text Poezii crestine

Când eşti în duh zdrobit

de Viorica Graf
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorica Graf
Când eşti în duh zdrobit, la pământ trântit
Suferi greu ca şi Ilie, şi te simţi istovit;
Te ntrebi - „O, Doamne unde am greşit ?
Cuvântul Tău cu râvnă, l-am îndeplinit;
Proorocii lui Baal, pe rând i-am descoperit,
Nici unul n-a scăpat, pe toţi i-am nimicit”.

Esti obosit şi frânt, pentru a merge înainte
Atâtea întrebări îţi trec acum prin minte
Dezamăgit şi trist, strigi cu glasul fierbinte,
„Destul, îmi ajunge, unde eşti al meu Părinte?!
Izabela mă caută, demonică - a ei sorginte,
Că mâine o să mă omoare, a jurat pe-a ei cinste”.

Aşa se-află Ilie după o zi; (de remarcat)
Când a dovedit, pe Dumnezeul adevărat.
A zidit altarul, pietre grele a cărat,
Cu trudă şanturi adânci şi lungi a săpat,
Lemne a adus jertfa-n bucăţi a despicat,
A fost o zi grea, era atât de extenuat.

La rugăciunea lui, Domnul i-a răspuns
Lemnele şi jertfa, pe loc s-au aprins,
Şi cine-I Dumnezeul viu, poporul fusese convins.
Dar iată, zelul lui Ilie de oboseală a fost stins,
Acum credea că e singur, şi că va fi prins,
Fugind să-şi scape viaţa, în pustie s-a ascuns.

Domnul însă glasul lui, din pustiu l-a auzit
Şi un înger a trimis, ce de el s-a îngrijit:
I-a adus apă şi hrană, totul i-a pregătit,
Apoi îl lăsă să doarmă până ce s-a odihnit.
Îngerul veni din nou, să mănânce i-a poruncit,
Şi-astfel pentru drumul lung, Ilie putere a primit.

Atunci când oboseala învinge trupul tău,
Depresia e momeala cu care vine cel Rău.
Şi-ţi spune că eşti singur, că e atât de greu,
Că nimeni nu-L mai caută sincer, pe Dumnezeu.
Ai grijă eşti în pustie, cugetă amicul meu
Domnul are slujitori şi va avea mereu!

La fel ca şi Ilie trebuie să te-odihneşti,
Să te opresti din muncă, trupul să ţi-l îngrijeşti
Somnul să ţi-l refaci, cumpătat să trăieşti,
Căci în lucrare nu poţi oricum, să slujeşti.
Cu duhul, sufletul şi trupul de eşti în armonie,
Vei face lucrări mari, şi tu, ca proorocul Ilie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Comparația fură bucuria"
Categorie: Invataturi biblice  Nu există niciun fel de bucurie când compari viața proprie cu viața altcuiva.5 minute · Ann Steiner Fostul președinte american Theodore Roosevelt a făcut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre preacurvie?"
Categoria: Ce ne spune Biblia Ce este considerat „preacurvie” de Cuvântul lui Dumnezeu și care sunt consecințele acestui păcat?4 minute · Steve Lenk Preacurvia ia loc atunci când o persoană...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum îmi pot convinge prietenii să devină creștini?"
Categorie: Invataturi biblice  Când vine vorba de a convinge pe cineva să devină creștin, o viață credincioasă vorbește foarte puternic.5 minute · Ann Steiner Nimic de pe pământ nu se p...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce faci cu Biblia ta?"
Categorie: Invataturi biblice  Mai mult de 100 de milioane de Biblii sunt vândute în toată lumea anual. Câte dintre aceste Biblii chiar sunt citite? Ce înseamnă Biblia pentru tine, în viața...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este fericirea desăvârșită?"
Categorie: Invataturi biblice  Chiar este posibil să găsești fericire desăvârșită în ciuda neliniștii pe care o întâlnești în fiecare zi?2 minute · Frank Ditlefsen De ce nu suntem mereu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață plină de bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Mulți oameni își petrec toată viața lucruri care să îi facă fericiți, dar ce este bucuria și cum o putem experimenta?4 minute · Martha Evangelisti Chiar e...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vrei să fii fericit?"
Categorie: Invataturi biblice  La această întrebare poate că nu este așa de greu să răspunzi. Dar cum poți de fapt să devii fericit? Cum poți să ajungi la mulțumire totală, pace și bucurie î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Total liber!"
Categorie: Invataturi biblice  – Crucea este cu adevărat soluția pentru toate situațiile, spune Fedora entuziasmată. Fedora Lewis, din Detroit, USA, era chinuită de temperamentul ei tare. Ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață de transformare"
Categorie: Invataturi biblice  Ce face viața de ucenic atât de specială?6 minute · Lydia Pang Lydia a ales să trăiască o viață de ucenic. Ea experimentează o lucrare de transformare car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vindecare, credință și Dumnezeul miracolelor"
Categorie: Invataturi biblice  Noi avem un Dumnezeu care ne aude rugăciunile și are putere să vindece.7 minute · CreștinismActiv Putem fi siguri în credință în Dumnezeu căci El este Dum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise