Daniel

Daniel


De mic copil, mămica lui,
L-a învăţat a se ruga
Şi i-a format un obicei,
De Dumnezeu a asculta.

De temperanţă îi vorbea,
Să nu se-mbuibe-n nici un fel,
Şi în dietă asculta,
Fiindu-ne astfel model.

Iar când el mare a crescut
Şi în robie a fost dus,
Pe Dumnezeu pe primul loc
În viaţă el L-a pus.

Iar împăratul cel păgân
Nespus de mult s-a minunat,
Când l-a-ncercat cu întrebări,
Dar Daniel nu s-a-ncurcat.

L-a ridicat la ranguri mari
Şi slujbe 'nalte i s-au dat
Şi-n toate omul credincios,
Pe împărat l-a ascultat.

La bătrâneţe-a fost 'cercat,
Ca să renunţe-a se ruga,
Dar ce-a-nvăţat de mic copil,
Să lase nu putea.

Mai bine moarte-ar fi ales,
Decât pe Domnu-a părăsi
Şi liniştit el se ruga,
Ca-n fiecare zi.

Iar când decretul a fost dat
El se ruga tot liniştit,
Şi astfel ne-a rămas model,
De om neprihănit.

La lei a fost el aruncat,
Dar Dumnezeu l-a ocrotit,
Un înger chiar a fost trimis
Şi fiarele s-au îmblânzit.

De Daniel nu s-au atins
Căci Dumnezeu îl ocrotea,
Că-n viaţa sa el s-a aflat,
Mereu în slujba Sa.

O mărturie ai de dat,
În orice loc te vei afla,
Vei reuşi ca Daniel,
Dacă te vei ruga.

*

De vreţi copii ca Daniel,
Cuminţi pe lângă casă,
Să-i învăţaţi de mici copii,
Purtarea sa aleasă.

Să nu uitaţi nici de Isus,
Să nu uitaţi de rugăciuni,
Şi veţi avea în ceruri sus,
Copii frumoşi si buni!

2005