text Eseuri crestine

Experimentarea primei perdele

de Witness Lee
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Witness Lee

   Experimentarea primei perdele

   Fratele despre care am vorbit în prima parte a fost mântuit în anul 1938. În anul următor, nu s-a întâmplat nimic. El fusese mântuit, într-adevăr, dar încă era complet în lume. Timp de trei ani, nu s-a întâmplat nimic. Apoi, în anul 1941, el a fost trezit. Ceva l-a revoluționat.

   Într-o zi, în timp ce el se ruga a renunțat la tot. S-a rugat astfel:

   Doamne, renunț la cunoștința mea, la slujba mea de judecător, la familia mea și la orice lucru din lume.

   O, Doamne, de acum înainte Te iubesc pe Tine!

   Am fost mântuit cu trei ani în urmă dar acum, eu știu că trebuie să renunț la tot ce-i lumesc.

   Făcând astfel, acest frate a trecut prin perdeaua de afară și a intrat în locul preasfânt. Începând din acea zi el a descoperit cum să aibă părtășie cu Isus și cum să-L ia pe El ca mană zilnică a sa prin citirea Bibliei. Biblia a devenit pentru el foarte prețioasă și dulce pentru el. În fiecare zi savura faptul de a lua ca hrană ceva din Biblie. Din acea zi, el nu a savurat doar pâinea de pe masă pentru punerea înainte, ci a fost și iluminat prin lumina lăuntrică. De asemeni, apoi, el a avut bucuria rugăciunii. El mi-a mărturisit:

   O, frate Lee, de fiecare dată când închid ochii și mă rog, pur și simplu am simțământul că mă aflu în ceruri.

   Ce este aceasta? 

   ESTE MIREASMA PLĂCUTĂ A TĂMÂII ARSE.

   EL SIMȚEA PREZENȚA LUI DUMNEZEU DEOARECE ÎL EXPERIMENATSE PE CRISTOS CA MANĂ ZILNICĂ, CA LUMINĂ LĂUNTRICĂ ȘI CA MIREASMĂ PLĂCUTĂ A ÎNVIERII.

   Acum trebuie să ne fie foarte clar în ce loc experimenta el toate acestea.

   El a intrat din curtea de afară în locul sfânt trecând prin perdeaua dintâi. El nu a trecut prin perdeaua a doua.

   Mai întâi, păcatele sale au fost tratate la altarul crucii, dar lumea și lucrurile lumești încă erau asupa lui. Trei ani mai târziu, trecând prin prima perdea, el a renunțat la lume și la lucrurile lumești și a intrat în locul sfânt.

   Zi de zi el a început să-L experimenteze pe Cristos ca viață a sa, ca hrană a sa, ca lumină a sa și ca aromă plăcută a învierii.

   Dar el încă nu era în Sfânta Sfintelor. Păcatele și lucrurile lumești au dispărut, dar a rămas un singur lucru: carnea. Deci, mai exista încă o perdea de separare.

 

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Poftele mint!"
Categorie: Invataturi biblice  Toți avem pofte în natura noastră care încearcă să ne înșele ca să facem răul. Cum putem fi salvați de acestea?4 minute · Øyvind Johnsen „Poftele înșelăto...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pace constantă"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!6 minute · Aksel J. Smith „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pac...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Roadă a Duhului: Îndelungă răbdare"
Categorie: Invataturi biblice  Știai că Cuvântul lui Dumnezeu spune că o persoană îndelung răbdătoare este mai mare decât cel puternic?3 minute · Aksel J. Smith Cuvântul lui Dumnezeu dă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Isus este Mediatorul nostru"
Categorie: Isus Hristos Noi suntem terenul lui Dumnezeu, iar Isus este lucrătorul ogorului. Depinde de noi să aducem roade bune pe care Isus să le aducă înaintea lui Dumnezeu.4 minute · Sigurd Br...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O roadă căutată – bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Bucurie. un astfel de concept încă tangibil abstract. Un fruct al Duhului pe care fiecare persoană este în căutarea. Cum putem avea într-adevăr o bucurie de du...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"38 despre milă și compasiune"
Categorie: Versete biblice O selecție uimitoare de versete despre natura lui Dumnezeu, consecințele incredibile acest lucru are pentru noi, iar responsabilitatea pe care ne sunt date.6 minute · C...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să fii îndelung răbdător?"
Categorie: Invataturi biblice  „Îndelunga răbdare” nu este cea mai uzuală expresie din vocabularul zilnic, dar este o roadă a Duhului, un rezultat al curățirii interioare.3 minute · Andreas...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O rutină de seară care funcționează"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii mei nu cooperau, am descoperit ceva ce chiar a funcționat – o soluție absolut perfectă, atât pentru ei, cât și pentru mine!4 minute · Roshini Sacra...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poate bunătatea lui Dumnezeu să strălucească din tine"
Categorie: Invataturi biblice  Dorești să primești această roadă a Duhului?7 minute · Kaare J. SmithSlava lui Dumnezeu = bunătatea LuiMoise a vrut să vadă slava lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea credinței chiar când viața „se destramă”"
Categorie: Credinta crestina Aceasta este povestea mea - o poveste a credinței8 minute · Gadiel Lazcano  Okay, deci aceasta este povestea mea - o poveste a credinței, în care eu am vorb...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise