Isaia 53

Neaua iertării sclipește în cuget,
Cârmâzul păcatelor e-acum albit,
Deschisă-i Calea, căci, fără preget,
Din cupa amară Isus a sorbit.

Oi risipite-n bezmeticul umblet,
Cu toți rătăceam și am fi pierit,
Azi nu ne-nfrică al lupilor urlet
Fiindcă Mielul de Jertfă a suferit.

Pedeapsa aducătoare de pace
A căzut peste El, căci fost-a zdrobit,
Greu chinuit dreptatea să împace
Din veșnica moarte El ne-a dezrobit.

Om al durerii, ocărât, părăsit
N-avea nimic să atragă privirea,
Odraslă slabă, un Lăstar înjosit,
Nu i-am băgat în seamă iubirea.

Cine-a crezut ce Cuvântul vestise?
Că El va fi pus cu cei răi la un loc,
El, Cel sortit izbăvirii promise
Să ne scape de-al iadului foc.

Nelegiuirile noastre El le-a purtat,
Noi suntem sămânța lui de urmași,
Rodul durerii, cu păcatul iertat,
Preschimbați din înverșunații vrăjmași.

Acum e-nălțat în slavă-n mărire
E la un loc cu cei mari și puternici,
Împărăția lui, la a doua venire,
O s-o-mpartă cu acei de El vrednici.

Olivia Pocol (Bâlc)