text Poezii crestine

Încercarea

de Ana Haz
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ana Haz
Se-ncaieră norii în coarne de jar,
Luptând pân-la moarte mugesc fioros,
Brăzdează, -mpart cerul fără hotar,
Fărâmă condesul de ape de jos.

Frânţi pentru pâine, mireasmă, culoare,
Ei nu ştiu de ură, e lupta un har,
Nu plâng să spună că frângerea doare
Ci s-arunce pe ape darul din dar.

Ştim noi că norul este un altoi
Din spuma de mare, din doruri fierbând,
Se înalţă la cer, se întoarce-napoi
Să curgă în râuri, în susurul blând.

Cerul răpeşte din el o suită,
Alai circumscris, particule fine,
Să-I poarte culoarea în alb tăinuită,
Legământul de pace, minune.

Cu biciul de foc încercările vin,
Perdeaua spre-altar o sfârtecă-n două
E-un har când te-apropii în greul suspin
Şi-ţi dă Dumnezeu o inimă nouă.

Când vine-ncercarea prea fioroasă,
Pe stropi de lacrimi leagă Dumnezeu
Din cerc de foc, cunună de Mireasă,
Curcubeul celor biruind la greu.

Cele mai recente resurse creștine scrise

„Şi să ştiţi că păcatul vostru vă va ajunge”
Categorie:  Editoriale crestine  Dragi copii şi adolescenţi, există o „poruncă însoţită de o făgăduinţă «ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pământ»” (Efeseni 6:2-3). Porunc...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
„În Numele Domnului”
Categorie:  Editoriale crestine   Am auzit diferite întâmplări despre reacţia sinceră a unor copii referitoare la colectarea fondurilor băneşti în Casa Domnului. Iată două dintre e...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
„Angajăm mame!”
Categorie:  Editoriale crestine  Informaţia este reală, naturală şi mereu actuală şi parvine din partea lui Dumnezeu, prin agenţia lui – Biblia: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi ... l...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Între PLĂCERE şi DURERE"
Categorie:  Editoriale crestine  Treceţi pe două liste, sau cel puţin gândiţi-vă, mai întâi, care vă sunt cele mai mari plăceri şi respectiv, de ce dureri aţi avut parte până acum în vi...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Înghiţit de un peşte"
Categorie:  Editoriale crestine  Ştiţi despre cine este vorba? Cei care cunoaşteţi Biblia vă amintiţi de Iona, dar au fost şi alţii în situaţii asemănătoare. Astfel, cei care nu cred mi...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vorbele"
Categorie:  Editoriale crestine  Latinii ziceau: „Nescit vox missa reverti”- „Un cuvânt odată spus, nu mai poate fi întors”. O vorbă care a zburat , nu o mai prinzi nici cu patru cai în...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Vei deveni sau nu înțelept?"
Categorie:  Editoriale crestine  „Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” (Proverbe 1:7)Un tânăr avea unele întrebări referitoa...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Un băiat fără minte"
Categorie:  Editoriale crestine  „Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam prin zăbrele. Am zărit printre cei neîncercați, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe u...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Puterea rugăciunii - o armă în mâna copiilor"
Categorie:  Editoriale crestine  În timpul celui de-al doilea război mondial, într-un sat din fosta Uniune Sovietică forţele ocupante au scos pe cei rămaşi în câmp şi se pregăteau să-i...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pe sens invers"
Categorie:  Editoriale crestine  „Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă, dar smerenia merge înaintea slavei.” (Proverbe 18:12)„Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu d...
de Marga Buhus 08 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise