Binecuvântează, suflete, pe Domnul

Binecuvântează, suflete, pe Domnul,
Domnul Dumnezeul nostru necuprins,
Doamne, Tu mă aperi şi îmi mângâi somnul
Ca un cort deasupra-mi cerul l-ai întins.

Cum o dimineaţă luminezi pe cale
Şi în strălucire, Doamne, Te-nveleşti,
Apele sunt vârful locuinţei Tale
Şi din nori făcut e caru-n care eşti.

Şi alergi cu vântul-sol în veşnicie,
Sol cum fiecare vânt Îţi este sol,
Flacăra şi focul ţi se-nchina Ţie,
Ai luat pământul, l-ai zidit din gol.

Temelii în stare veşnic să-l susţină -
Înghiţit fusese la un semn de-al Tău
De adânc, când apa încerca să-l ţină
Şi să-l zăvorască înăuntrul său.

Dar cu spaima apa, auzindu-Ţi glasul
A fugit croindu-şi drumul spre câmpii
Pân' la locu-n care-ai hotărât popasul
Să rămână-acolo peste veşnicii.

Şi să nu se-ntoarcă, Doamne, niciodată,
Tu faci să ţâşnească apele din văi,
Tu adapi în ele fiara însetată,
Case ridicat-ai pentru toţi ai Tăi.

Cu lucrarea-Ţi sfântă, tu hrăneşti pământul,
Iarba-o faci să crească, toate ni le dai
Stanca, adăpostul când ne bate vântul,
Ce-am putea să-Ţi cerem, Doamne şi să n-ai?...

Totu-n lumea asta s-a făcut prin Tine,
Drum deschis-ai unde nu puteai să treci,
De belşug şi roade palmele ni-s pline,
Lăudat fii, Doamne, lăudat pe veci!...

(02.06.2003)