text Poezii crestine

Isus e răstignit pe cruce!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Isus e răstignit pe cruce!

Mulțimea toată a strigat
Baraba, liber ca să fie
Chiar el, cel închis, s-a mirat
De așa multă mărinimie.

Apoi Isus a fost luat
Și dus pe deal, să-L răstignească.
Mulțimea L-a înconjurat:
Se înghesuiau, să-L însoțească

Pe umeri crucea Își ducea,
Era zdrobit de a ei povară.
Mergea cu greu, se poticnea,
Răbda a lumii grea ocară.

Pe drum, un om au întâlnit
Și-a Domnului cruce-a cărat,
De cei din jur a fost silit;
El S-a supus, n-a murmurat.

Femeile toate plângeau
Pentru osânda lui Isus,
Cu pioșenie Îl urmau
Iar El mergea umil, supus.

Le-a spus pe El să nu-L jelească,
Să-i plângă pe ai lor copii,
Căci vor fi vremuri de năpastă
Când zile grele vor trăi.

Cu alți doi făcători de rele,
Ce erau și ei condamnați,
Isus vedea crucile grele
Pe care vor fi atârnați.

Unul din hoți a cutezat
Să-L ispitească pe Isus;
I-a spus c-ar vrea eliberat
Să fie, de-I din cer, de sus...

Dacă e Fiu de Dumnezeu,
A Lui putere să-Și arate,
Să scape El de chinul greu
Și apoi și pe ei doi, să-i scape.

Dar celălalt, rău l-a mustrat
Spunând că ei sunt vinovați,
Ce li se întâmplă, au meritat,
Chiar de la moarte vor fi dați.

La moarte, la pedeapsă grea,
Dar Isus, n-a fost vinovat;
Nedreaptă-i suferința Sa
N-avea de ce fii condamnat,

Apoi, spre Domnul s-a uitat,
Și-n chinuri a recunoscut,
Că este rău și vinovat,
Dar să îl ierte, I-a cerut.

Aminte de el să-și aducă
Când va fi sus, la Tatăl Său,
Să-l ierte și la cer să-l ducă
Să fie sus, cu Dumnezeu.

Căința lui L-a înduplecat
Pe Cel care dădea iertare
Și i-a promis: va fi salvat,
Va fi-n mărire și splendoare.

Isus era viu și-atârnat,
O sete mare-L chinuia...
Bătut cumplit și torturat,
La Tatăl din cer se ruga,

Să îndepărteze de se poate,
Paharul de la gura Sa,
Paharul cel plin cu de toate,
Ce rău și moarte-I aducea.

Batjocorit și-n umilință,
Cu trupul sfârtecat, zdrobit,
Cerea într-una biruință
De la al Său Tată iubit,

Căci multe chinuri a îndurat
Ale Lui puteri toate s-au stins,
Iar clipa grea s-a apropiat,
Și umbra morții L-a învins.

Când Tatăl S-a îndepărtat,
Viața lui Isus s-a sfârșit...
În mâna Lui, cu tot S-a dat
În jur, totul s-a prăbușit.

Pământul s-a cutremurat,
Perdeaua în Templu s-a rupt,
Tot cerul s-a întunecat,
Și soarele a dispărut,

Cu toții îngroziți au fost
De toate, câte le-au văzut;
Au înțeles al lumii rost,
Și-n Domnul Vieții au crezut.

De la distanță au privit
Spre Cel ce era atârnat;
Mai tare de acum au crezut
Că e al lumii Împărat!

Amin

Câmpia Turzii, 16 aprilie 2020

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise