text Poezii crestine

" Sunt cu tine in orice vreme"

de Anonim
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
" Sunt cu tine in orice vreme"

Sunt cu tine, nu te teme
Mergi-nainte cu credinta
Eu sunt Domnul ce te ține,
Si Eu iti dau biruința.

Stiu ce ai in Inimă
Și lupta ce-i ai in minte,
Căci vrăjmașul îți șoptește
Ca să te poată el prinde.

Mergi-nainte cu credință
Căci Eu sunt aici cu tine,
Nu te teme de întuneric
Căci tu ai făclia aprinsă.

Domnul Dumnezeul tău
Îți dă Pacea în orice vreme
Ca sa nu te poticnești
Și a ta inima, sa nu mai spere.

Nu te teme fiica mea
Căci Eu îți dau mângâierea,
Împotrivește-te diavolului prin Cuvânt
Căci acolo e puterea.

Îndrăznește fiica mea
Căci Eu lumea am biruit,
În al Meu Sânge e putere;
Nu te teme, cere, cere.

Cere, cere cu credință
În al Meu Nume Minunat,
Și vei primi biruința
Căci tot ce spun Eu, e Adevarat.

Știu ca aștepți de ceva timp
Un cuvânt si pentru tine,
Dar Eu îți vorbesc mereu,
Cand citesti Sfânta Scriptură.

Fiica mea, tu nu te teme
Căci Eu îți port, a ta grija.
Cere dragoste, credință, nădejde si biruința,
Și de restul, Eu port grijă.

Fiica mea, Eu te ascult
Ori de câte ori te rogi,
Si lucrez prin al Meu Cuvânt
Și durerea piere, piere.

Uită-te in sus, la Mine
Căci Eu sunt al Tau Salvator,
Unicul Mântuitor
Eu sunt Domnul Domnilor.

Amin

29.09. 2021

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise