text Poezii crestine

Domnul vegheaza

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
DOMNUL VEGHEAZĂ


Când furtuna urii, se dezlănţuie cu furie
Şi rănile sunt tot mai mari şi mai adânci,
Domnul m-alină, prin Cuvânt dă bucurie,
Curge nesecat, izvorul printre stânci.

E limpede izvorul, ce setea-mi potoleşte,
Iar inima mea frântă, în El se-nviorează.
Duhul meu zdrobit, în pace se odihneşte,
Iar mintea mea, în lumina Lui stă trează.

Ca trestia ce se pleacă, când bate vântul,
În rugăciune m-aplec tot mai smerită,
Să nu mă rupă, strâng la piept Cuvântul.
Iar inima mea frântă, în Isus e fericită.

Trestia ce se pleacă, vântul nu o frânge,
Primeşte noi puteri, puteri nemăsurate.
Sufletul zdrobit, ce-n rugăciune plânge
Plecat sub vânt, găseşte nestemate.

Mânia-i o tornadă, din furtuna urii creşte,
Loveşte fără milă, totul distruge, doboară.
Numai iubirea revărsată, mânia potoleşte,
Şi transformă furtuna în adiere uşoară.

Un potop de vorbe încărcate cu mânie,
Revarsă ură, toarnă ocară şi mult venin.
Doamne ! Ai milă! Mânie să nu mai fie!
Revarsă-Ţi Doamne, iubirea din plin!

În rugă fierbinte, smerită vin înaintea Ta,
Îndură-Te şi opreşte amarnicul chin!
Vorbele murdare, eu nu le pot suporta!
Mă torturează şi mă otrăvesc cu venin.

Doamne ai răbdat ocări şi bătăi fără vină,
Eu... un nimeni... nu pot: să rabd, să tac.
Tu ai suferit în tăcere, pentru a mea vină,
Dă-mi Doamne putere, să rabd şi să tac!

Doamne! Tu veghezi neîncetat cu iubire
Şi-n încercare, singură, Tu nu mă laşi.
Mă ocroteşti, nu mă laşi să cad în neştire,
Îmi călăuzeşti neîncetat ai mei paşi.

Nădăjduiesc în Tine, eşti mântuirea mea,
Sufletu-mi mâhnit, caută zilnic, lumina Ta.
Nu lăsa să vină peste mine nenorocirea,
În viaţa mea Isuse, facă-se mereu, voia Ta.

În braţe Tu mă ţii, atunci când obosesc,
Îmi înnoieşti puterea prin credinţă.
Pe braţul Tău mă ţii, ca să mă odihnesc,
Şi-mi cureţi sufletul, prin pocăinţă.

Temelia Cuvântului Tău este Adevărul.
Veşnice sunt, Doamne, toate Legile Tale.
Eşti bucuria inimii mele, eşti Salvatorul!
Minunate-s lucrările mâinilor Tale.

Judecăţile Tale, Doamne, sunt toate drepte,
Din credincioşie, Tu pe mine m-ai smerit.
Numai cu Tine pot eu, urca sfintele trepte,
Mărit fie Numele Tău Sfânt, în veci, Slăvit.


AMIN

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise