text Poezii crestine

Te regăsesc

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Ps. 8:3-4

Te regăsesc în fiecare floare,
În nori, în vânt, în stele şi în soare,
Te regăsesc în timpul care zboară,
În luna ce se-nalţă şi coboară,

Te regăsesc în ape curgătoare,
În văi şi munţi, în păsări călătoare,
Te regăsesc în depărtări uitate,
În amintiri şi dorurile toate,

Te regăsesc în spicele de grâu,
În malul şi în undele de râu,
Te regăsesc în mările întinse,
În zări, în orizonturi necuprinse,

Te regăsesc în tot ce mă-ncojoară,
În tot ce sunt şi tot ce e-n afară,
Te regăsesc în tot ce nu cuvântă,
În vorba şi în dragostea cea sfântă,

Te regăsesc în sentiment de vină,
În harul ce mă-nalţă din ruină,
Te regăsesc în rugăciuni, în şoapte,
În fulger ce străbate neagra noapte,

Mă regăsesc în mersul vieţii terne,
Pe Tine Doamne-n promisiuni eterne,
Mă regăsesc în neputinţa firii,
Pe Tine, în locaşul nemuririi.

14/10 /2003, Deva

Cele mai recente resurse creștine scrise

"De unde vine toată neliniștea?"
Categorie: Invataturi biblice  Tânărul din Paso Flores, Argentina, observă mica adunare din jurul lui. Își dă seama că trage media vârstei în adunare cu mult în jos. „Ce fac eu aici?”, se gâ...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"La ce ajută mântuirea?"
Categorie: Invataturi biblice  Dacă mântuirea conține ceva mai mult decât ceea ce tu crezi?7 minute · Ruth Kloosterman Dacă mântuirea conține ceva mai mult decât ceea ce tu crezi?Ți-ai...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ai făcut ca Mandela?"
Categorie: Invataturi biblice  Sunt puțini dintre noi care vreodată vor avea un rol la fel de important în cărțile de istorie ca Nelson Mandela. Ar trebui să învățăm ceva de la el?5 minute ·...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adevărul fenomenal despre ce înseamnă să-L urmezi pe Isus"
Categorie: Invataturi biblice  El este Garret, un tânăr care nu putea pune semnul egal între religie și ce găsea în Biblie.8 minute · CreștinismActiv „Părea că mereu se schimbă. Mereu e...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Avortul: o perspectivă creștină"
Categorie: Invataturi biblice  Puține teme cauzează la fel de multe dezbateri, controverse, emoții și retorici precum tema avortului. Fiind creștini, noi trebuie să ne punem baza vieții și c...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
„Mi se părea atât de limitat…"
Categorie: Invataturi biblice  Indira a fost într-un moment dat șocată să audă că Isus era singura cale către viața și bucuria pe care și-o dorea. Dar într-un final, ea nu s-a mai putut împo...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vezi, auzi ȘI împlinești"
Categorie: Invataturi biblice  Simți că lipsește ceva vieții tale de creștin? Așa a simțit Kristen din Oklahoma, până a auzit o evanghelie care i-a transformat viața.7 minute · Michelle Dokk...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Isus Hristos te poate ajuta!"
Categorie: Isus Hristos Din ceruri, Dumnezeu și Fiul Său au văzut omenirea în nevoie. Inimile lor au ars atunci de dragoste pentru oameni, mai mult decât își poate imagina cineva.4 minute · Creșt...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Este posibil să-ți păstrezi gândurile curate?"
Categorie: Invataturi biblice  Cum pot rămâne curat în gândurile mele, când atât de multe dintre ele sunt involuntare?7 minute · M. van der Staal Cum pot rămâne curat în gândurile mele,...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Chiar există Dumnezeu?"
Categorie: Invataturi biblice  Sunt în căutarea unui răspuns incontestabil.6 minute · Bethany Taylor Niciunul dintre răspunsurile care le-am auzit nu au fost destul de bune pentru a mă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise