text Poezii crestine

Alege astăzi

de DANUT BURLA
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: DANUT BURLA
Privește răsăritul, privește spre apus
Privește sus, spre ceruri, unde a plecat Isus
Privește și la lume, spre pofte, spre avere,
Ooo! unde azi ți-e gândul? La care dintre ele?

Deși trăiești în lume și totuși nu e bine
De timpul care vine nu te gândești la tine.
Ți-ai pus tu întrebarea: ce va fi după moarte
Când pe acest pământ le vei lăsa pe toate?

Ce vei face cu lucruri ce nu-ți vor folosi?
Căci să le iei cu tine nu-ți vor mai trebui.
Mai mult decât acestea, nu vei putea să iei
Doar faptele… căci moartea nu e un obicei.

Isus ți-a pus nainte din două, din aceste,
Din moarte și viață, doar una-ți poți alege.
De-ți vei alege viața, viața e Isus.
Având în El credința te vei urca în sus.

De-ți vei alege moartea, Cuvântul Lui ne spune
Te desfătează suflete în această lume.
Dar, pentru toate acestea de aici, de pe pământ
O să dai socoteală în fața Celui Sfânt.

Căci ziua cea măreață se apropie-n curând
Când vei fi judecat de Cel ce-I Drept și Sfânt.
De faptele din lume, de rău-nfăptuit
Căci tu pe calea aceasta mereu te-ai măgulit.

Domnul Isus ne-a spus când umbla pe pământ
Cum vei fi judecat de Cel ce-I Drept și Sfânt
Căci prin al tău cuvând poți fi scos fără vină
Sau tot pe al tău cuvânt osândit de lumină.

Și-n iad să chinuiești? n-a fi un an sau zece
Va fi o veșnicie, timpul nu va mai trece.
Gândește-te în chinuri, cum vei putea să rabzi?
Urăște-te pe tine să fii iubit în veci.

Isus, umblând prin lume la ucenici vorbea
Căci cine-și pierde viața, cu El va câștiga
De câștigi viața asta, o pierzi pe cea de veci
Mai bine pierde-o asta și vei trăi în veci.

Trăind formalitatea ești stea rătăcitoare
Ești dezrădăcinat din dragostea Lui mare
Căci plata sus în ceruri pe dragoste e dată
Cununa stralucită ce-o dă al nostru Tată.

Prin jertfe, rugăciune, fruntea plecând adânc,
În taină, cu sfințenie, naintea Celui Sfânt
Și prin cântări smerite, neprihănita faptă
Cununa-ți strălucește și haina ți-e curată.

De ești un fiu de pace, pui un mărgăritar
și lupți în rugăciune, arzând prin al ei jar,
Te biruiești pe tine, și biruiești ispita,
Iar prin asfel de luptă, mai mare ți-e răsplata.

Atunci credința-n tine prin Duhul ți-este dată
Și clocotești în har, căci inima-i curată,
Căci dragostea divină, învăluită-n foc
Îti dă avânt spre bine să nu mai stai în loc.

Poți ca să strigi, creștine, să se răstoarne ziduri
Și ruga ta spre ceruri să străbată văzduhul
Și ieși biruitor din câmpul de bătaie,
Chiar când sângele tău curge din răni, șiroaie.

Poți spune o vorbă bună și fața ți-e senină
Când lovituri pe cale primești chiar fără milă
Și cânți de bucurie-n pricina de-ntristare
Și dai cu mâna largă, ajuți pe fiecare.

Să știi, iubite frate, că-n drumul către cer
De treci aceste probe mergi drept în sus, spre țel
Credința-ți dă putere, iubirea-ți dă avânt,
S-ajungi în cer acasă, la Tatăl nostru Sfânt.

Gândește acum bine, oricine tu ai fi
Azi este pentru tine, poți a te hotărî
De aici tu mergi în cer dacă te hotărăști
Aici pe al vieții drum Lui Isus să-I slujești.

Și, hai, pe-al vieții drum cu noi, în ceruri sus,
La Domnul nost Isus, în Țara cea de sus
Căci locu-i pregătit, și îngerii stau gata
Să sune din trâmbițe, să strigăm Maranata! ! !


Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum singurătatea și-a pierdut stânsoarea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  O mărturie despre a birui singurătatea și autocompatimirea.6 minute · Lucy Jacobs În mijlocul adolcenței, eram activă în toate felurile. Iubeam sporturile...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De la ateism la creștinism: Cum știu că Dumnezeu există"
Categorie: Invataturi biblice  Nu m-am așteptat niciodată să devin o persoană care crede în Dumnezeu.10 minute · Eric K.Când L-am descoperit pe Dumnezeu, a fost o experiență foarte personală...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De la ateism la creștinism: Cum știu că Dumnezeu există"
Categorie: Invataturi biblice  Nu m-am așteptat niciodată să devin o persoană care crede în Dumnezeu.10 minute · Eric K.Când L-am descoperit pe Dumnezeu, a fost o experiență foarte personală...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Pocăință"
Categorie: Invataturi biblice Te simți agitat și simți că viața este fără sens? Nu ai liniște în gânduri și ai multe întrebări?5 minute · Kari Sundmark Te simți agitat și simți că viața este...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Poate un creștin să-și piardă mântuirea?"
Categorie: Mantuire Când devii un creștin, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă că primești o nouă gândire – o gândire de a sluji lui Dumnezeu. Acesta este începutul mântuirii. Dar poate ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Care este importanța botezului creștin?"
Categorie: Invataturi biblice  Înseamnă botezul doar iertare a păcatelor – sau este ceva mai mult?5 minute · Steve Lenk Sunt multe istorii în Biblie despre oameni care s-au botezat. Dar...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Mai este azi creștinismul relevant?"
Categorie: Invataturi biblice  Și-a pierdut creștinismul coloana vertebrală și a devenit irelevant? Cum rămâne cu creștinismul descris de Biblie?6 minute · Amy Thomas Și-a pierdut creșt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poate un Dumnezeu iubitor să trimită oameni în iad?"
Categorie: Invataturi biblice  Dumnezeu este dragoste, deci cum poate El să permit ca cineva să sufere veșnic?7 minute · David Risa Nu este nicio îndoială că iadul există. Isus îl menți...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cine va încărca mașina de spălat vase?"
Categorie: Invataturi biblice  Eu nu pot ajunge la o viață în Hristos cu efort minim!6 minute · Maggie Pope Uneori, viața poate fi agitată, stresantă și apăsătoare. Dar, diferența în mo...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fiecare situație este o oportunitate"
Categorie: Invataturi biblice  Fiind o mamă a unei familii mari, am fost întrebată multe întrebări.6 minute · Della Weston Fiind o mamă a unei familii mari, am fost întrebată multe într...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise