text Eseuri crestine

Ia bine seama când vorbeşti...

de Thomas A. Kempis
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Thomas A. Kempis

Ia bine seama când vorbeşti şi să nu fii lesne crezător când auzi pe alţii vorbind

Doamne, dă-mi ajutor ca să scap din necaz, căci ajutorul omului este zadarnic!

De câte ori am căutat credincioşie acolo unde nădăjduiam că o voi găsi, dar n-am aflat! Şi iarăşi de câte ori am aflat credinţă acolo unde nici nu bănuiam!

Zadarnică este deci nădejdea pe care şi-o pune omul în om. Scăparea celor drepţi, Tu eşti! Fii binecuvântat, Doamne, Dumnezeul meu, în toate câte ni se întâmplă! Noi suntem slabi şi nestatornici, iute ne înşelăm şi ne schimbăm.

Care om este atât de treaz şi de înţelept încât să nu cadă în cursele vicleşugului şi înşelăciunii? Însă cine se încrede în Tine şi Te caută din toată inima, nu cade aşa de uşor. Iar dacă dă peste vreun necaz, oricât de încurcat ar fi, Tu îl scapi şi-l mângâi, fiindcă Tu nu părăseşti pe cel ce-şi pune nădejdea în Tine până la sfârşit. Ce este mai rar decât un prieten credincios care nici în nenorocire nu părăseşte pe prietenul său? Numai Tu, Doamne, Tu eşti credincios în toate şi afară de Tine alt nume nu cunosc.

Cât de înţelept a fost acela care a zis:

'Inima îşi are tăria în Christos! '

Dacă şi eu aş fi tot aşa, nu m-ar tulbura aşa d euşor frica de oameni, nici nu m-ar supăra aşa de mult săgeţile limbilor lor. Cine poate să prevadă toate şi să înlăture deasupra capului său toate relele din viitor?

Dacă relele la care ne-am aşteptat ne rănesc, ce va fi cu acelea care vin pe neaşteptate peste noi? O, de ce n-am fost mai prevăzător? De ce m-am luat aşa după vorbele oamenilor? Dar oameni suntem şi nimic altceva, şi încă nişte oameni slabi, deşi unii ne socotesc a fi îngeri.

În cine să mă încred, Doamne? În cine altul dacă nu în Tine? Tu eşti adevărul care nu înşeală şi nu poate fi înşelat.

Cât despre fiii oamenilor, ei sunt nişte mincinoşi, oameni nestatornici şi şovăielnici, mai cu seamă în vorbă, aşa că abia de trebuie crezuţi, chiar când s-ar vedea că spun adevărul...

Cu câtă înţelepciune ai învăţat pe ucenicii Tăi şi prin ei şi pe noi ca să ne păzim d eoameni, căci:

'... omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa sa... '

Şi, să nu credem dacă cineva ne va zice:

'Iată Christosul este aici sau acolo'

Am învăţat minte din paguba mea şi dea Domnul ca această experienţă să mă facă mai prevăzător, nu numai să mă încredinţez de nebunia mea.

'Să nu spui la nimeni', îmi zice câte cineva; 'să nu spui la nimeni; ceea ce ţi-am spus este numai pentru tine'. Şi în timp ce eu tac şi cred că ţine secretul, cine mi l-a spus nu poate să păstreze tăcerea pe care a cerut-o de la mine, ci pe dată mă dă de gol şi pe mine şi pe el şi apoi pleacă.

Fereşte-mă Doamne, de astfel de oameni mincinoşi şi flecari, şi nu mă lăsa să cad în mâinile lor, nici să nu fac şi eu ca ei. Pune-mi în gură cuvinte adevărate şi neschimbate, şi ţine-mă departe de limba vicleană. Ceea ce nu doresc să păţesc de la alţii aceea trebuie s-o înlătur mai bine de la mine.

O, ce lucru bun si folositor pentru păstrarea păcii este să nu vorbeşti de alţii, să nu crezi tot ce auzi de la alţii, să nu duci cele auzite de la unul la altul, să nu-ţi deschizi inima faţă de oricine, să ai totdeauna pe Domnul ca martor al inimii, să nu te iei după toate vorbele, ci să doreşti ca toate să se împlinească după voia Sa!

Ce mijloc sigur pentru păstrarea harului ceresc este să fugi de dorinţa de a străluci înaintea oamenilor, de a fi admirat şi aplaudat de ei, ci dimpotrivă, a te sili neîncetat spre tot ce aduce îndreptarea vieţii tale şi spre râvna în binele duhovnicesc! Pe câţi i-a pierdut virtutea trâmbiţată şi lăudată mai înainte de vreme!

Dar, pe câţi i-a înălţat harul păstrat în tăcere în această viaţă şubredă, care nu este decât o ispită necurmată şi o adevărată luptă.

'

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Comparația fură bucuria"
Categorie: Invataturi biblice  Nu există niciun fel de bucurie când compari viața proprie cu viața altcuiva.5 minute · Ann Steiner Fostul președinte american Theodore Roosevelt a făcut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre preacurvie?"
Categoria: Ce ne spune Biblia Ce este considerat „preacurvie” de Cuvântul lui Dumnezeu și care sunt consecințele acestui păcat?4 minute · Steve Lenk Preacurvia ia loc atunci când o persoană...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum îmi pot convinge prietenii să devină creștini?"
Categorie: Invataturi biblice  Când vine vorba de a convinge pe cineva să devină creștin, o viață credincioasă vorbește foarte puternic.5 minute · Ann Steiner Nimic de pe pământ nu se p...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce faci cu Biblia ta?"
Categorie: Invataturi biblice  Mai mult de 100 de milioane de Biblii sunt vândute în toată lumea anual. Câte dintre aceste Biblii chiar sunt citite? Ce înseamnă Biblia pentru tine, în viața...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este fericirea desăvârșită?"
Categorie: Invataturi biblice  Chiar este posibil să găsești fericire desăvârșită în ciuda neliniștii pe care o întâlnești în fiecare zi?2 minute · Frank Ditlefsen De ce nu suntem mereu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață plină de bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Mulți oameni își petrec toată viața lucruri care să îi facă fericiți, dar ce este bucuria și cum o putem experimenta?4 minute · Martha Evangelisti Chiar e...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vrei să fii fericit?"
Categorie: Invataturi biblice  La această întrebare poate că nu este așa de greu să răspunzi. Dar cum poți de fapt să devii fericit? Cum poți să ajungi la mulțumire totală, pace și bucurie î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Total liber!"
Categorie: Invataturi biblice  – Crucea este cu adevărat soluția pentru toate situațiile, spune Fedora entuziasmată. Fedora Lewis, din Detroit, USA, era chinuită de temperamentul ei tare. Ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață de transformare"
Categorie: Invataturi biblice  Ce face viața de ucenic atât de specială?6 minute · Lydia Pang Lydia a ales să trăiască o viață de ucenic. Ea experimentează o lucrare de transformare car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vindecare, credință și Dumnezeul miracolelor"
Categorie: Invataturi biblice  Noi avem un Dumnezeu care ne aude rugăciunile și are putere să vindece.7 minute · CreștinismActiv Putem fi siguri în credință în Dumnezeu căci El este Dum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise