text Poezii crestine

Urări pentru noul an

de Pavel Mariana Florica
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Pavel Mariana Florica
Urări pentru noul an
Psalm 116:5,6:
“Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare.
Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m-a mântuit.”

Domnu-I milostiv şi drept,
Plin de îndurare.
Deci fii mereu înţelept,
Chiar şi-n întristare.
În necazuri sau dureri
Către El aleargă!
El îţi va da mângâieri,
Dă-I Lui viaţa-ntreagă!

Psalm 105:3,4:

“Făliţi-vă cu Numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce caută pe Domnul!
Alergaţi la Domnul şi la sprijinul Lui, căutaţi necurmat faţa Lui!”

Aleargă la Dumnezeu,
La sprijinul Lui,
Caută faţa Sa mereu,
Căci eşti fiul Lui.
Cu asta să te făleşti:
Cu numele-I sfânt.
Viaţa să ţi-o-nveseleşti
Cât eşti pe pământ.

Psalm 89:15, 17,18:

“Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă în lumina feţei Tale,
Doamne! Căci Tu eşti fala puterii lui; şi, în bunăvoinţa Ta, ne ridici puterea noastră.
Căci Domnul este scutul nostru; Sfântul lui Israel este Împăratul nostru.”

Să nu-ncetezi a umbla
În lumina Domnului
Şi-atunci te vei bucura
Şi de ocrotirea Lui.
În bunăvoinţa Sa
El îţi ridică puterea
Şi în încercarea grea
Îţi dă mângâierea.

Psalm 147:2,3:

“ Domnul zideşte iarăşi Ierusalimul, strânge pe surghiuniţii lui Israel;
tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. “

Dacă ai vreo întristare,
Sau vreo vorbă te-a lovit,
Vin‘ la Domnul, căci EL are
Leac pentru omul zdrobit!
El rana ţi-o va lega
Şi te-o binecuvânta!

Psalm 138:8:

“Domnul va sfârşi ce a început pentru mine.
Doamne, bunătatea Ta ţine în veci: nu părăsi lucrările mâinilor Tale. “

Dumnezeu o să sfârşească
Ce-a-nceput în viaţa ta,
Căci El doreşte să-ţi crească
Bunătatea, dragostea.

Psalm 126:4:
“Doamne, adu înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!”

“Doamne, adu înapoi
Prinşii noştri de război!"
Aşa să te rogi mereu
Către bunul Dumnezeu
Pentru toată casa ta,
Căci El te va asculta.
Deznădejdea n-o lăsa
Să pătrundă-n viaţa ta.
Să continui a spera
Câte zile vei avea!

Psalm 90:14:

“Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura
şi ne vom înveseli.”

În fiecare dimineaţă
Să ai un ospăţ bogat
Din Scriptura minunată.
Făcând astfel, vei afla
Marea bunătate-a Sa,
A Domnului, ce-o să-ţi fie
Nesfârşită bucurie.

Psalm 91:15:

“Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.”

Domnul a promis aşa:
Că dacă îl vei chema,
El degrabă-ţi va răspunde,
De te-ai afla orişiunde.
Iar de-oi fi în strâmtorare,
Doar El îţi va da scăpare
Şi-ai să ieşi biruitoare.
Fii, deci, azi mulţumitoare!

Psalm 121:5, 7,8:

“Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.
Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.”

Domnul te-o păzi în veci,
El este cu tine
Şi când vii, dar şi când pleci,
Înţelege bine!
Ajutor nu căuta
Nicăieri altundeva!
Domnu-i păzitorul tău,
Rămâi lângă El mereu!

Proverbe 28:20:

“Un om credincios este năpădit de binecuvântări, dar cel ce vrea să se îmbogăţească
repede nu rămâne nepedepsit.”

Năpădit de binecuvântare
Va fi omul care-i credincios,
Dar acel ce vrea avere mare,
Va rămâne fără vre-un folos.
Dumnezeu să-ţi dea credincioşie
Şi în anul care va urma,
Să fii “năpădit de bucurie”
Şi deplină fie-ţi pacea Sa!

Proverbe 19:11:

“Înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile.”

Să-ţi dea Domnu-nţelepciune
Ca să poţi fi răbdător,
Să ai numai vorbe bune
Şi să ierţi greşiţilor.

Proverbe 16:32:

“Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine
preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. “

Cel ce-i încet la mânie,
E mai mult decât viteaz.
Dumnezeu să îţi dea şi ţie
Putere să rămâi treaz
Şi-n vreme de bucurie
Dar şi când treci prin necaz.

Osea 6:6:

“Căci bunătate voiesc, nu jertfe, şi cunoştinţă de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot!”

Matei 12:7:
“Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe!”, n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi. “

Bunătate Domnul vrea
Să găsească-n viaţa ta.
Milostenia e bună,
Cu jertfirea împreună,
Dar de-n suflet ai cârtire
Şi pentru fraţi osândire,
Nu-i primită jertfa ta,
Domnul o va anula.

Matei 18:8,9:

“ Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine.
Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două
picioare şi să fii aruncat în focul veşnic.
Şi dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine.
Este mai bine pentru tine să intri în viaţă numai cu un ochi,
decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în focul gheenei.”

Dacă vre-un lucru te face
Cumva, să cazi în păcat,
Ori să nu trăieşti în pace,
Leapădă-l, ne-ntârziat!
E mai bine pentru tine
Să fii puţin mai sărac,
Dar să faci doar ce e bine,
Să fii Domnului pe plac.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Comparația fură bucuria"
Categorie: Invataturi biblice  Nu există niciun fel de bucurie când compari viața proprie cu viața altcuiva.5 minute · Ann Steiner Fostul președinte american Theodore Roosevelt a făcut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre preacurvie?"
Categoria: Ce ne spune Biblia Ce este considerat „preacurvie” de Cuvântul lui Dumnezeu și care sunt consecințele acestui păcat?4 minute · Steve Lenk Preacurvia ia loc atunci când o persoană...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum îmi pot convinge prietenii să devină creștini?"
Categorie: Invataturi biblice  Când vine vorba de a convinge pe cineva să devină creștin, o viață credincioasă vorbește foarte puternic.5 minute · Ann Steiner Nimic de pe pământ nu se p...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce faci cu Biblia ta?"
Categorie: Invataturi biblice  Mai mult de 100 de milioane de Biblii sunt vândute în toată lumea anual. Câte dintre aceste Biblii chiar sunt citite? Ce înseamnă Biblia pentru tine, în viața...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este fericirea desăvârșită?"
Categorie: Invataturi biblice  Chiar este posibil să găsești fericire desăvârșită în ciuda neliniștii pe care o întâlnești în fiecare zi?2 minute · Frank Ditlefsen De ce nu suntem mereu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață plină de bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Mulți oameni își petrec toată viața lucruri care să îi facă fericiți, dar ce este bucuria și cum o putem experimenta?4 minute · Martha Evangelisti Chiar e...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vrei să fii fericit?"
Categorie: Invataturi biblice  La această întrebare poate că nu este așa de greu să răspunzi. Dar cum poți de fapt să devii fericit? Cum poți să ajungi la mulțumire totală, pace și bucurie î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Total liber!"
Categorie: Invataturi biblice  – Crucea este cu adevărat soluția pentru toate situațiile, spune Fedora entuziasmată. Fedora Lewis, din Detroit, USA, era chinuită de temperamentul ei tare. Ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață de transformare"
Categorie: Invataturi biblice  Ce face viața de ucenic atât de specială?6 minute · Lydia Pang Lydia a ales să trăiască o viață de ucenic. Ea experimentează o lucrare de transformare car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vindecare, credință și Dumnezeul miracolelor"
Categorie: Invataturi biblice  Noi avem un Dumnezeu care ne aude rugăciunile și are putere să vindece.7 minute · CreștinismActiv Putem fi siguri în credință în Dumnezeu căci El este Dum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise