text Eseuri crestine

NUMAI IUBIREA

de Parafrază
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Parafrază
NUMAI IUBIREA- parafrază la prima epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, capitolul 13 1 Corinteni 12.1: Urmăriți deci darurile spirituale care vi se potrivesc cel mai bine, iar eu vă voi indica spiritul în care trebuie să le folosiți: 1 Corinteni 13.1-13: Chiar dacă aș vorbi în limbi și dialecte rare, sau în limba locuitorilor constelației Orionului, dar n-aș avea iubire, sunt ca o stație de amplificare care nu scoate decât un zgomot puternic de microfonie! v. 2: Chiar dacă aș avea și eu spiritul profetic și aș fi un erudit în toate misterele lumii naturale macro și microcosmice, chiar dacă aș stăpâni toate profesiile, toate specialitățile și toate tainele spirituale, chiar dacă aș putea schimba relieful geografic, politic și social prin credința cea dreaptă, dar n-aș avea iubire, sunt un mare zero! v. 3: Chiar dacă mi-aș împărții toate bunurile la societățile de binefacere și mi-aș dona organele pentru transplant, încă de viu, dar n-aș avea iubire, beneficiul este nul! v. 4: Iubirea are o răbdare fără limite, Iubirea are o bunătate fără pereche. Iubirea nu cunoaște invidia sau gelozia. Iubirea nu vrea să iasă în față pentru a fi aplaudată sub lumina reflectoarelor. Și chiar dacă i s-ar face publicitate, aceasta nu-i produce o bucurie... ascunsă! v. 5: Iubirea nu este certată cu buna cuviință, Nu este obraznică sau îndrăzneață desconsiderând drepturile altora, Ea nu urmărește în primul rând avantajele proprii, Nu se lasă provocată Și nu poate lua în calcul și variante mai puțin etice sau mai puțin morale! v. 6: Nu se bucură de nedreptate nici măcar atunci când dreptatea câștigă, dar pe căi nedrepte, ci se bucură de adevărul trăit și rostit! Întâi trăit și apoi rostit! v. 7: Pentru a iubi ea scuză chiar și ceea ce este impardonabil, Crede chiar și ceea ce este incredibil, Speră chiar și ceea ce este imposibil și Suferă chiar și ceea ce este insuportabil! v. 8: Dragostea ESTE…! Nemuritoare! Chiar și după ce proorociile își vor pierde rostul, Chiar și după ce limbile vor fuziona (se vor contopi)Și chiar și atunci când cunoștința și-ar putea atinge limitele, DRAGOSTEA MERGE MAI DEPARTE! v. 9. Căci cunoașterea noastră este fragmentară, Și proorociile noastre sunt limitate în timp! v. 10: Dar când va veni Cel ce este desăvârșit și noi vom atinge perfecțiunea, termenul de ”parțial”,”fragmentar” sau ”incomplet”, va fi uitat! v. 11. Când eram copil, eram copil în toate: Când vorbeam, stârneam zâmbete, Când simțeam, nu cunoșteam nuanțele. Când gândeam, nu aveam perspectivă. Dar când am devenit adult, am abandonat tot ceea ce era infantil! v. 12: Acum Te vedem ca pe un monitor, Dar lăsăm doar amprente de palme pe ecran, Atunci, însă, Te vom vedea într-o realitate nevirtuală Și ne vom putea… îmbrățișa! Interminabil… Acum cunosc abecedarul Învățătorului, dar atunci voi cunoaște pe Învățătorul abecedarului, așa cum am fost și eu cunoscut de El, chiar de la concepție! v. 13: Acum dar rămâne acest triumvirat: credința, speranța și iubirea! Dar atunci va domni... NUMAI IUBIREA!

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Hendrik L. Heijkoop"
Categorie: Biografii crestine Fratele Hendrik Heijkoop a fost luat acasă la Domnul într-o zi de Joi, 31 August. Trupul său a fost înmormântat Miercuri, 6 Septembrie în Winschoten, Olanda. El s-a...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Postfaţă"
Categorie: Biografii crestine  Doresc să mai spun ceva despre ultimele zile din viaţa lui Charles Stanley. Aproximativ din anul 1887 a trebuit să-şi întrerupă din când în când slujba sa în p...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Convinşi de Evanghelie"
Categorie: Biografii crestine  Vorbisem despre Romani 3 , în mod deosebit despre dreptatea lui Dumnezeu, după ce s-a demonstrat că omul nu are nici o dreptate. Omul nu este numai vinovat, ci...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Încurajare pentru tinerii evanghelişti"
Categorie: Biografii crestine  Doresc să dau aici un exemplu pentru îmbărbătarea tinerilor evanghelişti care încă nu văd roade ale lucrării lor. O femeie în vârstă, pe nume Hanna F., venise...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelizare printre cunoştinţe şi rude"
Categorie: Biografii crestine  Câţiva creştini s-au decis să întreprindă o călătorie prin satele din Yorkshire, în jurul localităţii mele de naştere Brookhouse, pentru a lăsa în fiecare casă...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelizare printre săraci"
Categorie: Biografii crestine  Câteodată, credinţa a fost pusă la încercare când mergeam în locuri străine şi lăturalnice. Auzisem de nişte creştini săraci, care locuiau într-un sat aflat la...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelizare printre catolici"
Categorie: Biografii crestine  Foarte întăritoare pentru credinţă sunt răspunsurile directe la rugăciuni, chiar şi pentru cele mai mici lucruri, dar în mod deosebit în lucrarea pentru Domnul...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Eliberaţi prin credinţă"
Categorie: Biografii crestine  Am vorbit deja despe adunările de dimineaţa. Camera mea în Rotherham era supraplină aproape în fiecare dimineaţă la ora şase. Se rosteau rugăciuni stăruitoare....
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelizare sub cerul liber"
Categorie: Biografii crestine Mă aflam cu o anumită ocazie în Ipswich; pe inimă aveam îndemnul să merg la Subbury şi să-L vestesc pe Hristos. Am spus unora aceasta, dar ei m-au descurajat, cu exc...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Evanghelizări prin credinţă"
Categorie: Biografii crestine  În acea perioadă obişnuiam să predic deseori şi în Londra. Într-o zi le-am propus fraţilor să închiriem pentru o săptămână sala Myddelton din Islington. Unii s...
de Marga Buhus 02 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise