text Eseuri crestine

Căsătorită cu un pedofil: Un mesaj pentru supravieţuitorii abuzului

de Contra Curentului
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Contra Curentului

de Clara Hinton

Postarea de astăzi va fi diferită de cele obişnuite, fiindcă simt îndemnul de a trimite un mesaj special tuturor celor ale căror vieţi au fost atinse în vreun fel de abuz.

În fiecare zi primesc e-mailuri de la victime ale abuzului şi acelaşi mesaj îmi este transmis iar şi iar: „Mă simt atât de murdar. Trebuie să fi fost vina mea. El mi-a spus că a făcut-o pentru că eu l-am făcut să o facă. Mă simt lipsit de valoare. Nu pot suporta să mă uit la mine însumi în oglindă. Mă simt folosit.

Victimele cred mesajul abuzatorului lor. De ce? Fiindcă abuzatorii sunt inteligenţi! Ştiu cum să se joace cu minţile copiilor! Ştiu cum să manipuleze. Ei folosesc minciuni pentru a-şi satisface dorinţele bolnave!

Această postare este un răspuns la o scrisoare pe care am primit-o de la John, fostul meu soţ, care execută acum o sentinţă de minim 30 de ani în închisoare, pentru violarea unor copii mici.

Scrisoarea lui către mine a început cu cuvintele: „Îmi pare rău că ţi-am distrus viaţa. ”

De îndată ce am citit acele cuvinte, am simţit cum tot corpul mi-a înţepenit şi am început să respir cu greutate. Spuneți-i furie interioară. Spuneți-i un răspuns automat la cuvinte care erau departe, foarte departe de adevăr. Spuneți-i modul meu de a mă confrunta cu realitatea vieţii mele. Spuneți-i cum vreţi, dar m-am aşezat pe podea şi am ţipat: „John Hinton, am o veste pentru tine! Nu mi-ai distrus viaţa! Ai încercat, dar nu ai reuşit! Nu te voi lăsa niciodată să ai această satisfacţie! Nu-ţi voi da niciodată acest gen de putere asupra mea! ”

Iar apoi am căzut la podea ca o păpuşă veche de cârpă şi am plâns ore întregi, până nu am mai putut plânge. Nu, nu plângeam pentru mine, ci pentru multele feluri în care acţiunile unui om au atins vieţile atât de multor copii inocenţi, făcându-i să se simtă murdari şi urâţi, şi fără valoare pentru a fi iubiţi vreodată. Rareori trece o zi fără să vărs lacrimi pentru cei care, în mod inocent, au căzut în mâinile acestui molestator.

Douăzeci și trei de victime au ieşit în faţă şi şi-au spus povestea, dar nu aceasta este întreaga imagine a numeroșilor copii cărora acest singur om le-a pricinuit durere. Cercul este întins şi se extinde departe, şi nu vom şti niciodată adevărata dimensiune a numărului de copii vătămaţi de el.

Dar ştiu asta. John Hinton nu deţine puterea asupra niciunuia dintre acei copii pentru ca să le „distrugă” vieţile. Nimeni nu deţine o asemenea putere asupra nimănui, iar acesta este mesajul care trebuie strigat până la marginile pământului.

Eşti demn! Eşti demn să fii iubit complet, sincer şi într-un mod evlavios. Eşti un copil al lui Dumnezeu şi eşti demn! Eşti demn!

Nu există un „leac” care nu va da greş, ca să spunem aşa, pentru victimele abuzului. * Notă: Urăsc cuvântul „victimă”, fiindcă indică neajutorarea, iar cei care au fost molestaţi sunt eroi în cartea mea, nu victime.

În fiecare zi, copiii trebuie să se confrunte cu abuzatorii lor. În fiecare zi există John Hinton-i care hoinăresc prin împrejurimi pipăind, înşfăcând, atingând, împingând, apucând, zâmbind afectat, mângâind, şi da, „violând” copii, luându-le inocenţa. Iar acei copii se vor lupta într-una şi întotdeauna cu probleme de respect de sine, până vor experimenta două lucruri.

În primul şi în primul rând, cred din toată inima că numai Dumnezeu poate să îndepărteze acest gen de durere şi să creeze un nou spirit în interior. În al doilea rând, cred că atunci când devenim instrumente ale dragostei lui Dumnezeu şi ni se transmite constant mesajul: „Eşti demn”, va avea loc vindecarea de zdrobire şi de ruşinea abuzului.

Este uşor să devenim critici faţă de copiii care au fost implicaţi în comportament promiscuu de la o vârstă fragedă. Tindem să îi privim de sus pe copiii care se anesteziază cu droguri. Adesea nu reuşim să recunoaştem legătura dintre abuz şi comportamentul dureros autoprovocat. Ruşinea, teama, durerea şi trauma (toate legate de molestarea sexuală a copilului) pot conduce copiii la comportamente pe care nu le înţeleg, dar toate acestea au o temă comună – asemenea comportamente îi fac să se simtă iubiţi şi acceptaţi. Şi anesteziază temporar durerea extrem de îngrozitoare şi izolarea abuzului.

Nu scuz deloc un asemenea comportament, dar încerc să înţeleg cum te simţi când îţi este luată inocenţa iar şi iar, şi trăieşti cu teama constantă de a încerca să ascunzi ruşinea, şi eşti făcut să simţi că tu eşti singurul responsabil.

Nu-mi pot imagina cum trebuie să fie asta. Şi de aceea plâng. Şi atunci devin furioasă. Şi apoi strig: „Eşti demn! ! ! ! ” „Ai o viaţă frumoasă. O viaţă demnă. O viaţă care trebuie preţuită. Și eşti demn! ”

Statisticile ne spun că una din patru fete este molestată până ajunge la adolescenţă şi că unul din şapte băieţi are parte de această durere oribilă. Încearcă să înţelegi aceste statistici. Iar apoi înlătură cuvântul „statistică” şi înlocuiește-l cu cuvântul „copil”.

Este lumea în care trăim. Este lumea care a fost creată de molestatorii sexuali ai copilului. Au hoinărit liberi de prea mult timp. O zi este mult prea mult! Nu au fost înfruntaţi. Au fost prea inteligenţi. Dar nu va mai fi aşa! ! ! ! ! Tu şi cu mine vom continua să ne educăm şi să învăţăm cum să ne protejăm mai bine copiii de acest rău. Tu şi cu mine vom deveni o voce tare, puternică pentru copii!

Şi împreună vom fi în misiunea de a răspândi mesajul dragostei lui Dumnezeu pentru cei răniţi. Eşti demn! Eşti iubit şi eşti demn!

Există probabilitatea să ai prieteni care au fost molestaţi când erau copii. Există probabilitatea să stai aşezat în biserică lângă cineva care a fost molestat în copilărie. Există probabilitatea să mergi la şcoală cu cineva care a fost molestat în copilărie. Există probabilitatea să lucrezi la sală cu cineva care a fost molestat în copilărie. Există probabilitatea să ai un membru de familie care a fost molestat în copilărie. Există probabilitatea să cunoști un copil care este molestat chiar acum.

Poate că citeşti aceasta şi ai fost molestat în copilărie.

Te rog să auzi mesajul meu astăzi. John Hinton-ii din această lume nu pot să ia de la tine singurul lucru care contează cel mai mult, şi acela este demnitatea ta! ! ! ! ! Pot să încerce. Dar nu pot şi nu-ţi vor lua acest lucru.

Eşti iubit! ! ! ! Şi eşti demn!

Te rog, fă cunoscut acest mesaj. Te rog, ajută o inimă zdrobită. Te rog, dă speranţă celor care au nevoie să audă mesajul că fiecare are valoare!

Cu dragoste,

Clara

P. S. Am adăugat o resursă ca să o tipăreşti şi să o foloseşti. Te rog, vizitează secţiunea de resurse de pe acest site şi tipăreşte pentru tine ghidul pentru recunoaşterea abuzului copilului la copii. Foloseşte ghidul. Fă-l cunoscut. Citeşte-l des. Şi te rog, aminteşte-ţi că unii copii au trecut prin iad în copilărie din cauza acţiunilor abuzatorilor lor. Să facem tot ce putem pentru a-i ajutăm să găsească adevărata vindecare. Să începem prin a face cunoscut mesajul: „Eşti demn! ”

[Clara Hinton, Married to a Pedophile: A Message to Survivors of Abuse. Copyright © 2014 Clara Hinton. Tradus și publicat cu permisiune. Clara este autoare a patru cărți: Silent Grief: Miscarriage-Child Loss: Finding Your Way Through the Darkness, Child Loss: The Heartbreak and the Hope, Tender Thoughts for Couples: Wisdom for Keeping Your Marriage on the Same Page și Hope 365: Daily Meditations for the Grieving Heart, disponibile pentru comenzi pe site-ul www. amazon. com. Împreună cu fiul ei, Jimmy Hinton, prezintă workshop-uri pentru biserici, școli, centre de zi, părinți îngrijorați și pentru oricine lucrează în domeniul protecției copilului și dorește să acționeze proactiv pentru prevenirea prezenței prădătorilor sexuali printre copii. Clara este fondatoarea site-urilor www. findingahealingplace. com, www. clarahinton. com și www. silentgrief. com. Poate fi contactată la adresa [email protected] com. Articolul în limba engleză a fost publicat inițial pe site-ul www. findingahealingplace. com. ]

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Creștinii nu ar trebui să-l urmeze pe Isus?"
Categorie: Invataturi biblice  Cum în toată lumea asta ar trebui noi, oamenii, să-L urmăm pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu?6 minute · M. van der Staal Cuvântul „creștin” nu înseamnă „admir...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vom șterge orice lacrimă"
Categorie: Invataturi biblice  Un incident din autobuz îi amintește Juliei de oportunitățile pe care Dumnezeu i le dă ca să crească în virtuți, astfel ca El să o poată folos ca un instrument...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Îmi folosesc talentele să binecuvintez sau să impresionez?"
Categorie: Invataturi biblice  Cum pot fi sigur că îmi folosesc talentele pentru Dumnezeu?7 minute · Frank Myrland Unora li s-a dat talentul de a cânta muzică incredibilă. Unora li s-a...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Tu ești ales de Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Chiar înainte ca prima dată lumina să pătrundă în întuneric, și înainte ca Dumnezeu să înceapă să creeze restul universului, sistemele solare și pământul pe ca...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Când judecata este o parte fundamentală din viața unui creștin"
Categorie: Invataturi biblice  Sunt momente când porunca „Nu judecați!” nu se aplică.5 minute · Marie Lenk Porunca „Nu judecați!” este cunoscută foarte bine atât de credincioși, cât și...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O dată mântuit, pentru totdeauna mântuit?"
Categorie; Mantuire Doctrina “o dată mântuit, pentru totdeauna mântuit”, numită și “siguranță veșnică”, a fost subiectul multor dezbateri. Dar ce spune Biblia despre mântuire?4 minute · Tom Harri...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Miracolul mai bun"
Categorie: Invataturi biblice  Michelle a experimentat două miracole într-o singură zi. Și a știut care dintre ele a fost mai valoros.5 minute · Michelle Dokken După o seară plăcută în...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poți vorbi Cuvântul lui Dumnezeu cu curaj"
Categorie: Invataturi biblice  Uneori, te poți gândi că nu ai nimic bun de dat altora.5 minute · Nellie Owens „Propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, c...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Să las descurajarea să mă influențeze?"
Categorie: Invataturi biblice  Satan vine cu gânduri de descurajare – că nu va reuși niciodată pentru noi. Trebuie să ascultăm de ele?6 minute · Jonatan Fuglset Isus ne cere să trăim o...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt mântuit? Cum pot fi sigur?"
Categorie: Invataturi biblice  Aceasta poate fi o întrebare pentru mulți—cum pot fi sigur că sunt mântuit?3 minute · Tom Harris Aceasta poate fi o întrebare pentru mulți—cum pot fi sigu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise