text Eseuri crestine

Binecuvântat

de Raul Sala
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Raul Sala

O rugăciune scurtă, dar puternică (pentru că, nu uita,"Esențele tari se țin în sticluțe mici"), este să rostești "Dumnezeu să te binecuvânteze!".

Poate că deja ai acest obicei bun de a te ruga pentru oameni să fie binecuvântați sau să ceri în fiecare dimineață ca Dumnezeu să binecuvânteze noua zi în care trăiești. La început, când auzeam oamenii spunând în dreptul meu, iar eu, la rândul meu, în dreptul cuiva "Dumnezeu să te binecuvânteze!", mă gândeam, probabil la fel ca tine, că semnificația acestei rugăciuni este dorința ca Dumnezeu să ducă la îndeplinire diverse cereri și nevoi. Ca de exemplu, dacă nevoia acelui om este o mașină, Dumnezeu să îl binecuvânteze cu una. Sau o căsnicie fericită și împlinită în harul lui Dumnezeu ori pâinea cea de toate zilele, haine și câte altele mai sunt în acest șir nesfârșit de binecuvântări la care ne gândim, poate, zilnic și Îl rugăm pe bunul Dumnezeu pentru a le primi atât noi, cât și cei peste care cerem rugăciunea de binecuvântare.

Cu adevărat, toate cele enumerate mai sus pot fi binecuvântări. Dar am încercat să mă gândesc la această rugaciune dincolo de ceea ce "izbește privirile", adică dicolo de a fi binecuvântat cu o mașină, o casă și chiar sănătate...

Am înțeles că a fi binecuvântat de Dumnezeu înseamnă, cred cu tărie, înainte de toate să fii cunoscut de către El. Citim Matei 10:32 "De aceea pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri."

Printre alte definiții ale binecuvântării se află și a bine-grăi sau a vorbi de bine. Potrivit cu ceea ce Domnul Isus declara, în ceruri El vorbea cu Dumnezeu Tatăl despre oamenii care împlinesc voia Lui.

În concluzie,"a fi binecuvântat" nu înseamnă doar a primi diverse lucruri de care avem nevoie, ci înseamnă și ca Dumnezeu să te cunoască, să te vorbească de bine. Asta, desigur, dacă împlinești voia Lui.

"Așa este binecuvântat omul care se teme de Domnul." -Psalmul 128:4

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise