text Eseuri crestine

Credinţa în rugăciune

de Alexandrina Tulics
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alexandrina Tulics

   Eram cu câţiva ani în urmă, în concediu la Marea Neagră, unde locuieşte una din surorile mele. Fiind mai liberă, într-o dimineaţă, m-am dus la plimbare pe malul marii .

   Era o zi mai puţin aglomerată si eram bucuroasă căci mă puteam plimba liniştită pe  mal, lăsând apa să-mi lovească picioarele,  bucurându-mă să fac aerosoli şi să inspir aer curat. Mergeam gândindu-mă la ale mele şi, nu departe, am zărit oameni mulţi adunaţi, gesticulând, vorbind şi, dintr-o dată  inima  mi s-a strâns caci ceva rau presimţeam şi într-adevăr, cei adunaţi vorbeau despre un tânăr dispărut ce venise la mare, intrase în apă şi n-a mai iesit .

   Eram înfiorată de eveniment, toată bucuria îmi pierise şi am stat preţ de câteva minute cu gândul la familia lui ce-l dorea, măcar să-l poată duce  acasă.  După un timp, am plecat tristă din cauza situaţiei întâmpinate şi a doua zi, am revenit în acelaşi loc de plimbare, fără să mă gândesc la situaţia de ieri.

   Greu mi-a fost să  văd câţiva oameni, şi o mamă plânsă ce-şi frângea mâinile în durere şi disperare. Se uita în larg, striga; îl striga, iar liniştea mării ... mi  se părea ''sațul unui balaur'' ce-i înghiţise bietei femei, copilul. N-aş mai vrea  să văd drama aceasta, durerea în fiinţa nimănui, cât am  văzut la biata mamă... 

   M-am depărtat câţiva metri de ei şi... mi-am îndreptat ochii spre cer, cu credinţă sfântă căci sunt auzită şi L-am implorat pe Stăpânul Universului să aducă la mal, copilul,  tânărul pe care mama nu-l mai putea striga de disperare.

  Nu  ştiu cât  am stat în rugă, şi în stare  de plâns  sufletesc;  mă rugam  să-I fie Domnului milă de mama plânsă, disperată, să poruncească mării să-i scoată fiul,  când... deodată s-au auzit strigăte, ţipete, şi la suprafaţa apei, plutea corpul neînsufleţit al copilului atât de strigat şi iubit.

   M-am depărtat plângând în mulţumiri, căci Domnul ne auzise  fără să ne fi cunoscut, fără să fi vorbit măcar cu cineva din familia  decedatului.

  Mi-a fost o lecţie de mare folos, un adevăr pe care l-am trăit, căci Domnul este peste tot, în orice loc, în orice rugăciune făcută cu credincioşie.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise