text Eseuri crestine

Vorbirea în limbi

de Florin Stanca
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florin Stanca

                                                                   Vorbirea în limbi

      Mare parte din erorile doctrinare despre vorbirea în limbi, proorocirea, vindecările, Duhul Sfânt, vin dintr-o interpretare greşită, afară din context, a cărţii Faptele Apostolilor. Trebuie să cunoaştem şi să interpretăm foarte atent ca un tot unitar, ca o singură carte, Biblia.

      Faptele Apostolilor, are un loc unic în Scriptură, este singura carte de istorie din Noul Testament şi mai ales să nu uităm că este descrisă în ea o perioadă de tranziţie a istoriei omenirii, din punctul de vedere al calendarului lui Dumnezeu. Faptele Apostolilor face trecerea dintre:două epoci (Legea şi Harul sau Israelul şi Biserica), două metode de apropiere de Dumnezeu (prin jertfe animale repetate şi prin jertfa lui Isus odată pt. totdeauna), două metode de lucru ale Duhului Sfânt cu credincioşii (în V.T. Duhul Sfânt cobora temporar peste credincios pentru o anumită lucrare, dar părăsea pe omul lui Dumnezeu când păcătuia, vezi 1Sam.16:14 şi Ps.51:11, iar în N.T. Duhul Sfânt locuieşte permanent în credincios chiar din clipa mântuirii, Biblia spune că suntem pecetluiţi cu D.S. care este arvuna noastră, vezi Efes.1:13-14 şi 4:30, 1Cor.6:19).

       Deci ţinând cont de această tranziţie din Fapte trebuie să înţelegem că multe practici întâlnite aici nu sunt repetabile, iar altele se repetă, de exempu : pogorârea Duhului Sfânt la Rusalii sub forma unor limbi de foc a fost un eveniment unic care nu s-a mai repetat de-atunci, dar umplerea credincioşilor cu Duhul Sfânt este un eveniment ce se repetă încă şi astăzi, în timp ce vorbirea în limbi, ca semn al primirii Duhului Sfânt, a fost un eveniment tranzitoriu.

       Vreau să citez în continuare un pasaj din cursul Faptele Apostolilor, de Pastor Robert Sargent, depre vorbirea în limbi:

"Darul limbilor (F.A.2:5-6)Unul dintre marile fenomene religioase ale secolului al XX-lea este mişcarea carismaticã, ce pune un accent primordial pe vorbirea în limbi. Mulţi creştini sunt confuzi sau nesiguri cu privire la aceastã problemã - bazându-şi deseori credinţa pe ceea ce vãd, mai degrabã decât pe ceea ce spune Biblia.

 


       Existã trei lucruri pe care trebuie sã le observãm pentru a înţelege ce spune într-adevãr Biblia despre vorbirea în limbi.

1. RELATAREA biblicã despre vorbirea în limbi


     Pasajul din F.A.2 ne relateazã primul caz în care oamenii au vorbit în limbi. În ştiinţa interpretãrii biblice (hermeneutica) „Legea primei menţionãri“ spune cã „prima menţionare a oricãrui subiect dat ne dã cheia sensului sãu ulterior“. Aplicând aceastã regulã putem vedea imediat cã adevãratele „limbi“ biblice sunt limbi şi dialecte cunoscute - nu bolboroseli neinteligibile! Textul din Fapte 2:9-11 enumerã 16 limbi şi dialecte cunoscute. 


         a. Aceasta se potriveşte folosirii biblice standard a cuvântului „limbã“ (vezi: Genesa 10:5, 20; Deuteronomul 28:49; Ezra 4:7; Fapte 21:40; 22:2; Apocalipsa 5:9; 7:9; 13:7).
         b. Termenul „limbi necunoscute“ din 1Corinteni 14 se referã la o limbã necunoscutã ascultãtorilor, aşa cum ne aratã foarte clar textul din 1Corinteni 14:9-11. În acest caz, numai Dumnezeu şi cel care vorbeşte înţeleg ceea ce se spune (1Corinteni 14:2, 4).
         c. Hiperbola „limbi îngereşti“ (1Corinteni 13:1) înseamnã capacitatea de a vorbi perfect. Îngerii sunt fiinţe spirituale (Evrei 1:14) şi astfel ei nu au limbi. Însã ori de câte ori eu au luat chip uman, ei întotdeauna au vorbit limba ascultãtorului (de exemplu, Daniel 9:22; Fapte 12:7).


Prima întrebare care trebuie pusã unuia care vorbeşte în limbi în zilele de astãzi este: „În ce limbã ai vorbit?“


2. RAŢIUNEA biblicã a limbilor


      Vorbirea în limbi este unul dintre darurile sau semnele enumerate în Marcu 16:17, 18.
 

         a. Scopul acestor semne
             Conform textelor din Marcu 16:20 şi Evrei 2:4, semnele au fost date cu scopul certificãrii (împuternicirii, autorizãrii, acreditãrii). 
             - Ele certificau fie omul lui Dumnezeu (Exodul 4:1-9; Ioan 20:30, 31; Fapte 2:22; 2Corinteni 12:11, 12); fie mesajul lui Dumnezeu (Marcu 16:20; Fapte 4:29, 30).
             - Darul limbilor i-a ajutat pe apostoli sã poatã spune LUCRÃRILE minunate ale lui Dumnezeu (versetul 11) nu „CUVINTELE minunate ale lui Dumnezeu“, adicã ele n-au avut rolul de a da nici o „descoperire (revelaţie) extrabiblicã“.
         b. Acordarea darurilor care însoţeau semnele
             Una dintre trãsãturile caracteristice ale inimii iudeului este nevoia de a vedea semne (1Corinteni 1:22. Vezi şi: Exodul 4:30, 31; 31:13; Numeri 14:11; Judecãtori 6:17; 1Samuel 10:7-9; Isaia 7:11, 14; Ezechiel 4:3; Matei 12:38, 39; 24:3, 30; Marcu 8:11, 12; Luca 2:12, 34). 
             Biblia spune în mod specific cã limbile sunt un semn pentru cei necredincioşi (1Corinteni 14:22) şi un studiu atent al celor trei situaţii în care se relateazã despre manifestarea vorbirii în limbi aratã cã întotdeauna au fost de faţã un apostol şi mai mulţi iudei:
                           i. În Fapte 2:1-13 limbile au fost un semn pentru iudeii necredincioşi (nenãscuţi din nou) -                                              autentificând/ certificând astfel Evanghelia predicatã de cãtre apostoli. 
                          ii. În Fapte 10:44-48 limbile au fost un semn pentru evreii (mântuiţi) care nu credeau - autentificând                                  astfel faptul cã mântuirea lui Dumnezeu le era datã şi Neamurilor. 
                         iii. În Fapte 19:6 limbile au fost un semn pentru evreii care nu credeau (dar credeau cã erau mântuiţi) -                                autentificând astfel faptul cã nu se ajungea la mântuire prin ţinerea Legii, ci prin Cristos. 


A doua întrebare care trebuie pusã unuia care vorbeşte în limbi în epoca modernã este: „Cãrui grup de iudei i-ai vorbit?“


             c. Profilul semnelor şi al darurilor
                 Textul din Marcu 16:17, 18 distinge patru daruri sau semne: scoaterea dracilor, vorbirea în limbi, luarea în mânã a şerpilor veninoşi (minuni) şi vindecarea. Profeţia Domnului din acest pasaj s-a împlinit, pentru cã fiecare dintre aceste daruri şi semne pot fi gãsite în cartea Faptelor (de exemplu, Fapte 16:18; 2:4; 28:3-6; 3:6-8). De aceea nu existã nici o garanţie pentru cãutarea în continuare a împlinirii acestui pasaj. 
             d. Trecerea (încetarea) acestor semne sau daruri
                  Conform textului din 1Corinteni 13:8: „limbile vor înceta“. De vreme ce darul limbilor este unul dintre daruri sau semne, putem trage concluzia cã toate aceste semne sau daruri au fost temporare.

                               i. Semnele s-au adresat în mod specific poporului Israel.
                              ii. Semnul vorbirii în limbi a fost o avertizare specificã despre judecata iminentã care urma sã vinã                                   asupra lui Israel (Deuteronomul 28:49, 64; Isaia 28:11; 33:19; Ieremia 5:15; 1Corinteni 14:21-22). 
                              iii. În anul 70 d.Cr. a venit aceastã judecatã sau pedeapsã. Ierusalimul a fost distrus de romani şi                                      poporul risipit. Nu existã nici o relatare biblicã a vreunui alt semn manifestat dupã aceastã datã.                                    Când acest semn s-a împlinit, el a încetat. 
                              iv. Semnele şi darurile vor înceta când „va veni ce este desãvârşit“ (1Corinteni 13:8-10). Acest lucru                                   se referã la Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Pe mãsurã ce a fost scrisã cartea Noului Testament şi                                   a circulat, nevoia de certificare a scãzut ca atare. Astãzi noi nu mai avem nevoie de semne pentru                                   a da autoritate cuvintelor care se predicã - avem Cuvântul lui Dumnezeu, autoritatea finalã şi                                         singura noastrã autoritate!!
                              v. Carismaticii interpreteazã expresia „când va veni ce este desãvârşit“ ca referindu-se la a doua                                           venire a lui Isus Cristos - însemnând cã profeţiile, limbile şi cunoaşterea/ cunoştinţa va înceta                                         doar la revenirea lui Cristos. Însã, conform textului din Ioel 2:28-31, reîntoarcerea lui Cristos va fi                                    efectiv însoţitã de semne, minuni, visuri şi profeţii. 
                              vi. 2Petru 1:19-21 ne învaţã cã darul profeţiei (a spune dinainte ce se va petrece) a fost înlocuit de                                  Cuvântul scris al lui Dumnezeu - un Cuvânt mult mai sigur!
                              vii. 1Ioan 2:18-21, 26, 27 accentueazã faptul cã darul cunoştinţei (cunoaşterii) a fost înlocuit de                                       Cuvântul scris al Adevãrului.
               e. Locul semnelor şi al darurilor
                   Cu tot accentul care se pune astãzi pe vorbirea în limbi, este surprinzãtor de observat sã în Biblie sunt relatate doar trei cazuri în care s-a folosit acest dar. De asemenea, într-un caz s-a abuzat de acest dar - 1Corinteni a fost scris printre alte lucruri şi pentru a corecta abuzarea de acest dar. Versete cum sunt cele din 1Corinteni 12:30; 13:1; 14:2-6, 18, 19 diminueazã importanţa darului. 
               f. Pericolul prezentat de semne şi daruri
                   Existã astãzi un mare pericol în umblarea dupã daruri. ªi acest lucru deoarece Satan poate şi el sã facã semne şi minuni (Exodul 7:10-12, 22; 8:7, 18; Marcu 13:21-23; 2Corinteni 11:13-15; 2 Tesaloniceni 2:9; Apocalipsa 13:13, 14). Satan poate foarte bine sã-i ofere şi el omului ceea ce cautã. 


