text Eseuri crestine

Peștera eșecului

de John Ortberg
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: John Ortberg

   Dacă odată era plin de bogăţii (David), putere, renume, prieteni, siguranţă şi ceea ce el credea că era un viitor asigurat, acum fugea să-şi scape viaţa şi trăia într-o peşteră. Se numea peştera Adulam, dar cred că putem s-o numim peştera Eşecului. În peşteră ajungi când toate proptelele şi cârjele îţi sunt luate. Peştera este locul în care te găseşti atunci când credeai că vei face lucruri măreţe, că vei avea o familie grozavă sau că vei merge plin de curaj unde nu a mai fost nimeni vreodată şi deodată îţi devine foarte clar faptul că lucrurile nu merg aşa cum ai visat. Poate te afli în peştera alegerilor nesăbuite, poate te afli acolo ca rezultat al unor circumstanţe în afara controlului tău. Sau cel mai probabil din cauza unei combinaţii ale celor două cauze.

   Probabil te afli acum într-o peşteră. Poate din cauză că ţi-ai pierdut serviciul sau te afli sub presiune financiară. Poate visele tale cu privire la familie s-au destrămat. Poate ai pierdut un mentor sau un prieten de nădejde; aveai o relaţie pe care puteai conta, şi acum nu mai este; poate ai vreo problemă fizică - ţi-ai pierdut sănătatea. Sau poate pur şi simplu eşti singur. Oricare ar fi motivul, eşti în peşteră. Dacă nu eşti în peşteră acum, aşteaptă niţel. Nimeni nu plănuieşte să ajungă în peşteră, dar mai devreme sau mai târziu toţi petrecem ceva timp acolo.

   În peşteră, cel mai greu este faptul că începi să te întrebi dacă Dumnezeu nu a uitat cumva de tine. Şi-a uitat promisiunile? Îşi mai aduce aminte oare unde sunt? Voi mai ieşi vreodată din peşteră? Voi muri oare aici?

   Mai este un lucru pe care trebuie să-l ştiu. Peştera este locul în care Dumnezeu realizează cele mai bune lucrări de modelare şi formare a vieţilor. Uneori, când toate proptelele şi cârjele din viaţa ta sunt îndepărtate şi îţi dai seama că ai rămas doar cu Dumnezeu, descoperi că Dumnezeu este de ajuns. Uneori, cele mai profunde temeri ţi se confirmă şi vezi că într-adevăr te afli într-un loc nepotrivit. Abia atunci vei realiza că Dumnezeu vrea să-Şi descopere puterea prin slăbiciunea ta şi vei experimenta adevărata eliberare.

   Uneori, peştera este locul unde Îl vei întâlni pe Dumnezeu, deoarece Dumnezeu realizează unele dintre cele mai bune lucrări în peşteri.

   David ştia câte ceva despre eşec. Şi-a petrecut zece ani din viaţă în sălbăticie, ca fugar. Din perspectivă umană, părea că promisiunile pe care i le făcuse Dumnezeu nu se vor împlini niciodată.

   David nu era cu totul singur. Erau nişte oameni care veniseră la el să formeze o comunitate mică. Dar nu erau un grup foarte promiţător. Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi s-au strâns la el, şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni." Aceştia nu erau tocmai pârga secerişului cu care să poată lucra; erau, dimpotrivă, nişte falimentari agitaţi. David, împreună cu acest echipaj pestriţ au înfiinţat un soi de tabără de refugiaţi într-un sat numit Ţiclag. Şi-au luat neveste şi au înteimeiat familii şi din timp în timp mergeau şi invadau alte sate.

   Într-o zi, s-au întors acasă, doar ca să descopere că satul lor nu mai era. Ţiclag fusese nimicit, femeile şi copiii - capturaţi. Biblia ne spune că David şi cei care erau cu el şi-au ridicat ridicat glasurile şi au plâns până nu au mai avut putere să plângă.

   Ai plâns vreodată aşa? Până când nu mai ai lacrimi? Până când trupul este atât de extenuat din cauza plânsului că nici nu mai ai energia necesară să plângi? David ştia ce înseamnă astfel de lacrimi. Această scenă nu arată foarte bine, dar pentru David lucrurile puteau merge şi mai rău. Jalea bărbaţilor care erau cu el s-a transformat în mânie  - iar mânia lor s-a întors înspre David. Dar David s-a îmbărbătat sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui.

   Iată aici un mare secret al vieţii spirituale. Când orice altă resursă fusese epuizată, când orice proptea fusese luată şi orice cârjă îndepărtată, când a ajuns în cea mai adâncă vale a eşecului, David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise