Iertarea

Într-o zi, al meu aproape
Ce-a greșit față de mine,
Vrând trecutul să-l îngroape
Și cu răul să termine,

A venit să-și recunoască
Fapta lui și-n umilință
Prin purtare creștinească
Mi-a vorbit plin de căință:

"Am greșit,te rog mă iartă
Pentru fapta mea cea slabă
Dac-aflat-am îndurare,
Iartă-mă dar, frate dragă!"

Eu văzui căința-i mare
Și-auzii și-al lui oftat,
Dar cu inima-mi de piatră
L-am respins, nu l-am iertat...

Dar o veste-ngrozitoare
Mi-a adus grea tulburare:
Am aflat că nu mai este
Cel ce mi-a cerut iertare!

Și de-atunci încoace-ntr-una
Inima-mi cumplit se zbate,
Mâna lui, știu, niciodată
L-a mea ușă nu mai bate.

Și de-atunci fără-ncetare
Pacea mea a dispărut
Căci aproapelui iertare
Nu i-am dat când mi-a cerut!

Tu, creștine, te ferește
Cu-n frate să fii certat,
Căci știi bine că iertare
Vei primi cum ai iertat!

dec.29.2009 Chicago
Daca ai citit poezia mi-ar plăcea sa fii criticul meu sau sa-ti exprimi parerea ta despre ea.Multumesc!Autorul,