text Invataturi biblice

"Așteptările unui copil"

01 mai 2025

Categorie: Invataturi biblice
 

 

Ce răspundere avem noi asupra copiilor care au toată viaţa înaintea lor?

3 minute · Arild Tombre

Așteptările unui copil

 

Când un copil se naşte în lume, obişnuim să-l binecuvântăm în Biserică. Atunci când stăm cu un copil în braţe, ştim că sunt extraordinar de multe lucruri care-l aşteaptă de-a lungul vieţii.

Copilul are multe aşteptări. Noi ştim că în această lume, copii vor întâlni şi multe lucruri care îi vor dezamăgi, răni şi durea. Dar noi, care îi binecuvântăm pe aceşti copii mici, să fim noi printre acei care îi dezamăgesc sau rănesc? Haideţi ca împreună să zicem nu şi iarăşi nu!

Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un pârâucitim în Iov 6,15. Şi în versetele 18-20:  Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustiu şi pier. Cetele lor din Tema se uită ţintă la ele; călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd. Dar rămân înşelaţi în nădejdea lor, rămân uimiţi când ajung la ele. 

Gândeşte, toate aceste caravane, mari cete de călători! Ei au venit şi au fost înşelaţi. Au murit, pentru că au umblat după apă şi nu au găsit nimic. Pârâul secase.

Tânjind după ocrotire

Este uşor aici să vezi toate aceste «caravane» de copii plini de aşteptări, care tânjesc după dragoste, tandreţe, înţelegere şi care caută modele de urmat. Unde vor găsi ei asemenea exemple dacă nu la noi, care vrem să fim ucenicii şi urmaşii lui Isus Hristos pe pământ? Aici avem toţi o răspundere mare. Haideţi să iubim şi să-i slujim lui Dumnezeu în aşa fel încât pârâul nostru să aibă apă de fiecare dată – să iasă izvoare de binecuvântări. Haideţi să nu cedăm, să nu dezamăgim! Fie ca dragostea dintre partenerii de căsnicie, dintre tată şi mamă, să facă din cămin o oază unde oricine caută refugiu, nu rămâne dezamăgit sau ruşinat. La fel şi în adunare.

Ajută-ţi copilul

Cineva a îndemnat pe părinţi astfel: Prin copilul primit, Dumnezeu se dă pe El însuşi ţie, ca tu să te poţi da cu totul Lui. Aşa cum tu te porţi cu copilul tău, aşa te porţi cu Dumnezeul tău. Ajută-ţi copilul în lupta vieţii. Căci neglijarea momentelor oportune va provoca suferinţe în anii care vor urma.

Gândeşte ce confuzie poţi să creezi în inimile copiilor când ei poate sunt educaţi să ducă o viaţă creştină, dar constată că în jurul lor viaţa şi învăţătura nu corespund. Prietene drag, fie ca pârâul nostru să fie mereu plin cu apă vie!

¹ Wettterlund, N.P., «Ditt Barn», Skjulte Skatter, januar 1931

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Trimis ca slujitor al lui Dumnezeu"
Categorie: Isus Hristos Când Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său pe pământ pentru a fi mântuitorul nostru, El L-a trimis ca slujitor al lui Dumnezeu.3 minute · Helen Simons Când Dumnezeu l-a tri...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iertarea păcatelor"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai găsit vreodată rugându-te pentru ajutor aproape inconștient?5 minute Te-ai găsit vreodată rugându-te pentru ajutor aproape inconștient? Aceasta se î...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Credință în viitorul modern"
Categorie: Invataturi biblice  Știința se dezvoltă rapid, și mulți intuiesc că omul va fi în curând auto-suficient. Mai este loc pentru Dumnezeu într-un viitor modern?6 minute · Inge Almås&n...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Duhul Sfânt—un motor puternic"
Categorie: Invataturi biblice  «Înainte ca un creștin să primească Duhul Sfânt, el poate fi asemănat cu o mașină căreia îi lipsește motorul.» Citește ce Svein Gilbu scrie despre sărbătoarea...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Aruncă toată îngrijorarea asupra lui Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Îngrijorarea este necredință curată. Aceasta înseamnă să-L faci pe Dumnezeu mic și pe tine însuți mare. De fapt înseamnă să-l faci pe Dumnezeu mincinos.4 minut...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Un model de viață"
Categorie: Invataturi biblice  Este din nou iunie – iarnă în Australia. În acest an, conferința anuală pentru tinerii din Melbourne, Sydney și Perth are loc în munți, unde priveliștea este m...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
«Harul în toată plinătatea». Pentru ce?
Categorie: Invataturi biblice  Ca pacătoși putem primi toată plinătatea harului și darul neprihănirii spre iertarea păcatelor, dar mai mult decât atât, un belșug de har care ne duce la o via...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Liber cu adevărat!"
Categorie: Invataturi biblice  Acordarea Premiului Nobel pentru pace poate crea controverse. Ce este libertatea individuală? Ce crează pace?4 minute · Amy Cameron Acordarea Premiului No...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Știi tu cine este Isus?"
Categorie: Invataturi biblice  Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: Cine zic oamenii că sunt eu? S-a dovedit că oamenii nu Îl cunoșteau. Și acum este la fel, în mare parte.3 minute · Jaap G. L...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Care este rolul Duhului Sfânt?"
Categorie: Invataturi biblice  Persoana Duhului Sfânt poate ridica multe întrebări: Cine este Duhul Sfânt? De ce avem nevoie de El? Care este rolul Duhului Sfânt?4 minute · Jan-Hein Staal&nb...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise