text Eseuri crestine

Creştini "de faţadă"?!

de Oana Gabriela Moraru
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Oana Gabriela Moraru

 

      Ce înseamnă a fi creştin? 

      Sunt oameni care cred că a fi creştin înseamnă să treci din când în când pe la biserică, să mai dai din când în când din venitul tău, să mai citeşti din când în când din Biblie, să mai cânţi sau să reciţi din când în când o poezie.

      Alţi oameni cred că a fi creştin înseamnă să ai acea stare de euforie, să începi să plângi şi să strigi datorită atmosferei din jur, să ridici mâinile atunci când cânţi sau când te rogi.

     Pentru mine a fi creştin înseamnă cu totul altceva.

     A fi creştin înseamnă să fii într-on permanent stare de închinare înaintea lui Dumnezeu din momentul din care te-ai trezit până în momentul în care te-ai pus la culcare, să-ţi aduci aminte de El în fiecare moment al zilei, să te smereşti şi să ai o relaţie de prietenie cu El. Înseamnă să trăieşti cu El şi prin El indiferent de situaţie, înseamnă să conştientizezi că El e prezent, e cu tine la orice pas.

     El nu vrea să te duci din când în când la biserică, nu vrea ca din când în când să citeşti din Biblie şi nu vrea ca din când în când să-ţi aduci aminte de El.

     El vrea ca mereu să treci pe la Casa Lui, vrea ca zilnic să citeşti din Biblie şi să împlineşti Cuvântul Său, vrea mereu să-L lauzi, vrea mereu să-ţi aduci aminte de El, dar mai presus de toate El vrea să faci toate lucrurile acestea din dragoste, nu ca şi cum ar fi impuse cu forţa precum nişte reguli.

     El vrea ca noi să fim cu El, pentru că aşa vrem şi pentru că îl iubim şi nu vrea ca noi să fim cu El pentru că aşteptăm ceva de la El.

     El nu a aşteptat nimic de la noi în momentul când Fiul Său a murit pe cruce aşa că nici noi nu trebuie să aşteptăm nimic de la El când dăm zeciuială sau dăm puţin din timpul nostru unei persoane care are nevoie de ajutor, cu toate că El ne va răsplăti.

     El vrea ca noi să înţelegem că dragostea pe care ar vrea să I-o purtăm nu trebuie să stea în formula "Doamne, dă-mi că am nevoie!". Pentru că dragostea Sa a stat în faptul că Dumnezeu a iubit mai întâi lumea de a dat pe Fiul Său să moară pentru iertarea ta şi a mea.

     Dumnezeu Şi-a arătat dragostea pentru lume, are grijă de noi, se întristează când ne împotrivim Lui, ne iartă atunci când greşim.

     Tu poţi să fii puţin recunoscător pentru multul pe care ţi l-a dat? Tu poţi să stai înaintea Lui să Îi spui că Îl iubeşti? Tu poţi să Îi spui că eşti un om dedicat 100% Lui? Tu poţi să-I dai definiţia creştinismului pe care îl practici zi de zi în viaţa ta?!...

                             

                                                                                                       Oana Gabriela Moraru

 

http://cristinafrancu.pasi.ro/crestini-de-fatada.html

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Iona. Capitolul 2"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează apoi o foarte mare schimbare. Nu mai este vorba despre un om trimis de Yahve într-o misiune care nu-i plăcea deloc, nici despre efortul lui de a scă...
de Marga Buhus 07 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Iona. Capitolul 1"
Categorie:  Cartile Bibliei  Chiar și cel mai superficial cititor nu se poate să nu vadă că Iona are un loc deosebit între profeți. Nu este nici un altul mai evreu ca el, dar, cu toate...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Obadia"
Categorie:  Cartile Bibliei  Pe parcursul Scripturii, istoria lui Edom este una deosebit de interesantă, ea prezentând căile lui Dumnezeu cu un popor înrudit cu Israel, dar a cărui soar...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  Profetul Amos este unul dintre profeţii care tratează starea morală a poporului. El vorbeşte în special despre Israel, după cum am văzut în cărţile istorice...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Amos"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvintele lui Amos, care era dintre păstorii din Tecoa, pe care le-a văzut despre Israel în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei  „Cuvântul lui Yahve care a fost către Ioel, fiul lui Petuel“. Ca şi Osea, Ioel este unul dintre primii profeţi (fiind chiar anterior lui Iona), dar se deose...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ioel"
Categorie:  Cartile Bibliei Capitolul 1Sensul cărţii Ioel este destul de clar, deşi unele pasaje pot fi destul de obscure. Duhul lui Dumnezeu se foloseşte de ocazia unei foamete fără seamăn,...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea"
Categorie:  Cartile Bibliei  Osea a profeţit în aceeaşi perioadă ca şi Isaia, dar el s-a ocupat mai mult de starea poporului în acel timp, mai ales de starea lui Israel, deşi vorbeşte d...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 14"
Categorie:  Cartile Bibliei  Urmează cea mai frumoasă încheiere, nu frunze risipite ale sibilei, ci lucrarea finală şi efectul harului divin asupra poporului lui Dumnezeu cel de mult ti...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Osea. Capitolul 13"
Categorie:  Cartile Bibliei  În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc t...
de Marga Buhus 06 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise