text Poezii crestine

Cum ai privit din Cer, ca Tată?

de Ana Haz
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Plan din Iubire-n Sinea Ta
Dumnezeu. ai întocmit,
Să răscumperi omenirea
Jertfindu-Ți Fiul Preaiubit.

Dreptul Lui de apărare,
L-ai dat ca șansă omului,
S-avem scăpare fiecare,
În nevinovăția Lui.

Cum ai privit din Cer, ca Tată,
Ce stări au fost amestecate,
Când o sentință a fost dată
Și Fiul Tău S-a dus la moarte?

Oare-ai săltat de bucurie,
Sau Te-ai cutremurat de plâns?
Când El Iubire-a vrut să fie,
Noi L-am batjocorit și-am râs.

Cum ai putut, ocean de ură
Să-nduri și încă să iubești?
Văzând cum Fiul Tău îndură
Povara unei lumi întregi.

Soarele n-a mai răbdat,
Și-a întors raza, în tăcere,
Pe obraz de Tată-ndurerat
Să-Ți aducă mângâiere.

Pământul, stropit cu Sânge,
Se cutremură uimit,
Stânca tremură, se frânge.
Doamne, Tată, ce-ai simțit?

„Eli, Lama Sabactani ?”
Dar Tu Doamne-n Sfântul Miel,
Adunat tot păcatul lumii,
Nu ai putut privi la el.

Voia Ta Sfântă, s-a-mplinit,
Prețul, inima Ta îl știe,
E planul Tău, desăvârșit,
Întocmit dun veșnicie.

Cu trei cesuri de-ntuneric,
Cu trei zile de mormânt,
Jertfa Lui Isus e veșnic
Înviere, viață, legământ.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Poftele mint!"
Categorie: Invataturi biblice  Toți avem pofte în natura noastră care încearcă să ne înșele ca să facem răul. Cum putem fi salvați de acestea?4 minute · Øyvind Johnsen „Poftele înșelăto...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pace constantă"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!6 minute · Aksel J. Smith „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pac...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Roadă a Duhului: Îndelungă răbdare"
Categorie: Invataturi biblice  Știai că Cuvântul lui Dumnezeu spune că o persoană îndelung răbdătoare este mai mare decât cel puternic?3 minute · Aksel J. Smith Cuvântul lui Dumnezeu dă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Isus este Mediatorul nostru"
Categorie: Isus Hristos Noi suntem terenul lui Dumnezeu, iar Isus este lucrătorul ogorului. Depinde de noi să aducem roade bune pe care Isus să le aducă înaintea lui Dumnezeu.4 minute · Sigurd Br...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O roadă căutată – bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Bucurie. un astfel de concept încă tangibil abstract. Un fruct al Duhului pe care fiecare persoană este în căutarea. Cum putem avea într-adevăr o bucurie de du...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"38 despre milă și compasiune"
Categorie: Versete biblice O selecție uimitoare de versete despre natura lui Dumnezeu, consecințele incredibile acest lucru are pentru noi, iar responsabilitatea pe care ne sunt date.6 minute · C...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să fii îndelung răbdător?"
Categorie: Invataturi biblice  „Îndelunga răbdare” nu este cea mai uzuală expresie din vocabularul zilnic, dar este o roadă a Duhului, un rezultat al curățirii interioare.3 minute · Andreas...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O rutină de seară care funcționează"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii mei nu cooperau, am descoperit ceva ce chiar a funcționat – o soluție absolut perfectă, atât pentru ei, cât și pentru mine!4 minute · Roshini Sacra...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poate bunătatea lui Dumnezeu să strălucească din tine"
Categorie: Invataturi biblice  Dorești să primești această roadă a Duhului?7 minute · Kaare J. SmithSlava lui Dumnezeu = bunătatea LuiMoise a vrut să vadă slava lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea credinței chiar când viața „se destramă”"
Categorie: Credinta crestina Aceasta este povestea mea - o poveste a credinței8 minute · Gadiel Lazcano  Okay, deci aceasta este povestea mea - o poveste a credinței, în care eu am vorb...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise