text Poezii crestine

Credința nu ne înșeală

de George Cornici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: George Cornici
Credința sădită în noi
Știm bine: nu ne înșeală
Ne poartă spre viața de-apoi
Învinge necaz și nevoi
Nu-i doborâtă de boală.

Poate străbate-un deșert
Și poate urca un munte
Efectul ei este cert
Convinge total nu vreun sfert
Peste vid face punte.

Ne-aduce bucurii din dureri
Înveselind inima tristă
Îmbrățișând-o ne dă puteri,
Din sânu-i curg adieri,
La focul intens rezistă.

Îi este soră iubirea
Împreună minuni fac
Unde-a fost întâlnirea?
Le-a trimis Nemurirea
Pentru suferinzi este leac.

Prin ochii ei vedem glorii
Ce-s doar în spațiul ceresc
Ne-a dat atâtea victorii!
Cu ea slujesc slujitorii
Și-oricând, oriunde-o vestesc.

Nimic n-o poate învinge
Nu-i clătinată de-un val
Alină pe cel care plânge
Când vin îndoieli le stinge,
Ne-ajută s-ajungem la mal.

Siguranța născută în noi
În Ea își are izvorul
Prin Ea devenim eroi
Și-nvingem în orice război
În Ea ne e viitorul.

În noi credința e vie
(Minunile sunt dovezi)
Ea nu e doar teorie
Ne leagă de-Mpărăție
Învinge și foc și zăpezi.

Avem nevoie de Tine
Credință, ceresc giuvaer!
Suflul Tău ne susține
Să te urmăm se cuvine
Pân’ vom ajunge în Cer.

George Cornici
6 Decembrie, 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Principalul motiv pentru care tu nu ai făcut progres în viața ta de creștin"
Categorie: Invataturi biblice  Este un singur lucru, faptul că tu nu ai luat-o destul de serios.5 minute · Frank Myrland Tu ai fost un creștin ani al rând și totuși simți că nu ești del...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre dragoste?"
Categorie: Invataturi biblice  „Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1. Ioan 4:8. Ce este dragostea? Când noi, oamenii, ne gândim la dragoste, este uș...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te poți bucura mereu în încercări"
Categorie: Incercarea credintei Știai că încercarea poate deveni o mină cerească de aur pentru tine?4 minute · Janne Epland Omul care m-am născut nu este format pentru o faptă în împărăția c...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"7 aspecte minunate ale unui Dumnezeu atotputernic"
Categorie: Invataturi biblice  O privire iluminantă în caracterul necuprinzător al lui Dumnezeu.15 minute · CreștinismActiv O privire iluminantă în caracterul necuprinzător al lui Dumne...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fii o binecuvântare!"
Categorie: Invataturi biblice  Isus psune că trebuie să fim slujitorii tuturor.4 minute · Ann Steiner Deborah Falcao are o dorină de a folosi viața ei în slujba lui Dumnezeu. Astfel ea...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Odihnă în Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Cunoști tu pacea care vine din predarea completă lui Dumnezeu?2 minute · Aksel J. Smith „Căci noi, cei ce credem, intrăm în odihnă…” Evrei 4:3.Prin c...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt eu pregătit să aud adevărul despre mine însumi?"
Categorie: Invataturi biblice  De ce este mult mai ușor să vezi adevărul despre ceilalți?4 minute · Ann Steiner Învăț o lecție valoroasă despre a mă uita la propriile greșeli, în loc să...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"5 lucruri care aproape nimeni nu realizează că nu sunt în Biblie"
Categorie: Invataturi biblice  ai că aceste expresii și idei des folosite nu există în Biblie?9 minute · CreștinismActiv Știai că aceste expresii și idei des folosite nu există în Bibli...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cât de greu este să fiu bună?"
Categorie: Invataturi biblice  Adevărul surprinzător despre cât de greu este să fii bună.6 minute · Maggie Pope Cât de greu este să fii o persoană bună?Când eram tânără am mers la o șco...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul!"
Categorie: Invataturi biblice  Fiecare zi este un dar bogat și prețios de la Dumnezeu, cu har și oportunități noi.3 minute · Aksel J. Smith „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul:...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise