text Poezii crestine

Mi-ai dăruit

de Sanja Cristea Tiberian
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Sanja Cristea Tiberian
Mi-ai dăruit o mie de cuvinte
Şi încă-o mie au rămas nespuse
M-ai dus de mână-n locurile sfinte
Mi-ai arătat că toate Ţi-s supuse.

Mi-ai dăruit cântări fără de număr -
De purpură şi trandafiri petale -
Mi-ai prins apoi o mantie pe umăr
Şi m-ai suit în cerurile Tale.

Mi-ai arătat că nimenea nu moare
În adevăr, iubire şi credinţă.
Mi-ai dăruit o lacrimă de soare
Şi m-ai îndepărtat de neputinţă.

Mi-ai spus că sunt de-acum cu Tine una,
Mi-ai întregit din dragoste făptura,
Mi-ai pus pe frunte stelele şi luna
Şi-n mâini mi-ai pus toiagul şi măsura.

Aşa ai vrut să mă iubeşti, Isuse,
Aşa m-ai învăţat să cresc spre Tine
Mi-ai arătat ca toate Ţi-s supuse
Şi că din toate m-ai ales pe mine.

S-au împlinit o sută de cuvinte
Şi încă-o sută stau ca să mai vină
M-ai înălţat în locurile sfinte
Şi mi-ai zidit fiinţa în Lumină...

Cele mai recente resurse creștine scrise

"O dată mântuit, pentru totdeauna mântuit?"
Categorie; Mantuire Doctrina “o dată mântuit, pentru totdeauna mântuit”, numită și “siguranță veșnică”, a fost subiectul multor dezbateri. Dar ce spune Biblia despre mântuire?4 minute · Tom Harri...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Miracolul mai bun"
Categorie: Invataturi biblice  Michelle a experimentat două miracole într-o singură zi. Și a știut care dintre ele a fost mai valoros.5 minute · Michelle Dokken După o seară plăcută în...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți vorbi Cuvântul lui Dumnezeu cu curaj"
Categorie: Invataturi biblice  Uneori, te poți gândi că nu ai nimic bun de dat altora.5 minute · Nellie Owens „Propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, c...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Să las descurajarea să mă influențeze?"
Categorie: Invataturi biblice  Satan vine cu gânduri de descurajare – că nu va reuși niciodată pentru noi. Trebuie să ascultăm de ele?6 minute · Jonatan Fuglset Isus ne cere să trăim o...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt mântuit? Cum pot fi sigur?"
Categorie: Invataturi biblice  Aceasta poate fi o întrebare pentru mulți—cum pot fi sigur că sunt mântuit?3 minute · Tom Harris Aceasta poate fi o întrebare pentru mulți—cum pot fi sigu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este rezultatul creștinismului?"
Categorie: Invataturi biblice  Ce produce credința ta?4 minute · Nellie Owens Fără îndoială, venirea lui Hristos a avut un impact semnificativ asupra lumii. Fără nașterea lui Isus, lume...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre ziua judecății?"
Categorie: Invataturi biblice  Învață despre ce se va întâmpla în ziua în care toți se vor înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos.7 minute · CreștinismActiv Ziua judecăț...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum știi când Dumnezeu te cheamă?"
Categorie: Invataturi biblice  Dumnezeu te cheamă, dar depinde de tine să răspunzi.3 minute · Peter Damnjanovic Dumnezeu te cheamă, dar depinde de tine să răspunzi.În 1 Timotei 2:4 spun...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Îl iubești pe Isus destul de mult pentru a da share la acest articol?"
Categorie: Isus Hristos Este ușor să spui că Îl iubești pe Isus. Dar, ești gata să dovedești acest lucru?4 minute · Nellie Owens „Dă share la acest mesaj dacă-L iubești pe Isus.” „Dă Like la...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Satan zdrobit sub picioarele tale"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate Satan fi făcut fără putere în viața ta?11 minute · Elias Aslaksen «Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre.» Romani...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise