text Poezii crestine

Ferice

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
FERICE



Te-nalţi peste ceruri Dumnezeule!
Peste pământ se-ntinde Slava Ta!
Fă să lumineze peste mine Faţa Ta!
Ai milă de mine, Dumnezeule!

Ale Tale sunt cerurile şi pământul
Cine se poate asemăna cu Tine?
Ferice de cei ce aleargă la Tine!
De cei ce păzesc Legământul.

Ferice de poporul ales de Tine!
Puterea Ta pe stâncă îl ridică,
De nici un duşman nu-i e frică,
Braţul Tău puternic îl susţine.

Ferice de el, prin dragoste renaşte,
E-nălţat din suferintă, din vale.
El umblă în lumina Feţei Tale,
Şi harul iubirii Tale-l cunoaşte.

Cărările Tale, Isus, sunt îndurare,
Pentru cei ce păzesc Legământul.
Când vei zgudui întreg pământul,
Neprihăniţii în Tine au scăpare.

Matei 5:9 „Ferice de cei împăciuitori,
Căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu"
Ferice! o spune şi sufletul meu
De cei ce de Domnul sunt ascultători.

Îmi plec genunchiul, înaintea Ta
Viaţa mea întreagă Îţi aparţine.
Harul neprihănirii Tale mă ţine
Alături de cei ce-mplinesc voia Ta.

Matei 5:3 „Ferice de cei săraci în duh
Căci a lor este Împărăţia cerurilor".
Ferice de cei în căutarea comorilor
Din Cuvânt, pe vremi de răcori şi zăduf.

Matei 5:4 „Ferice de cei ce plâng,
Căci ei vor fi mângâiaţi"
Ferice de noi, căci suntem iertaţi
Şi lacrimile căinţei se strâng.

În lumina Feţei Tale n-am să rătăcesc,
Cuvântul Tău Sfânt, mă povăţuieşte
Şi zi de zi Lumina Ta mă călăuzeşte
Pe calea vieţii spre limanul ceresc.

Matei 5.6. „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi
După neprihănire, căci vor fi săturaţi."
Ferice de cei în rugăciune înflăcăraţi,
De Domnul vor fi binecuvântaţi.

Braţul Tău puternic mă ocroteşte
Prin Harul Tău, zi de zi ca să cresc,
Cuvântul îmi deschide orizontul ceresc
Să-nţeleg, ce iubirea Ta-mi pregăteşte.

Matei 5:5 „Ferice de cei blânzi,
Căci ei vor moşteni pământul"
FERICE îmi spune Cuvântul.
Şi mila satură pe cei flămânzi.

Matei 5:7 „Ferice de cei milostivi,
Căci ei vor avea parte de milă"
Doamne, înaintea Ta mă aplec umilă,
Căci ferice va fi, de nu voi osteni:

În sfinţenie, dragoste şi neprihănire,
În milă, blândeţe şi bunătate.
Ferice, dacă făcându-mi-se nedreptate
Pot da iertare şi revarsa iubire.

Matei 5:8 „Ferice de cei cu inima curată,
Căci ei vor vedea pe Dumnezeu."
Îndură-Te Doamne, de sufletul meu!
Sfiinţeşte-mă şi voi fi curată.

În bunătatea Ta îndelung răbdătoare,
Din cununa iubirii ai revărsat mântuire.
Ajută-mă, să răstignesc a mea fire
Şi va străluci zi de zi raza Ta de soare.

La al trâmbiţei răsunet vom zbura,
Ca porumbeii spre cerul albastru.
Vei străluci mai presus ca un astru,
Ferice, poporul Tău se va bucura

De Cetatea pregătită de Tine, Isus,
Pentru cei ce-au vrut, să Te urmeze
Şi-n inima, de-al Tău dor să vibreze,
După neprihănire şi Împărăţia de Sus.

Mărire Ţie în veci, Mire ceresc!


Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise