Iertarea

Toate neputinţele ce le-aveam în suflet,
Greşuri şi păcate, lunecări năuce,
Le-am legat cu rafii, le-am cărat în spate
Şi-ntr-o zi stelară le-am depus la cruce.

El mă aştepta cu ardoarea verii,
M-a cuprins în braţe şi-am plâns amândoi.
Au înmugurit, de iubire, merii
S-au înfipt în ceruri într-un nou altoi.

Patimile toate după şarga lume
Aruncate-au fost în marea uitării!
Mi s-a dat o haină albă şi un nume
Înmatriculat cu sângele iertării.

Doamne ce odihnă, ce adâncă pace
Mâna Ta străpunsă, sufletului meu
Datu-i-a! Acum, nu ştiu ce m-aş face
Dacă nu mi-ai fi Tu, frate, Dumnezeu!