text Poezii crestine

Darul lui Dumnezeu

de Arancutean Eliza
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Arancutean Eliza
Darul lui Dumnezeu

Ieremia 1/12

"– Văd un toiag din lemn de migdal, i-am răspuns eu.
– Ai văzut bine, mi-a zis Domnul, căci Eu veghez ca să împlinesc Cuvântul Meu."


Zboară anul vechi cu fulgii de zăpadă,
Timpul aleargă, n-are somn niciodată,
La Tronul de har, Noul An se închină:
-"Slăvit să fii, Doamne, a Lumii Lumină!

Cum Soarele împarte razele sale,
Pe câmpii și pe munți, în adânca vale,
Împarte -ne, Doamne Mare, a Ta milă,
Un Nou An binecuvântat cu lumină!


Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine,
De-i migdal amorțit, de-i un om de bine,
A Ta Mână satură tot ce e viață,
De trăiește pe câmpie sau pe gheață.


O pătură albă-i întinsa câmpie,
Un migdal înghețat asteaptă să -nvie,
Își întinde brațele până pe liman,
Așteaptă Darul lui Dumnezeu an de an.


E un copac firav, dar nădejdea-i vie,
Să-i crească ramuri verzi înspre veșnicie,
Domnul meu și Dumnezeul lui Israel,
Ai milă de cel ce în nădăjde-i fidel!"

La miezul nopții, harfe albe răsună,
Zâmbet și lumină îngerii adună,
Iar migdalul cel amorțit s-a frăgezit,
Flori albe și roz, pe ramuri, au înflorit!

Anul Nou vine cu fulgi albi de zăpadă,
Migdalul a înflorit ca niciodată,
Mă simt și eu un migdal, cu brațele în sus,
Pline de flori albe de la Domnul Isus!


Un porumbel alb gângurește pe un ram:
"-E Darul lui Dumnezeu și acest Nou An,
Ramura de migdal este plină de flori,
Tu ai în cer un Sfânt și Mare Veghetor!"

-Vino, An Nou, să ne închinăm devreme!
Lăudăm pe Cel ce-i Stăpân peste vreme,
Trăiască Domnul, înălțăm pe Dumnezeu,
Fata Lui strălucească peste noi mereu!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise