Prin indurarea Ta am viata

PRIN INDURAREA TA

Zadarnic, încearcă omul, singur, prin fire,
Să scape de păcatul comis, e luptă vană.
Mărturisesc Doamne, divina-Ţi iubire,
Ce s-a revărsat peste mizeria umană.

În inima zdrobită, de gemete şi durere,
La Calvar, ai pus, cu măiestrie, mângâiere,
Prin ofranda iubirii Divine, i-ai dat iertare,
Şi-ai îndepărtat înfricoşata ameninţare.

Sacrificiul pe cruce, născut din iubire Divină,
L-a scos din groapa pierzării, cea mai adâncă,
L-a smuls din bezna nopţii, spălând a sa vină.
Din bunătate i-ai pus, tare, piciorul pe stâncă.

Ţi se cuvin toate Laudele, Mântuitorule!
Sublima-Ţi iubire, s-a pus jertfă pe altar.
S-a ridicat lumina vieţii s-au aprins dorurile
După mântuirea, primită în dar, prin Har.

Prin bunătatea Ta mirifică şi nemărginită,
L-ai smuls din braţele morţii, să-i dai viaţă.
Îl ţine-n viaţă, îndurarea de sus revărsată,
Aerul iubirii, cel respiră din zori de dimineaţă.

L-ai scos din întuneric şi-ai pus în el frică,
L-ai dus la lumină şi l-ai învăţat Adevărul,
Ai zdruncinat, din temelie, firea lui fariseică,
Şi L-ai înţelepţit, spre cer să-şi ia zborul.

Lumina satură inima, spre cer deschisă,
Să nu coboare sufletul, în giulgii de umbre.
Să nu cadă, omul, în gol, fulgerat de ispită,
Mântuirea e viaţă, nu perspective sumbre.

Ți se cuvin mulţumiri, laude, Lauda toată.
Prin sângele Tău, viaţă a curs pentru mine,
Te slăvesc Domnul meu, Iubire minunată.
Bunule Împărat! Toată lauda Ţi-se cuvine,

Te voi lăuda, cât voi trăi pe acest pământ,
Până pleoapele nu se-nchid pentru somn,
Prin poezie, cântare, în inimă şi-n gând.
Până Doamne mai suflu, nu mă pui s-adorm.
Până vei veni pe norul de slavă, după popor.
Te voi Lăuda şi Slăvi, Slăvitule Mântuitor.
Amin!

Amin!