text Poezii crestine

E sărbătoarea Paştilor

de Nănău Adinuţa
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nănău Adinuţa
Păzeşte ,,luna spicelor''
Şi sărbătoarea prăznuieşte;
E sărbătoarea Paştilor
Şi-n cinstea Domnului jertfeşte,
Jertfe de vite, oi şi boi,
Berbeci şi miei chiar şi viţei,
Căci luna-aceasta pentru voi
Va fi, luna veseliei!

Căci chiar în această lună
Dumnezeul tău Cel Sfânt,
Te-a prins şi te-a luat de mână
Ca să te scoată din Egipt;
Păzeşte deci această lună,
Spiritual te pregăteşte,
Domnului tu te închină
Şi inima ţi-o curăţeşte!

Fii plin de râvnă şi iubire,
Cu sufletul mereu curat!
Lui să-I dai slavă şi mărire
Pentru că Domnul te-a scăpat!
De orice rău te curăţeşte,
Fii sfânt pentrucă El e Sfânt!
Şi hainele ţi le albeşte
Căci Paştile vin în curând.

Păzeşte ,,luna spicelor''
Te bucură, sărbătoreşte!
E sărbătoarea Paştilor
Când orice om un miel jerfeşte
În cinstea Domnului Dumnezeu
Ce de fiecare dată
Alături El îţi stă mereu
Şi când mărturiseşti - te iartă.

Inima ţi-o curăţeşte
Şi-mbrac-o în ,,haine'' bune!
Toate cele primeneşte,
Vine Domnul şi sfinţeşte
Tot ce sufletu-ţi doreşte;
Lumină-ţi dă să te lumine
Ca zilele-ţi fie senine
De Paştile care vine!

A.N
8-9.03.2013 Firenze

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Poftele mint!"
Categorie: Invataturi biblice  Toți avem pofte în natura noastră care încearcă să ne înșele ca să facem răul. Cum putem fi salvați de acestea?4 minute · Øyvind Johnsen „Poftele înșelăto...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pace constantă"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!6 minute · Aksel J. Smith „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pac...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Roadă a Duhului: Îndelungă răbdare"
Categorie: Invataturi biblice  Știai că Cuvântul lui Dumnezeu spune că o persoană îndelung răbdătoare este mai mare decât cel puternic?3 minute · Aksel J. Smith Cuvântul lui Dumnezeu dă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Isus este Mediatorul nostru"
Categorie: Isus Hristos Noi suntem terenul lui Dumnezeu, iar Isus este lucrătorul ogorului. Depinde de noi să aducem roade bune pe care Isus să le aducă înaintea lui Dumnezeu.4 minute · Sigurd Br...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O roadă căutată – bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Bucurie. un astfel de concept încă tangibil abstract. Un fruct al Duhului pe care fiecare persoană este în căutarea. Cum putem avea într-adevăr o bucurie de du...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"38 despre milă și compasiune"
Categorie: Versete biblice O selecție uimitoare de versete despre natura lui Dumnezeu, consecințele incredibile acest lucru are pentru noi, iar responsabilitatea pe care ne sunt date.6 minute · C...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să fii îndelung răbdător?"
Categorie: Invataturi biblice  „Îndelunga răbdare” nu este cea mai uzuală expresie din vocabularul zilnic, dar este o roadă a Duhului, un rezultat al curățirii interioare.3 minute · Andreas...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O rutină de seară care funcționează"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii mei nu cooperau, am descoperit ceva ce chiar a funcționat – o soluție absolut perfectă, atât pentru ei, cât și pentru mine!4 minute · Roshini Sacra...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poate bunătatea lui Dumnezeu să strălucească din tine"
Categorie: Invataturi biblice  Dorești să primești această roadă a Duhului?7 minute · Kaare J. SmithSlava lui Dumnezeu = bunătatea LuiMoise a vrut să vadă slava lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea credinței chiar când viața „se destramă”"
Categorie: Credinta crestina Aceasta este povestea mea - o poveste a credinței8 minute · Gadiel Lazcano  Okay, deci aceasta este povestea mea - o poveste a credinței, în care eu am vorb...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise