text Poezii crestine

Domnul este lumina

de Dan Viorica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dan Viorica
DOMNUL ESTE LUMINA



Fiecare treaptă de cunoaştere,
cere un nivel de sacrificiu.
Pentru a putea ajunge
la un standard ridicat de înţelepciune,
este necesar să ştii să asculţi
şi să ai de a face cu singurătatea.
Atunci vei putea înţelege
că mediul propice să creşti,
este mediul care te duce
pe ţărmuri înalte.
La Domnu-i lumina şi mântuirea.
Biserica, este locaşul şi mediul
în care poţi să creşti,
să te ierţi pe tine însuţi
şi să ierţi pe alţii,
ajungi să te împaci cu
propria ta natură umană
şi înveţi ce poţi să faci
cu propriile tale imperfecţiuni.
Ajungi să cunoşti diferenţa
dintre a întinde mâna
şi a înlănţui un suflet,
dintre sprijin şi prietenie,
dintre toleranţă şi altruism.
Vei învăţa să accepţi eşecurile
şi să făureşti planuri cu Domnul.
Îţi vei descoperi propriul tău suflet
prin harul cu care te susţine Dumnezeu.
Pământul alunecă de sub picioare
şi este prea nesigur ca să-ţi faci planuri,
iar viitorul are momentul ei de prăbuşire,
de aceea nu-ţi făuri planuri de viitor
şi nu visa la lucruri pieritoare.
Pune-ţi nădejdea în cel care are un viitor
şi o nădejde pentru tine.
Care are planuri minunate cu tine,
Şi te ridică pe ţărmurile cele mai înalte.
Numai Domnul este sprijinul vieţii tale.

El are promisiuni sfinte pentru tine,
bizuie-te pe ele şi nu ceda în faţa fricii,
Dumnezeu îţi dă putere, dragoste şi chibzuinţă.
Dacă laşi teama să-ţi controleze viaţa,
te va împiedica să-ţi împlineşti rostul.
Teama, uşor generează inactivitate,
inactivitatea duce la lipsa de experienţă,
care generează ignoranţă şi frică.
Luptătorii împotriva fricii,
au chezăşie pacea,
o inimă tare,
pe care n-o poate tulbura nimic
şi nu se înspăimântă,
căci ei şi-au pus nădejdea în Domnul
şi prin perseverenţă
îşi înfrâng instinctele negative.
Caracterul lor face binele,
nu ce este uşor,
caracterul lor este controlat de valori
şi nu de buna dispoziţie.
Nu caută scuze, ei caută soluţii.
Aleargă cu stăruinţă înainte,
nu te uita la lovituri,
nu privi la batjocură,
nu te tulbura
şi nu te înspăimânta.
Priveşte ţintă la ISUS.
Dacă vrei să fi învingător,
trebuie să plăteşti preţul sacrificiului,
căci preţul păcatului l-a plătit CRISTOS.
AMIN

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise