text Eseuri crestine

Este important ce crezi despre Dumnezeu

de Despre Credinta
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Despre Credinta

Ai auzit de expresia: „Așchia nu sare departe de copac”.

Oricât de originali și independenți vrem să ne arătăm, în special într-o anumită perioadă a vieții noastre, noi nu suntem destul de liberi pentru a ne construi destinul. Și asta pentru că suntem condiționați subconștient de educația pe care am primit-o de la cei asupra cărora am transferat ideea de autoritate: părinte, bunic, unchi, profesor etc. Ei ne-au plantat în minte anumite idei despre lume, despre ce se face și ce nu, despre ce putem sau nu prea.

Copilul tău nu crede ce vrea

De aceea, nici copilul tău nu crede ce vrea să creadă. În perioada copilăriei, el absoarbe credințele tale fără să le supună unei judecăți. Practic, tu îl înveți ce să creadă.

Partea mai puțin plăcută este că probabil nici tu nu ești complet conștient de ceea ce îi transmiți, pentru că nu ai analizat veridicitatea credințelor și valorilor tale. Astfel încât se perpetuează de la o generație la alta un întreg sistem de valori și credințe fără a fi trecute printr-un filtru logic. Tu poti să rupi lanțul credințelor false, însă înainte de asta trebuie să le conștientizezi.

Continuarea aici.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Poftele mint!"
Categorie: Invataturi biblice  Toți avem pofte în natura noastră care încearcă să ne înșele ca să facem răul. Cum putem fi salvați de acestea?4 minute · Øyvind Johnsen „Poftele înșelăto...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Pace constantă"
Categorie: Pacea lui Dumnezeu „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel. Domnul să fie cu voi cu toţi!6 minute · Aksel J. Smith „Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pac...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Roadă a Duhului: Îndelungă răbdare"
Categorie: Invataturi biblice  Știai că Cuvântul lui Dumnezeu spune că o persoană îndelung răbdătoare este mai mare decât cel puternic?3 minute · Aksel J. Smith Cuvântul lui Dumnezeu dă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Isus este Mediatorul nostru"
Categorie: Isus Hristos Noi suntem terenul lui Dumnezeu, iar Isus este lucrătorul ogorului. Depinde de noi să aducem roade bune pe care Isus să le aducă înaintea lui Dumnezeu.4 minute · Sigurd Br...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O roadă căutată – bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Bucurie. un astfel de concept încă tangibil abstract. Un fruct al Duhului pe care fiecare persoană este în căutarea. Cum putem avea într-adevăr o bucurie de du...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"38 despre milă și compasiune"
Categorie: Versete biblice O selecție uimitoare de versete despre natura lui Dumnezeu, consecințele incredibile acest lucru are pentru noi, iar responsabilitatea pe care ne sunt date.6 minute · C...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce înseamnă să fii îndelung răbdător?"
Categorie: Invataturi biblice  „Îndelunga răbdare” nu este cea mai uzuală expresie din vocabularul zilnic, dar este o roadă a Duhului, un rezultat al curățirii interioare.3 minute · Andreas...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"O rutină de seară care funcționează"
Categorie: Invataturi biblice  Când copiii mei nu cooperau, am descoperit ceva ce chiar a funcționat – o soluție absolut perfectă, atât pentru ei, cât și pentru mine!4 minute · Roshini Sacra...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cum poate bunătatea lui Dumnezeu să strălucească din tine"
Categorie: Invataturi biblice  Dorești să primești această roadă a Duhului?7 minute · Kaare J. SmithSlava lui Dumnezeu = bunătatea LuiMoise a vrut să vadă slava lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păzirea credinței chiar când viața „se destramă”"
Categorie: Credinta crestina Aceasta este povestea mea - o poveste a credinței8 minute · Gadiel Lazcano  Okay, deci aceasta este povestea mea - o poveste a credinței, în care eu am vorb...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise