Ca doua suflete ingemanate

CA DOUA SUFLETE INGEMANATE


Senine raze binecuvântate ne-nsoţesc...
Şi-n suflet se adună mai des bucuria.
Odihnă inimile noastre, în Isus găsesc,
Şi liniștea şi pacea în iubire-s mărturia.

Avea privirea blândă şi de bunătate,
Ne-a pregătit în Har o veşnică cunună,
Să fim ca două suflete îngemănate,
Ce nu pot merge, decât împreună.

Tot ce, Dumnezeu, omului, făgăduise,
Sunt realități eterne în taină împlinite.
Nu-s amăgiri sau niște simple vise,
Sunt pentru veşnicie pasuri ocrotite.

Răsfrântă-i raza veşnică din soare,
Peste lumea care doar licăre şi moare.
Tu simți că-n chinul clipei muritoare,
Ai parte de sfântă viaţă nemuritoare.

Căci eşti născut din nou, din nemurire,
În loc de haine zdrențuite, ai haina albă,
Țesută cu migală din sfântă iubire...
Şi porţi pe frunte a veșniciei salbă.

Ne-a cuprins tăcută, o flacără curată,
Dintr-o iubire, ce n-apune niciodată.
O rază de lumină, toată revărsată,
Peste inima zdrobită şi îndurerată.

Ne-a smuls, din plasa morţii, vijelios,
S-a făcut blestem să ne salveze sufletul.
Ne-a șoptit cu blândeţe, cu glas duios,
Să-l lăsam să ne călăuzească umbletul.

Şi-n focul luptei ce ne topește puterea,
Simți văpaia focului, cum El o stinge.
Şi-n sufletul întristat dispare durerea,
Păcatul greu, Isus l-a spălat cu sânge.

Senina rază de lumină în inimă trăiește,
Înmugurind viaţa noastră în nemurire,
Prin focul Agape ce-n iubire-nfrăţeşte,
Sufletele în Isus găsit-au izbăvire.

El destrămase a gândurilor noastre ceaţă,
Să se vadă clar, calea ce duce-n veşnicie.
A pus făclia eternă, lumină în viaţă,
Să n-ajugem să ne pierdem în nimicnicie.

Să nu ne cuprindă, fals gând, al nimicirii,
Cu milă şi blândeţe pe oameni să-i privim,
Şi-n pacea revărsată în inima gândirii,
Vom fi tot mai puternici, când iubim.
Amin!