3. REGULILE /legile biblice pentru vorbirea în limbi


            Biblia stabileşte reguli stricte pentru oricine care vorbeşte într-o limbã strãinã în adunarea bisericii. Chiar dacã darul vorbirii în limbi ar mai fi valabil şi astãzi (ceea ce nu este!) s-ar aplica aceleaşi reguli.


              a. Trebuie sã vorbeascã doar trei persoane (1Corinteni 14:27).
              b. Aceste persoane trebuie sã vorbeascã pe rând (1Corinteni 14:27).
              c. O persoanã trebuie sã tãlmãceascã (interpreteze, traducã) (1Corinteni 14:27).
              d. Dacã nu este prezentã nici o persoanã care sã tãlmãceascã, atunci este bine sã NU se vorbeascã în limbi                           (1Corinteni 14:28) De ce? (Vezi: versetele 2, 4, 6, 8, 14, 16-19, 23.)
              e. Vorbirea într-o limbã strãinã trebuie controlatã (1Corinteni 14:32). 
              f. Femeile nu trebuie sã vorbeascã în adunare (1Corinteni 14:34). ”

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Prima făgăduință exraordinară: Pomul vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Prima dintr-o serie de răsplăți veșnice.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui îi voi da să mă...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
„Ei vor vedea pe Dumnezeu…”
Categorie: Invataturi biblice  Dacă eu cred în menirea eternă a lui Dumnezeu pentru mântuirea mea, încep să Îl văd pe Dumnezeu în circumstanțele mele zilnice, în loc să mă simt că toate sunt...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A doua promisiune extraordinară: Nu vei fi vătămat de cea de-a doua moarte"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu Cea de-a doua dintr-o serie de răsplăți veșnice4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: ‘Cel ce va birui nicidecum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Voința de a crede"
Categorie: Invataturi biblice  Te-ai auzit vreodată pe tine sau pe alții spunând: „Nu pot crede în Cuvântul lui Dumnezeu, nu pot!”?4 minute · Karina Schytt Te-ai auzit vreodată pe tine...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Trafic de persoane: valoare unei vieți umane"
Categorie: Invataturi biblice  Cum poate o persoană considera o viață umană mai puțin valoroasă decât viața proprie?5 minute · Ann Steiner Dacă urmărești știrile vezi că nu este sfârșit...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A treia promisiune extraordinară: Mană ascunsă, o piatră albă și un nume nou"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A treia promisiune în rândul răsplăților eterne.4 minute · Ann Steiner „Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi d...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Jether Vinson: Apucat de cuvântul crucii"
Categorie: Invataturi biblice  Cum lucrarea unui om a transformat nenumărate vieți din toată America de Nord.8 minute · Rose Hunter Dragostea pentru Cuvântul lui Dumnezeu a fost cea car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A patra promisiune extraordinară: Putere peste neamuri, un toiag de fier și luceafărul de dimineață"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A patra în seria răsplăților noastre eterne4 minute · Ann Steiner „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpâni...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum frica și-a pierdut puterea asupra mea"
Categorie: Invataturi biblice  Când s-a confruntat cu frica debilitantă de naștere, Alison a știut foarte bine unde să se îndrepte pentru ajutor.5 minute · Alison Turner Alison a experi...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"A cincea promisiune extraordinară: Haine albe și Cartea Vieții"
Categorie: Promisiunile lui Dumnezeu A cincea în seria unor răsplăți eterne.3 minute · Ann Steiner „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise