text Eseuri crestine

Fii o persoana temătoare de Dumnezeu!

de Watchman Nee
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Watchman Nee

   Mai sunt încă două pasaje din Biblie care vorbesc despre mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu. Acestea sunt la Matei 6.15 şi 18.23-25. Un lucru de o importanţă deosebită este că nu trebuie să judecăm usuratic pe alţii. Aceasta este ceva cât se poate de serios, căci în ceea ce judeci pe alţii cu uşurătate, acelaşi lucru poate să vină foarte uşor si asupra ta. În orice lucru nu ierţi pe alţii, aceasta poate veni şi asupra ta. Aceasta este mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu. Dacă nu ierţi datoria altuia, Dumnezeu nu-ţi va ierta ţie păcatul.Aceasta este iertarea câmuitoare, ceva cu totul diferit de iertarea veşnică. Da, Dumnezeu este Tatăl tău ceresc; problema vesniciei este deja rezolvată. DAR dacă fratele tau păcătuieşte împotriva ta şi tu nu vrei sa-l ierţi, nici Dumnezeu nu te va ierta pe tine. Mâna cârmuitoare va cădea asupra ta. De aceea da-mi voie să-ţi spun - învaţă să fii mărinimos şi iertător, să fii înţelegător, gata de a ierta pe alţii. Dacă te plângi tot timplul şi îi critici pe alţii, s-ar putea să cazi sub mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu. Nu va fi uşor pentru tine sa scapi, căci Dumnezeu va sapa cu siguranţă adânc în tine. Dacă eşti aspru faţă de alţii, Dumnezeu va fi aspru faţă de tine. Adu-ţi aminte de slujitorul din Matei 18, care a plecat din casa stăpânului sau şi s-a întâlnit cu tovarăşul lui care îi datora o sută de dinari. L-a strâns de gât şi i-a cerut să-i plătească datoria. Când stăpânul a aflat, s-a supărat foarte tare şi a poruncit ca acel slujitor sa fie dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. Dumnezeu a început să-l pedepsească şi el nu a putut să scape cu uşurinţă de sub mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu.

   Prin urmare, nu trebuie numai să învăţăm să fim îngăduitori în materie de iertare, ci trebuie şi să avem grijă să nu vorbim şi să criticăm cu uşurătate pe alţii. De cele mai multe ori, ceea ce vorbim împotriva altora sau ceea ce criticăm la alţii va fi curând văzut în noi. Deseori am văzut cât de repede vine disciplina asupra cuiva care este prea aspru cu alţii. Dacă vei judeca pe un cap de familie ce are probleme cu copiii, zicând despre el 'Iată mâna lui Dumnezeu este mereu asupra lui', s-ar putea sa nu treacă mult timp până aceeaşi problemă să cadă asupra ta.

   Fraţilor, să învăţăm să ne teme de Dumnezeu!

   Daţi-mi voie să vă spun - durează o viaţă să înveţi cârmuirea lui Dumnezeu. Toţi anii noştri pe acest pământ îi petrecem învăţând să cunoaştem cum Dumnezeu cârmuieşte asupra noastră.

   Reţineţi! Nu putem să judecăm sau să criticăm cu uşurinţă în nici un domeniu! Să ne deprindem sa nu fim limbuţi sau iscoditori. Să învăţăm să ne temem de Dumnezeu! Nu numai că este de dorit, dar e cât se poate de grav să stârnim mâna cârmuitoare a lui Dumnezeu. Ai grijă ca nu cumva necazul altuia să vină asupra ta! Nu ţi-l atrage singur, judecând cu uşurătate pe alţii!

   Ceea ce semănăm, aceea vom secera. Acest principiu e foarte adevărat pentru copiii lui Dumnezeu. Să învăţăm să fim îngăduitori! Cu cât suntem mai îngăduitori, cu atât e mai bine, căci prin faptul că suntem îngăduitori faţă de semenii noştri, şi noi vom găsi milă la Dumnezeu. Dacă suntem nemiloşi şi aspri faţă de fraţii noştri, Dumnezeu va fi sever şi exigent faţă de noi.

   Învăţaţi să fiţi blânzi, miloşi, îngăduitori faţă de fraţi. Încercaţi să treceţi cu vederea greşelile fraţilor voştri!

   Rostiţi mai puţine cuvinte nefolositoare, fiţi reţinuţi în judecată!

   Când oamenii sunt în necaz, ajutaţi-i, dar nu-i judecaţi!

   

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întâlnirea lui Mahatma Gandhi cu «creștinismul»
Categorie: Invataturi biblice  În căutarea adevărului, Mahatma Gandhi a ajuns în contact cu oameni creștini. Dar a experimentat el creștinism adevărat?4 minute · Øyvind Johnsen Mahatma...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să umbli în Duhul"
Categorie: Duhul Sfant Este ușor să ne scuzăm cu «suntem doar oameni», dar în Biblie scrie că prin a umbla în Duhul, nu împlinim pofta firii. Ce înseamnă de fapt aceasta?7 minute · CreștinismActi...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Legile naturii și legile vieții"
Categorie: Invataturi biblice  În 1543, Copernicus a afirmat că soarele, nu pământul, este centrul sistemului solar. Aceasta a fost cu adevărat o descoperire importantă, dar faptul că pământ...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Elias Aslaksen: În căutarea după adevăr"
Categorie: Invataturi biblice  El era cel mai bun peste tot, persoana pe care toți voiau s-o imite. Însă el și-a depus demisia.9 minute · Trond Eivind Johnsen El era cel mai bun peste t...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creștinism pentru tineri"
Categorie: Invataturi biblice  Ce poate creștinismul oferi unui tânăr activ și plin de putere? Ce posibilități sunt pentru cineva care vrea cu plăcere să facă diferența?4 minute · Inge Almås...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dragostea nu ține răul"
Categorie: Invataturi biblice  Dragostea nu ține răul. (1 Corinteni 13:5) Este imposibil să iubești pe cineva și să ai gânduri bune față de el și în același timp să ții minte răul pe care el...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Înapoi la școală"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai gândit cât de valoroase sunt zilele tale de școală? Probabil este greu să vezi imaginea din ansamblu când mergi în același loc, cu aceeași oameni, cinci...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Sigurd Bratlie – un apostol al lui Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  În 1996 Sigurd Bratlie a avut cea mai mare înmormântare pe care a văzut-o Norvegia de când a murit Regele Olav.9 minute · Trond Eivind Johnsen În 1996 Sig...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor"
Categorie: Invataturi biblice  Eu am crescut în India. Multe dintre memoriile din copilăria și tinerețea mea care au avut de-a face cu suferințe ale oamenilor sau animalelor sunt gravate în...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Care este voia lui Isus pentru tine?"
Categorie: Invataturi biblice  Vezi zilnic la știri oameni care fac lucruri cu însemnătate. Dar cum este cu tine? Care este menirea vieții tale?4 minute · Knut Olav Haukelidsæter Îi vez...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise