text Poezii crestine

De ziua copilului

de Emilia Dana Dinescu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emilia Dana Dinescu

Azi în lumea asta mare
Este iar o sărbătoare,
Este prima zi de vară
Si e sărbătoare iară
De aceea mă gândesc
Domnului sa-i mulțumesc
Pentru darul ce mi-a dat,
Mult m-a binecuvântat
Să fiu mamă, e onoare
Cea mai mare de sub soare
Dar e și o datorie
Dată de Dumnezeu mie.
Am trei brazi, am trei feciori
Ei sunt ale mele flori
Pentru ei, eu azi trăiesc
Vreau să știe că-i iubesc
Am cea mai de preț comoară
Si la Dumnezeu strig iară
Să-i păzească de ce-i rău
Să-i ferească de ce-i greu
Să le dea înțelepciune
Să vadă lucruri doar bune
S-aibă inima curată
Si mintea neîntinată
Eu sunt slabă, păcătoasă
Dar viața îmi e frumoasă
Cu feciorii mei în casă.
Ei sunt averea mea mare
Ei sunt viața mea sub soare
Doamne, te rog ocrotește-i
De ce e rău, te rog ferește-i
Ține-i sub aripa Ta
Căci ei sunt inima mea.
Emilia Dinescu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Ești chemat la libertate față de păcat"
Categorie: Pacatul Chemarea noastră ca ucenici ai lui Isus este de a trăi o viață biruitoare în care stăpânești peste păcat.4 minute · Kaare J. Smith Chemarea noastră ca ucenici ai lui Isus...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Relația mea cu Isus"
Categorie: Invataturi biblice  Cum să-L ai pe Isus ca prieten și Mântuitor în viața zilnică.10 minute · Barry Couts Barry Couts ne spune cum el L-a cunoscut pe Isus ca un prieten și Sal...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poftele tinereții: Cum poți face diferența între ispită și păcat?"
Categorie: Pacatul Este o diferență mare și foarte semnificativă.10 minute · David Risa Este vital să știi diferența dintre ispită și păcat pentru a putea ajunge la o viață de biruință. În s...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce am nevoie de Duhul Sfânt?"
Categorie: Duhul Sfant Mai întâi de toate, răspunsul este: putere.5 minute · Rob Cheetham Mai întâi de toate, răspunsul este: putere.Limitele propriiNu are importanță cât de bune sunt intenț...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce este vital pentru fiecare să biruie păcatul"
Categorie: Pacatul Viața ta depinde de asta.3 minute · Nellie Owens Viața ta depinde de asta. Vrei să fii o persoană bună; vrei să binecuvintezi; vrei să fii un ajutor, să faci diferența, da...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Nu mă înțeleg cu oamenii cu care locuiesc. Ce pot face?"
Categorie: Viata crestina Ce poți face dacă trăiești cu cineva „dificil”?5 minute · Eunice Ng Ce poți face dacă trăiești cu cineva „dificil”?Intru pe ușă după o zi lungă la muncă, sperând la...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce am nevoie de mântuire?"
Categorie: Mantuire Există doar un singur lucru care te poate satisface cu adevărat.6 minute · Nellie Owens Este o goliciune profundă și deranjantă pe care nu o poți explica. Sau poate o poț...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este botezul cu Duhul?"
Categorie: Duhul Sfant Ce înseamnă că Isus va „boteza cu Duhul Sfânt și foc?”5 minute · Svein Gilbu Ioan Botezătorul boteza oameni către iertarea păcatelor, dar proclama că Isus va veni cu u...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Acesta este singurul factor care determină fericirea ta"
Categorie: Invataturi biblice  În orice situație, este un lucru pe care-l poți controla.8 minute · Elias Aslaksen Te-ai gândit vreodată că tu ești singura persoană care are putere asupr...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A se pune în spărtură"
Categorie: Invataturi biblice  La știri vedem oameni curajoși care riscă tot pentru a lupta pentru drepturile și libertățile lor. Dar care este poziția mea în lupta spirituală împotriva răut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise