text Devotionale

Verifica intai

de Petru Popovici
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petru Popovici
Un ateu şi-a încheiat cuvîntarea sa împotriva creştinis¬mului. El a luat în derîdere toată dragostea lui Dumnezeu,
arătată în Cristos Domnul, vieţuirea creştină şi credinţa în viaţa după moarte. Apoi a zis: "Dacă cineva poate dovedi că eu greşesc, să poftească aici pe platformă". A urmat o perioadă de tăcere, în sfîrşit, un om simplu se sculă, ieşi dintre rînduri şi păşi în faţă. "Ei, dovedeşte-mi că greşesc in ceea ce am spus", zise lectorul. Omul scoase din buzu¬nar o portocală şi liniştit, fără să spună o vorbă, începu să o descojească, apoi începu s-o mănînce. în sală era tăcere de mormînt. Ateul, puţin enervat de figura acestuia, îl întrebă: "Care îţi este dovada?" Privindu-1 în ochi, credinciosul îi zise: "Spune-mi cum a fost portocala?" -..De unde să ştiu eu cum a fost portocala, tu ştii că tu ai mîncat-o". - "Exact! Tot aşa însă e şi cu creştinismul şi cu dragostea lui Dumnezeu. Eu ştiu căci eu am gustat-o. Dumneata nu poţi tăgădui gustul portocalei şi tot aşa nu poţi tăgădui dulceaţa creştinismului şi a dragostei lui Dumnezeu, căci nu o cunoşti. Eu sînt cel ce o cunosc. Dumneata ai vorbit despre lucruri pe care nu le ştii, de aceea eşti cu totul greşit". Şi coborî liniştit de pe scenă. El a demonstrat un adevăr fundamental, în privinţa aceasta, pus într-o formă simplă.

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Comparația fură bucuria"
Categorie: Invataturi biblice  Nu există niciun fel de bucurie când compari viața proprie cu viața altcuiva.5 minute · Ann Steiner Fostul președinte american Theodore Roosevelt a făcut...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce spune Biblia despre preacurvie?"
Categoria: Ce ne spune Biblia Ce este considerat „preacurvie” de Cuvântul lui Dumnezeu și care sunt consecințele acestui păcat?4 minute · Steve Lenk Preacurvia ia loc atunci când o persoană...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Cum îmi pot convinge prietenii să devină creștini?"
Categorie: Invataturi biblice  Când vine vorba de a convinge pe cineva să devină creștin, o viață credincioasă vorbește foarte puternic.5 minute · Ann Steiner Nimic de pe pământ nu se p...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce faci cu Biblia ta?"
Categorie: Invataturi biblice  Mai mult de 100 de milioane de Biblii sunt vândute în toată lumea anual. Câte dintre aceste Biblii chiar sunt citite? Ce înseamnă Biblia pentru tine, în viața...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Ce este fericirea desăvârșită?"
Categorie: Invataturi biblice  Chiar este posibil să găsești fericire desăvârșită în ciuda neliniștii pe care o întâlnești în fiecare zi?2 minute · Frank Ditlefsen De ce nu suntem mereu...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață plină de bucurie"
Categorie: Invataturi biblice  Mulți oameni își petrec toată viața lucruri care să îi facă fericiți, dar ce este bucuria și cum o putem experimenta?4 minute · Martha Evangelisti Chiar e...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vrei să fii fericit?"
Categorie: Invataturi biblice  La această întrebare poate că nu este așa de greu să răspunzi. Dar cum poți de fapt să devii fericit? Cum poți să ajungi la mulțumire totală, pace și bucurie î...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Total liber!"
Categorie: Invataturi biblice  – Crucea este cu adevărat soluția pentru toate situațiile, spune Fedora entuziasmată. Fedora Lewis, din Detroit, USA, era chinuită de temperamentul ei tare. Ac...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"O viață de transformare"
Categorie: Invataturi biblice  Ce face viața de ucenic atât de specială?6 minute · Lydia Pang Lydia a ales să trăiască o viață de ucenic. Ea experimentează o lucrare de transformare car...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
"Vindecare, credință și Dumnezeul miracolelor"
Categorie: Invataturi biblice  Noi avem un Dumnezeu care ne aude rugăciunile și are putere să vindece.7 minute · CreștinismActiv Putem fi siguri în credință în Dumnezeu căci El este Dum...
de Marga Buhus 30 aprilie 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise