Lui cuvinte-n inimi să păstreze
Și să rămână în Ierusalim

Acolo vor primi făgăduința
Promisiunea Duhului de sus
Care va transforma complet ființa
Pecetluind și întărind credința
Puterea cea trimisă de Isus

Spunându-le cum vor pleca în lume
Și vor fi martori plini de Duhul Sfânt
Cum ei pe mulți spre Cer o să-i îndrume
Vestind salvarea în Preasfântu-I Nume
Ducând credința pe întreg pământ

Și cum stăteau sorbind învățătura
El mâna peste ei și-a ridicat
Și parcă s-a oprit din mers natura
Când El, Mesia î-și deschise gura
Și El pe-ai Săi i-a binecuvantat

Ce Sfânt fior simțit-a fiecare
Ce clipe ireale și sublime
Deplin pătrunși de-o Sfântă cercetare
Tot muntele era în sărbătoare
Și-un nor se coborâ din înălțime

Ei Îl priveau cu drag dar dintr-o dată
Ce taină, ce mister ne nepătruns
Privirea lor normală și curată
Îl pierde din vedere dintr-o dată
Căci norul L-a cuprins și L-a ascuns

Și cum stăteau cu fața ridicată
Cu ochii înspre ceruri pironiți
De sus, din zarea ‘naltă și curată
Doi îngeri li se-arată dintr-o dată
Zicîndu-le: ” de ce priviți uimiți?”

”Acest Isus, ce tocmai se-nălțase
El ne-a trimis spre a vă linști
Să v-amintim ce El vă învățase:
Din Slăvile Divine și frumoase
Precum s-a dus. . așa va reveni!”

Iar ucenicii plini de bucurie
Au dus această veste-n lung și-n lat
Având în suflet o nădejde vie
Încredințați spuneau la toți să știe:
” Isus, Mântuitorul s-a-înălțat!”

Isus acum e-n Slavă și-n Lumină
Și stă la dreapta Tatălui Slăvit
În fața Lui toți îngerii se-nchină
Împodobit de-o glorie deplină
Precum Ioan in Patmos L-a zărit

La fel Ștefan, martirul fără pată
Pe tron la drepta L-a văzut șezând. .
Curând în lumea noastră zbuciumată
Precum Te-ai dus Tu vei veni odată
O, vino scump Isuse mai curând!

Te-ai înălțat lăsându-ne doar dorul
De-aceea-n rugăciune te chemăm
Cum caută cerbul însetat izvorul
Dorim din nou să se coboare norul
Dar până-n ziua-aceea. . Te-așteptăm.

Te așteptăm ca zorii dimineața
Și-al nostru suflet strigă: Maranata!
Dar până-n ziua când dispare ceața
Și-Ți vom privi în realitate fața
Ne-ajută să veghem. . și să fim gata!

06/11/2021 Daniel Hozan Phoenix, Arizona

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum iau rob fiecare gând?"
Categorie: Invataturi biblice  Ce fac cu gândurile care nu sunt plăcute lui Dumnezeu?5 minute · Steve Lenk Am o șansă să fac ceva cu toate gândurile care nu sunt plăcute lui Dumnezeu, î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Îl cunoști pe Isus în felul acesta?"
Categorie: Invataturi biblice  Este doar o cale de a-L cunoaște cu adevărat pe Isus.6 minute · Janne Epland Nu există „10 pași către Isus” sau un ghid de citit către Biblie. Este o invi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ești chemat la libertate față de păcat"
Categorie: Pacatul Chemarea noastră ca ucenici ai lui Isus este de a trăi o viață biruitoare în care stăpânești peste păcat.4 minute · Kaare J. Smith Chemarea noastră ca ucenici ai lui Isus...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Relația mea cu Isus"
Categorie: Invataturi biblice  Cum să-L ai pe Isus ca prieten și Mântuitor în viața zilnică.10 minute · Barry Couts Barry Couts ne spune cum el L-a cunoscut pe Isus ca un prieten și Sal...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poftele tinereții: Cum poți face diferența între ispită și păcat?"
Categorie: Pacatul Este o diferență mare și foarte semnificativă.10 minute · David Risa Este vital să știi diferența dintre ispită și păcat pentru a putea ajunge la o viață de biruință. În s...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce am nevoie de Duhul Sfânt?"
Categorie: Duhul Sfant Mai întâi de toate, răspunsul este: putere.5 minute · Rob Cheetham Mai întâi de toate, răspunsul este: putere.Limitele propriiNu are importanță cât de bune sunt intenț...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce este vital pentru fiecare să biruie păcatul"
Categorie: Pacatul Viața ta depinde de asta.3 minute · Nellie Owens Viața ta depinde de asta. Vrei să fii o persoană bună; vrei să binecuvintezi; vrei să fii un ajutor, să faci diferența, da...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu mă înțeleg cu oamenii cu care locuiesc. Ce pot face?"
Categorie: Viata crestina Ce poți face dacă trăiești cu cineva „dificil”?5 minute · Eunice Ng Ce poți face dacă trăiești cu cineva „dificil”?Intru pe ușă după o zi lungă la muncă, sperând la...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce am nevoie de mântuire?"
Categorie: Mantuire Există doar un singur lucru care te poate satisface cu adevărat.6 minute · Nellie Owens Este o goliciune profundă și deranjantă pe care nu o poți explica. Sau poate o poț...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este botezul cu Duhul?"
Categorie: Duhul Sfant Ce înseamnă că Isus va „boteza cu Duhul Sfânt și foc?”5 minute · Svein Gilbu Ioan Botezătorul boteza oameni către iertarea păcatelor, dar proclama că Isus va veni cu u...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise