text Poezii crestine

În bunătatea Ta Isus, ai uitat ce am făcut!

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
În bunătatea Ta Isus, ai uitat ce am făcut!


În bunătatea Ta, Isus
Tu ai uitat tot ce-am făcut
Cândva, eu vorbe mari am spus
Dar astăzi, sunt umil, tăcut,

Căci nu mai pot nimic rosti
Atâta, m-ai avertizat!
De vină, nu Te pot privi
Chiar de Tu Doamne, m-ai iertat

O Doamne, cât am rătăcit,
Cu răutate, am lucrat
Am fost mereu nesocotit,
În voia lumii, m-am lăsat

Sfatul Tău bun, l-am neglijat
Și am făcut doar ce-am dorit
Eu, pradă lumii m-am lăsat
Ca și un om nechibzuit.

De multe ori nu mai puteam
Prea eram fals și incorect,
De Tine, mă tot ascundeam
Și nu Te abordam direct

Prin rugăciune eu Îți spun
Și vreau să Îți mărturisesc
În fața Ta eu mă supun
Și adevărul, îl rostesc

Sunt păcătos, nenorocit,
Iar inima mea e încărcată,
Ce mi-ai spus, am nesocotit
Dar Domnul meu, Te rog mă iartă!

Căci am lăsat timpul să treacă
Târziu, când m-am simțit învins
Am vrut voia Ta să se facă
Căci în necazuri, eram prins

Atuncea doar, mi-am revenit
De fața Ta m-am rușinat
Și în genunchi, căzut, smerit,
Să-Ți cer iertare, am cutezat.

Amin


Câmpia Turzii, 25 aprilie 2015

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Un bărbat schimbat"
Categorie: Invataturi biblice  În urmă cu opt ani de zile, Mike a încercat să treacă granița Statelor Unite cu 23 de kilograme de droguri. În închisoare, el i-a făcut o promisiune lui Dumnez...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"De ce nu vrea Dumnezeu să mă asculte?"
Categorie: Rugaciune Ai simțit vreodată că Dumnezeu nu te ascultă? De ce refuză Dumnezeu să îți răspundă la rugăciuni?4 minute · CreștinismActiv Uneori, viața poate fi puțin copleșitoare. Da...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce se întâmplă cu credința când tragedia lovește?"
Categorie: Invataturi biblice  Lydia și Jouni abia trecuseră de douăzeci de ani și erau căsătoriți de un an când viețile lor au fost răsturnate complet și credința lor în Dumnezeu a fost tes...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"A expirat creștinismul?"
Categorie: Invataturi biblice  – De ce este interesul pentru creștinism atât de mic printre tinerii de azi? Care este scopul creștinismului?7 minute – De ce este interesul pentru crești...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"De unde vine toată neliniștea?"
Categorie: Invataturi biblice  Tânărul din Paso Flores, Argentina, observă mica adunare din jurul lui. Își dă seama că trage media vârstei în adunare cu mult în jos. „Ce fac eu aici?”, se gâ...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"La ce ajută mântuirea?"
Categorie: Invataturi biblice  Dacă mântuirea conține ceva mai mult decât ceea ce tu crezi?7 minute · Ruth Kloosterman Dacă mântuirea conține ceva mai mult decât ceea ce tu crezi?Ți-ai...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ai făcut ca Mandela?"
Categorie: Invataturi biblice  Sunt puțini dintre noi care vreodată vor avea un rol la fel de important în cărțile de istorie ca Nelson Mandela. Ar trebui să învățăm ceva de la el?5 minute ·...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Adevărul fenomenal despre ce înseamnă să-L urmezi pe Isus"
Categorie: Invataturi biblice  El este Garret, un tânăr care nu putea pune semnul egal între religie și ce găsea în Biblie.8 minute · CreștinismActiv „Părea că mereu se schimbă. Mereu e...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Avortul: o perspectivă creștină"
Categorie: Invataturi biblice  Puține teme cauzează la fel de multe dezbateri, controverse, emoții și retorici precum tema avortului. Fiind creștini, noi trebuie să ne punem baza vieții și c...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
„Mi se părea atât de limitat…"
Categorie: Invataturi biblice  Indira a fost într-un moment dat șocată să audă că Isus era singura cale către viața și bucuria pe care și-o dorea. Dar într-un final, ea nu s-a mai putut împo...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise