text Eseuri crestine

Pericole parentale

de Ben Carson (împreună cu Gregg Lewis)
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ben Carson (împreună cu Gregg Lewis)

Poeţii, psihologii şi liderii de opinie au încercat să explice provocările duble care vin odată cu paternitatea. Probabil aţi văzut aceleaşi tablouri ca şi mine- nevoia ca părinţii să le dea copiilor rădăcini şi aripi, să-i protejeze, iar apoi să-i împingă înainte, să-i ţină strâns până când învaţă să le dea drumul.

Indiferent cum o descrii, profesia de părinte cere de la noi îndeplinirea a două sarcini aparent contradictorii: protejarea şi încurajarea de a merge înainte. Când copiii nostri vin pe lume ca bebeluşi, au nevoie de protecţia şi de grija noastră. Dar când vine vremea ca ei sa meargă pe drumul lor în viaţă, au nevoie de încurajare, de ajutor şi uneori chiar de un brânci sănătos pentru a-şi lua zborul şi pentru a-şi trăi propria viaţă. Ambele datorii parentale implică foarte multă responsabilitate şi risc.

Adolescenţa, perioada tulbure de tranziţie, în care cele două misiuni principale pe care le avem ca părinţi se suprapun, poate fi cea mai riscantă perioadă pentru părinţi şi pentru copii. Dacă părinţii renunţă prea devreme la rolul lor protector, se supun la un risc enorm pentru că odraslele lor nu au încă judecata necesară pentru a evita cele mai mari pericole ale vieţii. Dar părinţii care aşteaptă prea mult sau nu ajung niciodată să acceseze modul 'brânci' pot fi o piedică în calea dobândirii independenţei, responsabilităţii, maturităţii şi sănătăţii emoţionale necesare unui adult. Este o acrobaţie periculoasă pe care noi, părinţii, trebuie să o facem, constienţi de riscurile majore care ne pândesc dacă ne înclinăm prea mult într-o parte sau în cealalată.

Înainte de a discuta despre riscurile parentale, permiteti-mi sa va spun un lucru. Ceea ce urmează şi ceea ce am de spus pe această temă sunt doar o reflecţie a acestor convingeri personale fundamentale pe care le am:

1. A fi părinte este slujba cea mai importantă pe care am putea-o avea.

2. Nicun părinte nu-şi poate proteja copilul de orice risc pe care l-ar putea întâlni în lumea aceasta periculoasă şi bineînţeles, nici nu ar trebui sa încercăm să-l protejăm pentru că:

3. Există şi riscuri acceptabile,

4. şi, analiza riscului despre care am vorbit poate fi o unealtă preţioasă pentru părinţi şi pentru copii într-o mare varietate de probleme.

Unul dintre riscurile cele mai importante cu care ne confruntăm astăzi în profesia de părinte este acela că foarte mulţi părinţi nu îşi asumă acest rol. Prea mulţi părinţi biologici, mame şi taţi, au abdicat de la rolul pe care îl au de a-şi hrăni, educa, disciplina, instrui, inspira şi de a călăuzi copilul şi l-au încredinţat grădiniţelor, şcolilor, bisericilor, colegiilor, mass-mediei, si chiar societăţii. O asemenea iresponsabilitate parentală reprezintă un risc şi pentru copii si pentru viitorul lor.

Ca societate şi ca părinţi, trebuie să facem o analiză bune-rele a acestei crize. Care este cel mai rau lucru care s-ar putea întâmpla dacă nu facem nimic pentru a schimba această tendinţă în creştere?

Dar cel mai bun lucru? Care sunt cel mai bun şi cel mai rău lucru la care ne putem astepta dacă facem o schimbare? Cel puţin putem începe sa ne gândim şi să discutăm, si vom facea aceasta cu atât mai mult cu cât ne vom opri şi ne vom da seama ca, din perspectiva noastră d epărinţi, vom avea o mai mare influenţă asupra vieţii copiilor noştri decât asupra oricărei alte persoane pe care o vom întâlni pe parcursul vieţii.

Tot ce cunoaştem din psihologie confirmă faptul că, din punctul de vedere al copiilor noştri, noi suntem cei mai importanţi oameni din lume. Dacă acest fapt este bun sau rău depinde foarte mult de ceea ce facem cu această uriaşă responsabilitate.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Secretul simplu care oprește stresul"
Categorie: Invataturi biblice  Uneori, se simte ca și cum vine presiune din toate direcțiile.4 minute · Eunice Ng A fi tânăr astăzi poate fi la fel cu a trăi într-o oală cu presiune. Aș...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am învățat despre iritare într-un weekend"
Categorie: Invataturi biblice  Cine sau ce hotărăște dacă eu devin iritat pe ceilalți din jurul meu?6 minute · Frank Myrland Toți ne dorim să fi liberi de iritare, corect? Noi vrem să a...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Goană după joburi"
Categorie: Invataturi biblice  Știrile zilnice anunță susurile și josurile la Wall Street și piața slabă de joburi. Este o sursă de stres și îngrijorare pentru majoritatea oamenilor de astăz...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Principalul motiv pentru care tu nu ai făcut progres în viața ta de creștin"
Categorie: Invataturi biblice  Este un singur lucru, faptul că tu nu ai luat-o destul de serios.5 minute · Frank Myrland Tu ai fost un creștin ani al rând și totuși simți că nu ești del...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre dragoste?"
Categorie: Invataturi biblice  „Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” 1. Ioan 4:8. Ce este dragostea? Când noi, oamenii, ne gândim la dragoste, este uș...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"De ce te poți bucura mereu în încercări"
Categorie: Incercarea credintei Știai că încercarea poate deveni o mină cerească de aur pentru tine?4 minute · Janne Epland Omul care m-am născut nu este format pentru o faptă în împărăția c...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"7 aspecte minunate ale unui Dumnezeu atotputernic"
Categorie: Invataturi biblice  O privire iluminantă în caracterul necuprinzător al lui Dumnezeu.15 minute · CreștinismActiv O privire iluminantă în caracterul necuprinzător al lui Dumne...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Fii o binecuvântare!"
Categorie: Invataturi biblice  Isus psune că trebuie să fim slujitorii tuturor.4 minute · Ann Steiner Deborah Falcao are o dorină de a folosi viața ei în slujba lui Dumnezeu. Astfel ea...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Odihnă în Dumnezeu"
Categorie: Invataturi biblice  Cunoști tu pacea care vine din predarea completă lui Dumnezeu?2 minute · Aksel J. Smith „Căci noi, cei ce credem, intrăm în odihnă…” Evrei 4:3.Prin c...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Sunt eu pregătit să aud adevărul despre mine însumi?"
Categorie: Invataturi biblice  De ce este mult mai ușor să vezi adevărul despre ceilalți?4 minute · Ann Steiner Învăț o lecție valoroasă despre a mă uita la propriile greșeli, în loc să...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise