text Poezii crestine

Lumina Vieții

de Arancutean Eliza
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Arancutean Eliza
Lumina Vieții

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine
nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”
Ioan 8/12

E vremea să răsară stelele pe cer,
Fie Pace cerească peste Israel!
Înfloresc bobocii albi ai dimineții,
Le cheamă cu iubire Domnul Vieții!

Crengi albe de cireș se leagănă în vânt,
Parfum de bucurie sfântă pe pământ,
S-a sfârșit războiul dintre pământ și cer;
Și s-a sigilat Pacea cu sânge de Miel.

Și noaptea îmbracă haina de lumină,
Înfloresc cireșii cu flori fără vină,
Valuri de oameni și lumânări aprinse;
-"În inimi, luminile de ce sunt stinse?"

Și mă uit în grădina inimii mele,
E întuneric, iar pe cer, nu sunt stele,
Nu am curajul să răstorn un pietroi;
Să răsară Lumina din mormântul gol!

E noaptea de Înviere, mă uit spre cer,
Un fulger luminos scrie ceva pe el;
"-Inima te osândește, Piatră are,
O clintește Mâna Domnului cea Mare!

Te strigă Domnul, în prag de dimineață,
Aleargă spre El și nu fugi spre ceață!
Credința în Domnul e înger luminos;
Isus e putere, poți totul în Cristos!

În inima ta, e o împărăție,
Lumina lui Cristos e lumină vie,
Dacă răsare, las-o să strălucească,
Învierea lui Isus să o vestească!"

Arunc grija Pietrei asupra lui Cristos,
Văd lumină albă, un înger glorios,
Un Grădinar sfânt, în roua dimineții;
Este Domnul Isus, Lumina Vieții!

Crengi albe de cireș se leagănă în vânt,
Parfum, bucurie cerească pe pământ,
Înfloresc bobocii albi ai dimineții,
Lumina vine de la Domnul Vieții!

Este vremea când soarele este pe cer,
Fie pace cerească peste Israel,
Să se mândrească bobocii dimineții;
"L-am primit pe Isus, Lumina Vieții!"

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Comparația fură bucuria"
Categorie: Invataturi biblice  Nu există niciun fel de bucurie când compari viața proprie cu viața altcuiva.5 minute · Ann Steiner Fostul președinte american Theodore Roosevelt a făcut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre preacurvie?"
Categoria: Ce ne spune Biblia Ce este considerat „preacurvie” de Cuvântul lui Dumnezeu și care sunt consecințele acestui păcat?4 minute · Steve Lenk Preacurvia ia loc atunci când o persoană...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum îmi pot convinge prietenii să devină creștini?"
Categorie: Invataturi biblice  Când vine vorba de a convinge pe cineva să devină creștin, o viață credincioasă vorbește foarte puternic.5 minute · Ann Steiner Nimic de pe pământ nu se p...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce faci cu Biblia ta?"
Categorie: Invataturi biblice  Mai mult de 100 de milioane de Biblii sunt vândute în toată lumea anual. Câte dintre aceste Biblii chiar sunt citite? Ce înseamnă Biblia pentru tine, în viața...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este fericirea desăvârșită?"
Categorie: Invataturi biblice  Chiar este posibil să găsești fericire desăvârșită în ciuda neliniștii pe care o întâlnești în fiecare zi?2 minute · Frank Ditlefsen De ce nu suntem mereu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață plină de bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Mulți oameni își petrec toată viața lucruri care să îi facă fericiți, dar ce este bucuria și cum o putem experimenta?4 minute · Martha Evangelisti Chiar e...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vrei să fii fericit?"
Categorie: Invataturi biblice  La această întrebare poate că nu este așa de greu să răspunzi. Dar cum poți de fapt să devii fericit? Cum poți să ajungi la mulțumire totală, pace și bucurie î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Total liber!"
Categorie: Invataturi biblice  – Crucea este cu adevărat soluția pentru toate situațiile, spune Fedora entuziasmată. Fedora Lewis, din Detroit, USA, era chinuită de temperamentul ei tare. Ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață de transformare"
Categorie: Invataturi biblice  Ce face viața de ucenic atât de specială?6 minute · Lydia Pang Lydia a ales să trăiască o viață de ucenic. Ea experimentează o lucrare de transformare car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vindecare, credință și Dumnezeul miracolelor"
Categorie: Invataturi biblice  Noi avem un Dumnezeu care ne aude rugăciunile și are putere să vindece.7 minute · CreștinismActiv Putem fi siguri în credință în Dumnezeu căci El este Dum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise